Administrație
Brașovul va avea un nou plan pentru calitatea aerului. Contractul pentru realizarea studiului depășește 100.000 de lei

Reducerea poluării industriale și a prafului din atmosferă, creșterea suprafețelor verzi, dar și noi alternative de transport verde sunt doar câteva dintre noile obiective ale municipalității pentru creșterea calității aerului din Brașov. Primăria a semnat un contract cu o firmă care va realiza studiul și strategia Planului Integrat privind Calitatea Aerului pentru perioada 2023 – 2027. Valoarea contractului este de peste 100.000 de lei, iar noul plan va trebui să intre în vigoare începând cu anul viitor.
,,Acum 4 ani, când a fost aprobat primul plan privind calitatea aerului, cele 20 de măsuri asumate de municipalitate nu acopereau toate categoriile de poluare, ci doar pe cele provocate de traficul rutier, încălzirea rezidențială, eroziunea eoliană a terenurilor degradate și suspensia pulberilor. Realitatea ne-a arătat că Brașovul se confruntă și cu alte probleme legate de poluare, cum ar fi poluarea industrială. Un astfel de exemplu este firma care producea asfalt în Bartolomeu și care le-a creat probleme, atâția ani, brașovenilor din acest cartier, stație care abia luna trecută a fost închisă. Tocmai de aceea, studiul de calitate a aerului care trebuie realizat în perioada următoare trebuie să facă o analiză detaliată a tuturor tipurilor de poluare la nivelul orașului, pentru ca noul PICA să conțină și măsuri pentru reducerea poluării industriale, creșterea suprafețelor de zonă verde, introducerea de noi alternative de transport verde și soluții concrete de reducere a prafului din atmosferă, astfel încât să putem readuce Brașovul între orașele cu cel mai curat aer din România”, a declarat primarul Brașovului, Allen Coliban.
Obligațiile prestatorului, conform acestui contract, sunt:
1. Realizarea Studiului de calitate a aerului în Municipiul Brașov, prin care se urmărește:
- modelarea matematică a dispersiei poluanților în atmosferă, care va trebui să cuprindă și analiza topografică, climatică și a datelor date meteo, inventare de emisie, evaluarea nivelului de fond regional, urban, local, identificarea principalelor surse de emisie și elaborarea hărților de poluare, informații privind poluarea cauzată de transport și de dispersia poluanților emiși din surse aflate în alte zone, regiuni etc;
- identificarea măsurilor de reducere a emisiilor asociate diferitelor categorii de surse de emisie și definirea scenariilor aferente măsurilor, inclusiv cuantificarea eficienței acestora;
- evaluarea măsurilor prevăzute în PICA 2018-2022 în ceea ce privește efectele implementării, dificultățile în implementare, atingerea indicatorilor stabiliți (efectuarea calculului țintei de reducere a indicatorilor NOx și PM 10);
2. Realizarea Planului Integrat de Calitate a Aerului în Municipiul Brașov pentru perioada 2023-2027, care va trebui să conțină și următoarele informații:
- localizarea poluării;
- natura și evaluarea poluării;
- originea poluării;
- informații privind măsurile sau proiectele de îmbunătățire a calității aerului și un calendar al aplicării acestora; estimarea costurilor pentru implementarea acestora; un indicator pentru monitorizarea progreselor; nivelul de reducere a emisiilor anuale ca urmare a măsurii aplicate; estimarea îmbunătățirii planificate a calității aerului și a perioadei de timp preconizate conform necesarului pentru atingerea acestor obiective;
3. Documentația de fundamentare pentru avizul emis de Agenția pentru Protecția Mediului Brașov și Centrul de Evaluare a Calității Aerului București pentru măsurile și lucrările care se vor executa pentru diminuarea emisiilor de NO2/NOx și PM 10 și alte măsuri pentru îmbunătățirea calității aerului în municipiul Brașov.
Termenul de predare a studiului de calitate a aerului și a planului de calitate a aerului pentru municipiul Brașov este de 5 luni calendaristice de la emiterea ordinului de începere a execuției contractului, în acest timp fiind inclusă și transmiterea Planului Integrat de Calitatea a Aerului către autoritățile teritoriale pentru protecția mediului și CECA, spre avizare.
-
Entertainmentacum 3 zile
Patinoarul Olimpia, din Brașov, se deschide marți seară. Cât îi va costa pe brașoveni și turiști distracția pe gheață
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni
-
Economicacum 2 zile
CFR Marfă vinde un hotel din Predeal: „Trebuie să îl ia cineva care se pricepe în domeniul turistic”
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Un nou protest la Carfil Braşov. Toţi angajaţii au întrerupt lucrul şi cer în faţa fabricii să fie lăsaţi să presteze ore suplimentare