Connect with us
Publicitate

Util

Când scăpăm de ger? Anunţul de la ANM

Publicat

pe

În ultimele zile a fost ger cumplit, iar temperaturile au atins chiar şi -25 de grade Celsius. În acest moment, este în vigoare o avertizare meteo de tip cod galben de ger în 13 județe, iar temperaturile au scăzut până la -25 de grade Celsius.

Publicitate

Avertizarea meteo arăta că, în cea mai mare parte a Transilvaniei, Maramureșului și Moldovei, vremea va fi, până astăzi, deosebit de rece. Mai ales noaptea și dimineața va fi ger, iar temperaturile minime se vor situa în general între -25 și -18 grade.

Județele vizate sunt Maramureș, Suceava, Bistrița-Năsăud, Neamț, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Botoșani, Iași, Bacău și Vaslui.

Directorul ANM, Elena Mateescu, a anunţat că gerul nu ne va lăsa în următoarele 48 de ore, dar apoi, se va încălzi ușor.

Publicitate

“Gerul va fi de interes şi în următoarele două nopţi şi dimineţi pentru că şi mâine dimineaţă şi pe parcursul nopţii ce urmează vom vorbi de temperaturi preponderent negative, care vor caracteriza o vreme geroasă în majoritatea zonelor.

Vorbim de valori termice care, mai ales în depresiuni, se vor situa sub -15 grade Celsius, până în zona litoralului unde vor -4 -5 grade Celsius, inclusiv în Capitală vorbim de minime de -6 grade Celsius, posibil spre -8 grade în zona preorăşenească.

Vorbim însă şi de o atenţionare meteorologică de cod galben pentru zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură, valabilă din această seară de la ora 20.00 până mâine dimineaţă la ora 10.00, interval în care rafalele de vânt vor putea depăşi, mai ales în a doua parte a intervalului, viteze de 60-80 de km/h, fiind astfel perioade cu viscol şi transport de zăpadă având în vedere grosimile consistente înregistrate în aceste masive montate, care depăşesc 100, 150 sau chiar 200 de centimetri.

De marţi, temperaturile vor creşte uşor. Vorbim de temperaturi maxime care se vor situa între 0 şi până la 9 grade Celsius şi minime uşor în creştere, de -10 grade în zonele depresionare, până la -1 grad în zonele din extremitatea sudică şi sud-estică a ţării.

Pe parcursul săptămânii viitoare, mai ales în a doua parte, există posibilitatea ca în zonele din partea de sud-est şi sud să consemnăm şi valori de 10 sau uşor peste 10 grade Celsius”, a declarat Elena Mateescu, directorul ANM la Antena 3.

Publicitate
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes