Social
Ce spune Allen Coliban despre carantinarea Brașovului și ritmul de vaccinare al brașovenilor

Primarul Brașovului, Allen Coliban, a declarat vineri într-un interviu cu medicul Andreea Moldovan, că discuțiile despre carantinarea municipiului vor începe la mijlocul săptămânii viitoare.
„Carantina înțeleg că va se va decide la începutul săptămânii viitoare și depinde de o discuție la nivel central, la nivelul Comitetului Național. Asta înseamnă că până marți miercuri și nu vom avea o decizie în acest sens.
Decizia nu este luată nici de primari, nici de prefecți, este luată de autoritățile de sănătate publică pe baza analizelor cu privire la evoluția ratei incidenței, mai înțeleg că această carantină nu este neapărat atât de mult sperietoare cum sună termenul că practic am mai trecut printr-o situație similară, ne uităm la Timișoara ce măsuri presupune carantină și limitarea călătoriilor și a deplasării lor cu excepția celor care într-adevăr sunt cu motiv bine întemeiat, pe baza unei declarații, și evident închiderea sălilor de spectacole, restaurante, școli și așa mai departe, lucruri care deja se întâmplă la Brașov.
Deci tot un set de măsuri care să ne ajute să trecem peste această rată galopantă evoluția numărului de cazuri, în paralel ce vom solicita de la nivel local și înțeleg că deja au fost discuții în acest sens la nivel de minister despre sprijin cu privire la campania de vaccinare astfel încât să creștem numărul de de vaccinuri alocate alocate Brașovului” a declarat Coliban.
Medicul Andreea Moldovan, actual secretar de stat în Ministerul Sănătății, a declarat că rezultatele campaniei de vaccinare vor începe să se simtă după ce 70% din populația adultă va fi vaccinată.
„Imunitate de turma care este estimată ca protectoare undeva la un procent de 70% – 80% la suta.” a spus Moldovan.
Conform primarului Coliban, în ritmul actual, Brașovul va atinge pragul de vaccinare de 50% în circa 100 de zile: „Mă uitam și la cifrele actuale privind vaccinarea și la ritmul în care facem această campanie. Vorbim de fapt de cel puțin 100 de zile de acum încolo până să ne îndreptăm spre un 50% – 60% din populație vaccinate cel puțin la dimensiunea unui municipiu precum Brașov.
Asta înseamnă că mai sunt câteva luni până când vom atinge acel prag critic și e foarte important în aceste luni să încercăm să limităm cât mai mult răspândirea pandemiei cu atât mai mult cu cât așa cum bine spunea aici trăgea un semnal de alarmă situația nu se prezintă deloc bine în privința paturilor de terapie intensivă și chiar mai mai îngrijorătoare decât a fost în valuri unu.
Sper Brașovul să treacă cu bine peste perioada următoare iar de sărbătorile de Paște să putem să intrăm într o normalitate chiar dacă acum pare foarte îndepărtată normalitatea”.
Medicul Andreea Moldovan spune că la nivelul ministerului Sănătăţii se ia în calcul ca localităţile care au rata de incidenţă mai mare de 6 la mia de locuitori să primească mai multe doze de vaccin. Asta pentru ca aceste comunitităţi să atingă cât mai repede pragul critic de imunitate colectivă.
„Există la nivel ministerial o deschidere în sensul prioritizare pentru municipiile care intră în carantină sau care trec de acest prag de 6 la mie. Să existe o eventuală alocare suplimentară de vaccinuri astfel încât să atingem cât mai repede acel prag critic ca acea imunitate pe care o are acea imunitate de turma care este estimata ca protectoare undeva la un procent de 70% – 80%” a conchis Andreea Moldovan.
-
Evenimentacum 7 ore
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Accident grav, la Bran. Un tânăr de 19 ani a intrat cu mașina într-un gard de beton
-
Evenimentacum o zi
FOTO / Un stâlp a căzut pe o maşină, în zona Coresi
-
Fapt diversacum o zi
Îngheţată cu gust de bere, pălincă sau vin produsă la Braşov
-
Utilacum o zi
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
O turistă a căzut 100 de metri într-o prăpastie, în munții Bucegi. Salvamontiștii din Brașov și Prahova s-au chinuit mai bine de 3 ore să o salveze
-
Businessacum o zi
Punctele gastro local din Vama Buzăului, exemplu de bună practică. Parlamentarii pregătesc un proiect de lege pentru dezvoltarea acestui tip de afacere în zonele rurale
-
Fapt diversacum o zi
România trece la ora de vară, în acest weekend. Când vor fi date ceasurile cu o oră înainte