Connect with us
Publicitate

Economic

Când va fi gata cel mai mare proiect feroviar din România? Între Braşov şi Sighişoara trenurile vor face doar 45 de minute, de la 3 ore cât fac acum

Publicat

pe

Cele mai lungi tuneluri feroviare care străbat Carpații vor fi gata în 2026, potrivit anunțului constructorului grec, care s-a apucat deja de săpat pentru tunelul de la Ormeniș, parte din modernizarea căii ferate dintre Brașov și Sighișoara.

Când va fi gata modernizarea căii ferate Brașov-Sighișoara, trenurile vor putea circula cu 160 de kilometri pe oră, iar timpul parcurs se va scurta de la 3 ore cât se face în prezent, la 45 de minute. Este cel mai mare proiect feroviar din România care presupune ca pe anumite porțiuni de drum să se circule prin tuneluri de 7 și 5 kilometri lungime.

De tuneluri se ocupă grecii de la Aktor care dau asigurări că până în 2026 vor finaliza proiectul. Acum s-au apucat de săpături pentru tunelurile de la Ormeniș, săpături care se fac cu ajutorul a două „cârtițe” uriașe, utilaje specializate în astfel de lucrări.

Și pentru că țara noastră are tot mai multe proiecte de infrastructură finanțate din fonduri europene, grecii au devenit tot mai interesați de construirea drumurilor de la noi din țară.

Publicitate

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes