Connect with us
Publicitate

Economic

Cât costă un skipass în staţiunile din jurul Braşovului. Preţurile de la Sinaia şi Predeal concurează cu cele din Austria

Publicat

pe

Perioada sărbătorilor se apropie cu pași repezi, iar pasionații de sport și mai ales de zăpadă se pregătesc să își petreacă timpul și pe pârtiile de schi din România și prin țările vecine.

Publicitate

Anul acesta prețurile au fost ceva mai mari, stațiuni din România concurând chiar și cu cele din Austria în ceea ce privește costurile. Astfel, la Sinaia, un skipass de o zi costă între 210-230 de lei pentru un adult, de la 120 lei cât era în 2021, iar pentru un copil skipass-ul este între 135-150 de lei. Noutatea e că anul acesta au fost unificate biletele, iar până anul trecut existau doi operatori. Anul acesta este unul singur, transmite economedia.ro.

Există și opțiunea de a plăti pentru 4 ore: 170/190 de lei de adult și 125/135 lei de copii. Domeniul schiabil din Sinaia este format din 4 pârtii ușoare, 8 medii și 3 pârtii dificile. Cea mai lungă are circa 2.000 de metri. Pârtiile de aici au în aproximativ 27 de kilometri.

Sinaia este una dintre cele mai scumpe stațiuni pentru ski în acest an în România, fiind foarte aproape de prețul de pe pârtiile din Austria. În Kitzbühel cu permisul de schi de la SkiWelt Wilder Kaiser-Brixental prețul variază în funcție de sezon: în extra-sezon este de 54 de euro pentru un adult, adică circa 265 de lei, și pentru copii 27 de euro (132 de lei), iar pentru sezonul de vârf prețurile se duc la 60 de euro (295 lei) pentru adulți și 30 de euro (147 de lei) pentru copii. Cele nouă orașe din regiune – Ellmau, Going, Scheffau, Söll, Hopfgarten, Itter, Kelchsau, Westendorf și Brixen im Thale – au format o alianță de schi, iar SkiWelt este una dintre cele mai bune stațiuni de schi din lume și a fost desemnată cea mai ecologică stațiune de schi în 2019.

Publicitate

O altă destinație care poate concura cu prețurile din Austria este Predeal, cea mai lungă pârtie are 2.250 m, iar domeniul schiabil este de numai 7 kilometri. Pentru un skipass un adult trebuie să plătească 230 de lei, iar copii 110 lei. Există și opțiunea de a plăti pentru 4 ore: 170 lei adulți și 80 de lei copii. Anul trecut, prețul pentru un skipass era de 225 de lei (aproximativ 45,46 euro).

În Poiana Brașov, care este de regulă una dintre cele mai scumpe stațiuni montane de la noi din țară, prețurile anul acesta sunt chiar mai mici față de Predeal sau Sinaia. Skipass-ul pentru adulți cost 170 de lei, iar pentru copii 100 lei. Pentru 4 ore de schi costul este de 125 de lei pentru adulți și 75 de lei pentru copii. Poiana Brașov are 25 km de domeniu schiabil, iar cea mai lungă pârtie are peste 3.200 de metri. Anul trecut prețul unui skipass este de 150 de lei pentru o zi, adică 30,3 euro.

În Bulgaria, la Bansko, prețurile sunt și mai mici decât în România și Austria. Astfel, pentru un skipass costul este de 90 de leva (226 lei) pentru adulți, 45 de leva (114 lei) pentru copii între 7-12 ani și 80 leva (201 de lei) pentru studenți, elevi de liceu și pensionari.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes