Economic
Braşovul URCĂ pe locul 3 naţional la exporturi. O treime din exporturile Regiunii Centru pleacă din Brașov. Germania rămâne principalul partener de comerț al județului

În luna august 2020 județul Brașov ocupă locul 3 la nivel național, referitor la volumul de exporturilor, depășind astfel, pentru prima dată, județul Argeș, locul unde se produc mașinile Dacia.
În primele 8 luni ale anului curent, volumul exporturilor de mărfuri ale Brașovului au scăzut cu 15,7% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, cifrând 1,9 miliarde euro. În același timp, în luna august exporturile s-au diminuat cu 6,0% , comparativ cu luna august 2019, arată datele Direcției Județene de Statistică Brașov.
Exporturile de mărfuri realizate în luna august 2020 s-au cifrat la 251 milioane euro, cu 5,8% mai puțin, față de luna iulie 2020 și cu 6% – comparativ cu luna august 2019.
S-a înregistrat un excedent comercial FOB-CIF de 93 milioane euro, iar în aceeaşi perioada a anului 2019 s-a înregistrat un excedent comercial de 190 milioane euro.
În cadrul Regiunii Centru, în clasamentul judeţelor referitor la volumul exportului, judeţul Braşov a ocupat locul I, cu o pondere de 32,0%. Locul II îi revine judeţului Sibiu cu o pondere de 27,5% şi este urmat de judeţele: Alba(23,3%), Mureş(11,9%), Covasna(2,7%), Harghita (2,6%).
Din punct de vedere al volumului importului, judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru cu o pondere de 30,0%. Locul II în acest clasament îl ocupă judeţul Sibiu cu un procent de 22,5%. Următoarele judeţe în acest clasament sunt: Alba(20,4%), Mureş(19,6%), Harghita(4,5%) şi Covasna(2,9%).
Judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 4 referitor la volumul exporturilor (realizând 5,1% din exporturile la nivel naţional), după: Bucureşti(17,8%), Timiş (10,7%), Argeş(6,9%).
Referitor la volumul importurilor, judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 6 (realizând 3,8% din importurile la nivel naţional), după: Bucureşti(32,2%), Ilfov(8,8%), Timiş(7,3%), Argeş(4,30%), Prahova(4,26%).
Ponderea principală în structura pe produse a exporturilor din judeţul Braşov o deţin maşinile, aparatele şi echipamentele electrice; aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imaginile (40,4%) şi mijloacele de transport (25,1%).
La import ponderea principală în structura pe produse o deţin maşinile, aparatele şi echipamente electrice; aparatele de înregistrat sau de reprodus sunetul şi imagini (35,9%) urmate de metale comune şi articole din acestea (15,9%) şi materiale plastice, cauciuc şi articole din acestea (10,1%).

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 1,6 miliarde euro la expedieri şi 1,5 miliarde euro la introduceri, reprezentând 84,5% din total exporturi şi 79,7% din total importuri. Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2019 valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri la expedieri a scăzut cu 19,8%, respectiv la introduceri a scăzut cu 18,8%.
Principalele ţări partenere ale judeţului Braşov la export au fost: Germania(40,0%), Italia(6,7%), Franţa(5,37%), Spania(5,36%), Polonia(4,8%), Turcia(3,9%), Belgia(3,4%), Slovacia(2,9%), Ungaria (2,7%), Marea Britanie (2,6%).
Pe fluxul de importuri, principalii parteneri comerciali ai judeţului Braşov au fost: Germania(37,7%), Italia(9,0%), China(7,9), Franţa(5,6%), Cehia (3,7%), Polonia(3,6%), Olanda(3,2%), Ungaria(3,0%), Marea Britanie(2,7%), Turcia (2,5%).

Luna august 2020 – judeţul Braşov
Exporturile (FOB) au însumat 251 milioane euro, iar importurile (CIF) au însumat 224 milioane euro euro. Comparativ cu luna august 2019, exporturile au scăzut cu 6,0%, repectiv importurile au scăzut cu 9,2%, iar faţă de luna iulie 2020, exporturile în luna august 2020 au scăzut cu 5,8%, respectiv importurile au scăzut cu 12,0%. Gradul de acoperire a importurilor prin exporturi în august 2020 a fost de 111,9%.
S-a înregistrat un excedent comercial FOB-CIF 26 milioane euro.
Judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru în clasamentul judeţelor referitor la volumul exportului, cu o pondere de 32,0% în volumul exportului Regiunii Centru. Locul II îi revine judeţului Sibiu cu o pondere de 25,6% şi este urmat de judeţele: Alba(25,2%), Mureş(12,2%), Covasna(2,6%) și Harghita(2,4%).
Din punct de vedere al volumului importului, judeţul Braşov ocupă locul I în cadrul Regiunii Centru cu o pondere de 27,7% în volumul importurilor Regiunii Centru. Locul II în acest clasament îl ocupă judeţul Alba cu un procent de 23,8%. Următoarele judeţe, după Braşov şi Alba sunt Mureș (21,3%), Sibiu(20,7%), Harghita(3,8%) şi Covasna(2,7%).
Judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 3 referitor la volumul exporturilor (realizând 5,5% din exporturile la nivel naţional), după: Bucureşti(18,2%), Timiş (11,4%). Referitor la volumul importurilor, judeţul Braşov se situează în clasamentul pe ţară al judeţelor pe locul 6 (realizând 3,68% din importurile la nivel naţional), pe primele 5 locuri în clasamentul pe ţară al judeţelor aflându-se: Bucureşti(32,8%), Ilfov(9,1%), Timiş(7,6%), Cluj (3,8%), Prahova (3,71%).
Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a fost de 204 milioane euro la expedieri şi 184 milioane euro la introduceri, reprezentând 81,3% din total exporturi şi 82,0% din total importuri. Comparativ cu luna iulie 2020 valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri la expedieri a scăzut cu 7,4%, respectiv la introduceri a scăzut cu 10,7%. Faţă de luna august 2019 valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri a scăzut la expedieri cu 10,2%, iar la introduceri a scăzut cu 13,0%. Principalele ţări partenere ale judeţului Braşov la export au fost: Germania(39,5%), Italia(5,6%), Polonia (5,09%), Spania (5,06%), Turcia (4,7%), Franţa (4,1%), Slovacia (3,4%), Ungaria (3,25%), Belgia (3,24%), Cehia (2,8%).
Pe fluxul de importuri, principalii parteneri comerciali ai judeţului Braşov au fost: Germania(40,5%), Italia(9,3%), China(4,8%), Polonia (4,6%), Franța (4,5%), Marea Britanie (3,2%), Olanda (3,03%), Cehia (3,00%), Turcia (2,9%), Ungaria (2,6%).
LA NIVEL NAŢIONAL
În perioada ianuarie – august 2020 la nivel naţional, s-au realizat exporturi în valoare de 38,5 miliarde euro şi importuri în valoare 50 miliarde euro. Comparativ cu aceeaşi perioadă din anul 2019 exporturile au scăzut cu 15,3%, iar importurile au scăzut cu 11,2%.
În perioada ianuarie – august 2020 s-a înregistrat un deficit comercial 11,5 miliarde euro, iar în perioada ianuarie – august 2019 s-a înregistrat un deficit comercial de 10 miliarde euro.
Exporturile FOB realizate în luna august 2020 au fost de 4,5 miliarde euro, iar importurile CIF au fost de 6,1 miliarde euro. Comparativ cu luna august 2019 exporturile au scăzut cu 8,0%, iar importurile au scăzut cu 3,9%. Faţă de luna iulie 2020, exporturile în luna august 2020 au scăzut cu 17,2%, respectiv importurile au scăzut cu 11,1%.
S-a înregistrat în august 2020 un deficit comercial FOB-CIF de 1,5 miliarde euro, iar în luna august 2019 s-a înregistrat un deficit de 1,3 miliarde euro euro.

Foto: ©[Andrey Tirahov]/123RF.COM
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Accident violent în Braşov! Mașina unei școli de șoferi „s-a înfipt” într-un stâlp pe strada Păcii. Şoferul era în timpul examinării
-
Economicacum 3 zile
Braşovul a depăşit Capitala în topul orașelor cu cele mai mari prețuri din domeniul imobiliar. Este pe locul doi, după Cluj
-
Economicacum 3 zile
Prodlacta Brașov și-a cerut insolvenţa. Compania avea în primul semestru datorii de peste 30 de milioane lei
-
Turismacum 3 zile
Târgurile de Crăciun din România, atracție pentru turiștii străini. Brașovul, Sibiul sau Craiova, printre destinațiile preferate ale vizitatorilor de peste hotare
-
Socialacum 3 zile
Procedură în premieră, la Spitalul Județean Brașov. Medicii au realizat prima crioablație pentru fibrilația atrială
-
Evenimentacum 3 zile
O casă din Bran a fost ţinta hoţilor! Proprietarul a rămas fără 17.000 de lei, după ce tâlharii au spart locuinţa
-
Evenimentacum 3 zile
Agenția de Investigare Feroviară a deschis o anchetă în cazul pantografului rupt de la un tren, care a rănit trei tinere la Azuga
-
Economicacum 3 zile
Benzina și motorina se vor scumpi, începând de la 1 ianuarie 2024. Cât vor plăti șoferii români pentru un plin