Connect with us
Publicitate

Cultural

Ce purtau sașii pe cap, la evenimentele importante din viață? Răspunsul îl aflați în cadrul unei expoziții inedite, la Muzeul de Etnografie din Brașov

Publicat

pe

Muzeul de Etnografie Brașov deschide vineri, 28 octombrie 2022, expoziția temporară „Găteala capului la sașii din sud-estul Transilvaniei”, care va putea fi vizitată până în luna decembrie 2022.

Publicitate

Expoziția prezintă detalii despre piesele și accesoriile folosite de sașii din sud-estul Transilvaniei, la găteala capului, parte componentă a costumelor de ceremonial purtate atât la sărbători religioase, cât și cu ocazia riturilor de trecere, precum Confirmarea sau nunta.

Modelele decorative, ornamentica și tehnicile de ornamentare, împodobirea și accesorizarea capului s-au înscris mereu în codurile vestimentare și au răspuns nevoii de apartenență la o anumită comunitate.

Expoziția „Găteala capului la sașii din sud-estul Transilvaniei” aduce în prim plan costumul săsesc din arealul cuprins între Țara Bârsei și zona Rupea, cu referire la elementele arhaice de găteală a capului și la transformările acestora de-a lungul timpului: Bortene cu panglici și funde brodate, voaluri vinete și albe din tul brodat, coronițe purtate de mirese, căițe din catifea, „vâstre” de feciori și mire purtate la pălării, ace de voal.

Publicitate

Muzeul de Etnografie Brașov vă invită să le descoperiți și să le admirați la sediul din Bulevardul Eroilor, numărul 21A, de miercuri până duminică, de la 9.00 la 17.00.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes