Administrație
Care sunt variantele de traseu pentru Autostrada A13 Brașov – Bacău. „În 2022 va fi scoasă la licitaţie execuţia lucrărilor”

Autostrada A13 de la Brașov – Bacău, una din cele două autostrăzi în plan care să traverseze Carpații Orientali și să lege Moldova de Transilvania, ar urma să aibă undeva între 150 și 170 de km, în funcție de traseul stabilit. În acest moment, proiectantul analizează cinci variante de traseu.

Din cele 5 variante de traseu studiate acum pentru A13, 4 pleacă de la intersecția cu A3 (Codlea), iar o variantă studiată este înțeparea A13 direct în centura Brașovului, la est, în zona Hărman.
În variantele studiate mai departe, trei trasee ocolesc Târgu-Secuiesc pe la Nord și continuă pe același culoar cu DN11 prin Pasul Oituz. O a patra variantă ocolește Târgu Secuiesc pe la Sud și ia o altă cale pentru trecerea munților, mult mai pe la Nord de Pasul Oituz.
Toate variantele ajung până la urmă la Nord-Vest de Onești de unde se separă.
Descarcă de aici planurile traseelor pentru A13 Brașov – Bacău (.PDF, 42 MB)
Două variante (circa 160 km lungime totală) ocolesc Oneștiul și se îndreaptă spre est, ajungând să se intersecteze cu DN2 și viitoarea A7 Autostrada Moldovei la sud de Răcăciuni.
Alte două variante (circa 170 km lungime totală) continuă de la Onești spre Nord și apoi cotesc spre Est și ajung să se intersecteze cu DN2 și A7 Autostrada Moldovei în zona Nicolae Bălcescu, la sud de Bacău.
La Brașov aceasta porneşte din nordul municipiului Codlea – unde va fi asigurată conectivitatea cu viitoarea autostradă Braşov-Sibiu prin intermediul unui nod rutier, trece prin vecinătatea Aeroportului Internaţional Braşov, intersectează DN 13 – aici urmând să fie asigurată descărcarea de trafic, trece peste calea ferată Braşov-Feldioara, intersectează drumul judeţean 112 A şi ajunge în zona Bod – Hărman. De aici sunt configurate patru variante în care traseul continuă pe teritoriul administrativ al judeţului Braşov, până la graniţa cu judeţul Covasna.
În cadrul discuţiilor cu proiectanții s-au conturat mai multe aspecte de care urmează să se ţină cont: necesitatea legării autostrăzii cu viitoarea ocolitoare a municipiului Codlea şi realizării unei descărcări a traficului în DN 1, clarificarea modului de corelare a autostrăzii cu ocolitoarea Braşovului şi asigurarea unei legături spre autostradă din DN 1 A, în zona municipiului Săcele. Totodată, au fost identificate mai multe diferenţe între traseul propus de proiectant şi culoarul autostrăzii prevăzut în Planul Urbanistic General al Braşovului.
Adrian Veștea; „În 2022 va fi scoasă la licitaţie execuţia lucrărilor”
„La invitaţia Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, particip împreună cu prefectul Cătălin Văsii şi primarul Braşovului Allen Coliban la o şedinţă online pe tema elaborării Studiului de Fezabilitate şi a Proiectului Tehnic de execuţie pentru Autostrada Braşov – Bacău (A13).
Acest obiectiv de importanţă strategică naţională a fost în atenţia mea şi a Consiliului Judeţean Braşov încă de la începutul demersurilor pentru realizarea arterei care va lega Braşovul de zona Moldovei.
Pe parcursul anului 2019 am avut mai multe discuţii aplicate, atât cu conducerea Consiliului Judeţean Covasna şi cu reprezentanţii unităţilor administrativ-teritoriale pe raza cărora va trece autostrada, cât şi cu oficialii Ministerului Transporturilor, astfel încât să conturăm cel mai bun traseu şi să gândim punctele de conectivitate cu reţeaua rutieră existentă, ţinând cont şi de necesitatea realizării unei legături între Aeroportul Internaţional Braşov şi viitoarea autostradă.
Proiectul Autostrării Braşov – Bacău a înregistrat evoluţii importante. Realizarea documentaţiei este în grafic şi, aşa cum spunea şi domnul ministrul Lucian Bode, în anul 2022 va fi scoasă la licitaţie execuţia lucrărilor.”, a scris președintele CJ Brașov, Adrian Veștea, pe o rețea de socializare.

-
Evenimentacum o zi
„Milionarul de carton”. Așa îl denumesc cunoscuții pe omul de afaceri din Brașov, Călin Donca. Apropiații spun că imaginea familistului convins și a afaceristului prosper ar fi doar de fațadă
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Lucrările la Sala Polivalentă din Brașov sunt în grafic. Imagini de la construcţia celei mai mari săli de sport din România
-
Economicacum 2 zile
Un proiect în valoare de 70 de milioane de euro va fi construit în Poiana Brașov: „Va fi unul dintre cele mai prestigioase din estul Europei. 75 de proprietăți, reședințe de lux concepute la cele mai înalte standarde”
-
Evenimentacum 2 zile
Trafic blocat pe DN 73, Pitești – Brașov. O conductă de gaze a fost spartă de un utilaj
-
Socialacum 2 zile
Lucrări ample pe calea ferată. 30 de șantiere au fost deschise pe rețeaua feroviară din Brașov și alte șase regionale ale CFR
-
Evenimentacum 2 zile
Un urs a fost împușcat în Sfântu Gheorghe. Primarul orașului spune că echipa de intervenție a urmărit animalul sălbatic vreme de trei ore
-
Turismacum o zi
VIDEO / O vloggeriță din SUA, impresionată până la lacrimi de frumuseţea Braşovului şi de cât de impozantă este Biserica Neagră: „Chiar este una dintre cele mai nebunești clădiri pe care e posibil să le fi văzut până acum”
-
Socialacum 2 zile
Angajații nemulțumiți de directorul Teatrului „Sică Alexandrescu” Brașov sunt susținuți de sindicatul independent al salariaților din instituția de cultură. Oamenii vor să oprească presupusurile abuzuri ale conducerii