Cultural
Carafoli-Virmaux, primul avion românesc, a fost produs în 1930 la IAR Braşov

Carafoli-Virmaux, primul avion românesc, a fost produs în 1930 la IAR Braşov. Născut în Grecia, într-o familie de aromâni, tânărul Elie Carafoli ajunge în debutul adolescenței în România. După studii liceale, urmează cursurile Școlii Politehnice din București unde va obține în 1924 titlul de inginer electromecanic. În următorii patru ani va profesa la Paris, unde va fi extrem de apreciat pentru invențiile sale.
După obținerea titlului de doctor în științe, la Sorbona, în 1928, cu teza intitulată Contribuţii la teoria sustentaţiei în aerodinamică, Elie Carafoli, revenit în România, înființează Catedra de Aerodinamică şi Mecanica Fluidelor la școala unde studiase și unde, timp de 45 de ani, își va îndruma studenții și își va continua cercetările.
În 1930, împreună cu inginerul francez Lucien Virmaux, finaliza proiectul primului avion românesc fabricat de uzinele IAR-Braşov, de tip CV-11 (Carafoli-Virmaux), un monoplan cu aripa joasă.
Numele savantului rămâne legat de conceperea mai multor aparate de zbor autohtone cu impact internațional și de un tunel aerodinamic, inaugurat în 1931, se pare, în prezenţa regelui Carol al II-lea, prima instalaţie de acest gen din sud-estul Europei cu performanţe impresionante pentru acea perioadă.
Specialist în mecanica fluidelor și autor de lucrări de specialitate, Elie Carafoli rămâne o figură celebră în peisajul aerodinamicii și, în special, în conceperea aparatelor de zbor. El a fost cel care după război a fondat școala românească de aerodinamică și mai târziu a avut un rol important în înfiinţarea Secţiei de Aviaţie din cadrul Politehnicii bucureștene, secție cunoscută din 1971 ca Facultatea de Aeronave, în prezent Facultatea de Inginerie Aerospaţială.
Membru titular al Academiei Române (1948) și al Academiei Internaţionale de Astronautică, vicepreşedinte și președinte al Federaţiei Internaţionale de Astronautică în anii 1965 – 1969, dar și membru de onoare al Societăţii Regale de Aeronautică din Marea Britanie, profesorul Elie Carafoli era răsplătit în 1956 cu Diploma „Paul Tissandier“ decernată de Federaţia Aeronautică Internaţională, după ce primise Premiul „Louis Breguet“ la Paris în 1927. I s-a acordat și Medalia „Karl Friedrich Gauss”, fiind selectat de către Societatea Ştiinţifică Braunschweg-Germania, apoi Medalia „Apollo 11“ decernată de NASA în 1970, și Diploma şi Medalia „Țiolkovschi“ în 1981.
-
Evenimentacum 22 de ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / O femeie a căzut peste 150 de metri, într-o râpă, când cobora de la cabana Mălăieşti spre Diham, în Munţii Bucegi