Connect with us
Publicitate

Util

Canionul și Tiroliana 7 Scări s-au redeschis

Publicat

pe

Publicitate

Veste bună pentru amatorii de drumeții și senzații tari. Principalele atracții din împrejurimile Brașovului, Canionul 7 Scări și Tiroliana 7 Scări, s-au deschis oficial, în acest weekend.

Tot aici găsim și cea mai lungă tiroliană din țară, cu aproximativ 4.000 de metri de cablu și 37 de tronsoane pentru adulți si copii.

Drumeția de la Dâmbu Morii și până la accesul în Canion durează aproximativ o oră pe un traseu ușor. Traversarea Canionului este de dificultate medie și durează cel mult 30-45 de minute.

Sistemul de scări din interiorul Canionului este sigur, recent renovat și nu necesită echipament performant.

Publicitate

”Turiștii sunt deja poftiți pentru a vizita cele două obiective turistice de interes local și, de ce nu, județean și chiar național, pentru că avem cea mai lungă ironia din țară, de peste 3,6km”, a spus primarul săcelean Virgil Popa.

Pentru vizitarea canionului, adulții plătesc 20 de lei, iar copiii și studenții 10 lei. În schimb un traseu complet la tiroliană costă 120 lei, iar jumătate de traseu 70 de lei.

Care este programul celor două obiective, ne spune responsabilulul pe zona de agrement, Constantin Secelean: ”La ora 17.30, ultima intrare în canion. La ora 16.30, ultima coborâre pe tiroliană. Turiștii ar trebui să fie îmbrăcați adecvați pentru munte. Adică să aibă o gheată, o semigheată, o haină impermeabilă, mâncare, apă, deci lucruri elementare pentru o drumeție”.

Conform cercetărilor efectuate de geologi, Canionul 7 Scări datează încă din epoca mezozoică, atunci când pământul era casa dinozaurilor.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes