Connect with us
Publicitate

Social

Ce au căutat românii pe Google, în 2023. Orașul Brașov, în topul căutărilor la categoria vacanțe

Publicat

pe

Brașovul a fost în topul căutărilor pe Google, în 2023, la categoria vacanțe, arată datele publicate de o agenție specializată. În anul care se apropie de final românii au mai căutat pe celebrul motor online rețete populare, destinații pentru petrecerea concediilor, dar și politicieni români, anunță stirileprotv.ro.

Publicitate

Datele arată că, în acest an, în categoria politicienilor, Klaus Iohannis a rămas o figură centrală în căutările online, cu atenţie sporită asupra poziţiei sale în cadrul crizei energetice şi a relaţiilor internaţionale. Astfel, volumul mediu de căutare al numelui „Klaus Iohannis”, pe Google, este de 60.500 de căutări pe lună.

Pe locul secund se clasează George Simion, liderul partidului AUR, cu o medie de 33.000 căutări/lună, urmat de Marcel Ciolacu – cu 27.100 căutări lunar, Mircea Geoană (18.000), Alina Gorghiu şi Diana Şoşoacă (8.100, fiecare), Raluca Turcan şi Ludovic Orban (5.400, fiecare), Nicolae Ciucă şi Alexandru Rafila (câte 3.600 de căutări).

În ceea ce priveşte destinaţiile de cazare preferate în România, Eforie Nord a fost în topul vacanţelor de vară, atât pentru familii, cât şi pentru tineri. Numărul mediu de căutări în fiecare lună din 2023, după expresia „Cazare Eforie Nord”, a fost de 49.500. Tot la această categorie, oraşul Braşov a fost următoarea destinaţie din top.

Publicitate

Potrivit sursei citate, la reţete populare, în 2023, prima a fost ciorba de perişoare, cu o medie a căutărilor, în fiecare lună, respectiv de 60.500 de ori.

Pe de altă parte, topul celor mai căutate branduri de către români, în acest an, pe Internet are pe listă, în ordine: Google, Facebook, YouTube, Yahoo, Google Translate, Chat GPT, OLX, Whatsapp, Dedeman şi eMag.

De asemenea, în clasamentul filmelor se află: Romina, VTM; Barbie; Furios şi Iute X; Elemental; Taximetrişti; Haita de acţiune; Oppenheimer; Motanul încălţat; Ramon; Nuntă pe bani.

În acelaşi timp, în top aplicaţii descărcate în 2023, din App Store şi Google Play, regăsim Temu: Shop Like a Billionaire (aplicaţie de shopping) şi Chat GPT.

La capitolul muzică, cele mai căutate melodii, în România, sunt în acest an: Rareş & Bogdan DLP – „La tine şi la bani”; Vescan & Eva Timush – „Colegi de apartament”; Alina Eremia & Mario Fresh – „Ai fost”; Jador- „Skinny”; Connect-R & RalukaOfficial – „Lasă-mă să te…”; Andia – „La nevedere”; Andra & Andrei Bănuţă – „Nu m-am gândit la despărţire”; Leo de la Roşiori – „Am tras draperiile”; Smiley – „Aia e”; Puya & IraidaOfficial – „Opriţi planeta”.

Publicitate

Analiza de specialitate a fost realizată de agenţia SEO TargetWeb, prin examinarea diverselor surse online, inclusiv: Google, iOS App Store, Google Play, Bing, YouTube, ChatGPT, TikTok, Facebook şi Instagram.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes