Administrație
Căruțele și mașinile care aruncă gunoi în Săcele vor fi confiscate

Primarul municipiului Săcele, Virgil Popa, a anunțat că primăria va confisca căruțele și mașinile care transportă și abandonează ilegal gunoi pe domeniul public.
Măsura extremă a confiscării, permisă de legislație, a început deja să fie pusă în aplicare și în alte localități din țară.
Decizia vine după ce municipiul, cu precădere în zona Gârcini dar nu numai, a ajuns să cheltuie sume importante pe curățenia gropilor de gunoi „ad-hoc”.
”Din păcate, cheltuim sute de mii de lei anual pentru a menține curățenia în cartierul Gârcini, în loc ca banii cheltuiți pe curățenie să meargă către zona de investiții. Se pare că mulți dintre aceștia nu apreciază eforturile administrației și continuă să arunce gunoiul la întâmplare. În acest context, în perioada următoare vom demara ample acțiuni împreună cu Garda de Mediu și Poliția Locală pentru a-i sancționa drastic pe cei care aruncă gunoiul la întâmplare și vom trece și la confiscare vehiculelor care transportă și depozitează ilegal gunoiul.
Este momentul ca să nu mai existe discrepanță între un locuitor al cartierului Gârcini și oricare săcelean. Ca și administrație nu ne dorim să-i mai lăsăm în urmă pe cei din Gârcini iar prin Asociația GAL Gârcini se vor face o serie de investiții, dar vom face toate demersurile ca aceștia să plătească taxe și impozite locale, să plătească utilitațile și să-și facă contract de salubritate.”, a transmis primarul Virgil Popa.
-
Evenimentacum 3 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Turismacum o zi
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism
-
Administrațieacum 13 ore
Trei pavilioane ale Spitalului de Pneumoftiziologie din Brașov intră în patrimoniul Consiliului Județean Braşov
-
Socialacum 3 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Fapt diversacum 3 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Administrațieacum 2 zile
Catacombele Braşovului, de După Ziduri, vor fi redeschise pentru public
-
Evenimentacum o zi
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Fapt diversacum 3 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul