Connect with us
Publicitate

Social

Când vom avea autostradă până la Brașov? Prima șosea de viteză care va trece munţii, în România, va fi Pitești – Sibiu și nu Comarnic – Brașov care încă nu are proiectul tehnic finalizat

Publicat

pe

Publicitate

„Prima autostradă care va trece munţii, în România, va fi Pitești – Sibiu”

„Cred că prima autostradă care va trece munţii, în România, va fi Pitești – Sibiu – trecerea parţial în Valea Oltului, parţial în Valea Topologului şi apoi în Valea Argeșului. Aceasta este deja în construcţie pe două sectoare. Cel dinspre Sibiu, lotul 1, va fi finalizat anul viitor. Pentru Lotul 5, ultimul, dinspre Piteşti, am făcut toate diligențele şi încep lucrările în teren, în luna iulie. Loturile 2, 3 şi 4, cele mai grele, – sectorul din defileul Oltului, sectorul de traversare în Valea Topologului şi de aici în Valea Argeșului – sunt în licitaţie”, a spus Cătălin Drulă, într-o emisiune de la Antena 3.

Autostrada spre Braşov

„Dacă am fi avut un proiect tehnic făcut, acum puteam vorbi de licitaţie pentru construcţie sau, dacă aveam o licitaţie făcută acum doi, acum puteam vorbi de faimoasele excavatoare în teren, că s-a mai vorbit de ele, în 2013 – despre buldozere şi corturi pe această autostradă. Ultimul studiu de fezabilitate datează din 2005 – e mai de grabă sumar, se făcea la un nivel de detaliu relativ mic. Acum, avem în curs de elaborare un contract mare pentru proiectul tehnic, cu investigații de teren, cu modelare a geotehnicii, cu proiectarea tunelurilor, a podurilor. Când este gata – şi asta nu se face peste noapte, că dacă te grăbeşti construcţia durează zece ani – îl lansăm în licitaţie”, a spus ministrul Transporturilor.

Publicitate

Întrebat de jurnalista Antena 3 „credeţi că, pe durata vieţii noastre, o să ajungem, pe autostradă, la Braşov?”, Cătălin Drulă a spus: „Da. A sunat oarecum bizar întrebarea dumneavoastră”.

„Avem cea mai bună execuţie pe fonduri europene din istorie”

Cătălin Drulă a anunţat că România are cea mai bună execuţie pe fonduri europene la transporturi din istorie, până la jumătatea anului.

„Au mers lucrurile prost în trecut, dar ce pot spune este că astăzi avem cea mai bună execuţie pe fonduri europene din istorie. Avem 2,7 miliarde lei pe autostrăzi şi căi ferate. Prin comparaţie, anul trecut am avut 2 miliarde, iar 2018 suma era de 700 de milioane. Vrem să ajungem la 8 miliarde de lei până la finalul anului, şi sunt optimist că ajungem, pentru că şantierele merg în plin, fie că vorbim de Craiova – Piteşti, de şantierele de cale ferată din Transilvania, de A10, autostrada Sebeş-Turda, care se va finaliza în sfârşit în acest an”, a declarat Cătălin Drulă la Antena 3.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes