Connect with us
Publicitate

Economic

CarmOlimp, în topul firmelor antreprenoriale din industria cărnii în urmă cu un deceniu, îşi vinde activele în procesul de faliment

Publicat

pe

Austin Meats, fosta companie CarmOlimp, aflată în topul firmelor antre­pre­noriale din industria cărnii în urmă cu un dece­niu, având o cifră de afaceri de peste 100 de milioane de lei, îşi vinde activele în pro­cesul de faliment, potrivit unui anunţ fă­cut de lichidatorul provizoriu, CITR. Plat­for­ma industrială Ucea din judeţul Braşov, acolo unde compania îşi desfăşura activi­ta­tea, este scoasă la vânzare la un preţ de 4,95 mil. euro pe site-ul licitatii-insolventa.ro citat de Ziarul Financiar.

Publicitate

Platforma industrială se întinde pe o suprafaţă de peste 7 hectare şi este compusă din patru terenuri intravilane, o hală de aba­torizare, o fabrică de procesare carne, hale de producţie, depozite, un atelier mecanic, spaţii administrative şi o fabrică de biogaz, potrivit anunţului de vânzare.

Businessul CarmOlimp a fost pus pe pi­cioa­re de soţii Carmen şi Olimpiu Şoneriu în 1991, deschizând un un magazin gene­ra­list, care „avea de toate, mai puţin ali­mente“, în ora­şul Victoria, din judeţul Braşov, după cum povesteau anterior fon­datorii pentru Ziarul Financiar. Doi ani mai târziu, da­torită cererii mari de carne, au început pro­ducţia de mezeluri şi au cum­pă­rat o fostă cooperativă agricolă de pro­ducţie (CAP), cu fonduri proprii şi credite bancare.

Ulterior, compania a cumpărat o fermă de porci, apoi câteva ferme de vaci, iar afa­ce­rea s-a extins plecând dinspre oraşul Victo­ria către împrejurimi şi mai apoi în în­trea­ga ţară. În 2002, proprietarii se gândeau dacă să vândă afacerea sau să continue, după cum spuneau anterior într-un interviu pentru Ziarul Financiar. Au ales cea de-a doua variantă, iar cu o in­ves­tiţie de 2 mil. euro, din care jumătate fonduri europene, s-au extins şi au ridicat de la zero o nouă fabrică de mezeluri şi un aba­tor. De altfel, în business au fost implicaţii şi fiii soţilor Şoneriu, Valentin Şoneriu şi Paul Şoneriu, care au studiat în străinătate.

În 2012, CarmOlimp era un grup de firme complex, cu 1.000 de angajaţi şi activităţi în producţia de mezeluri, lactate, ouă, prăjituri şi în retail alimentar. Grupul avea 110 magazine, dintre care 50 proprii şi restul în franciză şi 4.500 de hectare de teren. În supermarketurile CarmOlimp se găseau la acea vreme în jur de 4.000 de coduri de bare, după cum povestea Valentin Şoneriu, care era directorul general al companiei. De altfel, produsele erau vândute şi prin intermediul lanţurilor de magazine Lidl, Mega Image, Penny, Cora şi Metro Cash & Carry.

Publicitate

„În zece ani exportul va fi unul dintre motoarele de creştere a firmei“, spunea Valentin Şoneriu la vremea respectivă, însă un an mai târziu businessul a început să înregistreze venituri mai mici, iar declinul a fost iminent. În 2017, a fost cerută procedura de insolvenţă a companiei, aprobată prin ordonanţă preşedenţială în 2019, potrivit unui dosar publicat pe portalul instanţelor de judecată, arată datele Confidas.ro, platformă ce analizează riscul financiar al companiilor. În prezent, Austin Meats este declarată la Registrul Comerţului ca fiind în faliment, conform sursei citate anterior.

Acţionarul unic al companiei este Mihaela Şoneriu, consilier judeţean la Consiliul Judeţean Braşov, soţia lui Valentin Şoneriu, fost secretar de stat în Ministerul Agriculturii (2013-2014) şi în Ministerul Fondurilor Europene (2014-2015). Acum, el deţine funcţia de CEO în cadrul companiei Ara View, companie cu activităţi de prelucrare a cărnii, conform informaţiilor publicate pe profilul său de LinkedIn, platformă destinată, în special, mediului de business. Ara View este deţinută majoritar de Radu Avram, potrivit Confidas.ro. Aceasta a înregistrat în 2019 o cifră de afaceri de 36 de milioane de lei.

CarmOlimp, cu afaceri de peste 100 de milioane de lei în 2012, anul cu cele mai mari venituri, concura pe piaţă cu companii precum Cris-Tim, Angst, Caroli, Aldis din Călăaşi sau Elit din Cugir.

Abatorul Periş din Niculeşti, judeţul Dâmboviţa, deţinut în 2015 de Romsuintest Periş, companie aflată în procedură de faliment, a fost salvat de omul de afaceri Jabbar Kanani, care controlează holdingul Agricover. Acesta a cumpărat afacerea şi a investit peste 20 milioane de euro în ea, iar în 2020, Abatorul Periş a ajuns la o cifră de afaceri de 70 de milioane de euro.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes