Social
Brașovul, sub cod portocaliu de ploi și vijelii până la ora 23.00

Meteorologii au emis o avertizare cod portocaliu de averse și vijelii valabilă în cea mai mare parte a țării, sâmbătă între orele 12.00 și 23.00.
Potrivit ANM, în Oltenia, Muntenia, Dobrogea, Moldova și local în Transilvania și la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată. Aceasta se va manifesta prin vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 80-100 km/h, frecvente descărcări electrice, grindină de medii și mari dimensiuni și averse torențiale.

În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 35-50 l/mp și izolat 70 l/mp.
Sunt vizate județele Suceava, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea, Galați, Mureș, Harghita, Alba, Sibiu, Brașov, Covasna, Hunedoara, Gorj, Mehedinți, Vâlcea, Dolj, Olt, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Prahova, Buzău, Brăila, Giurgiu, Ialomița, Călărași, Tulcea, Cosntanța și Ilfov, anunță meteorologii.
Tot sâmbătă, între orele 12.00 și 23.00, în județele Satu Mare, Maramureș, Bistrița-Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Arad și Caraș-Severin va fi Cod galben. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică temporar accentuată care se va manifesta prin vijelii, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor depăși local 20-40 l/mp.
Local în sudul și estul țării disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
ANM anunță instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate
De sâmbătă seara, de la ora 23.00, până duminică, la ora 21.00, va fi în vigoare o informare meteorologică de instabilitate atmosferică și cantități de apă însemnate.
În intervalul menționat îndeosebi în zonele de deal și de munte precum și în centrul, sudul și sudestul țării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină și vijelii. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși pe arii restrânse 25-30 l/mp, potrivit ANM.
-
Socialacum 2 zile
VIDEO / Milionarul din Brașov, Călin Donca, a transmis un mesaj din spatele gratiilor. Într-un videoclip postat pe internet, omul de afaceri își informează investitorii cu privire la situația parcurilor fotovoltaice
-
Administrațieacum 2 zile
Program prelungit la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. ROMATSA a agreat propunerea Consiliului Județean de modificare a orarului de funcționare de la 12 la 16 ore
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Locurile de grătar din jurul Brașovului sunt ocupate zilnic. Gospodinele profită de vremea bună și ies în natură ca să coacă legumele pentru zacuscă
-
Fapt diversacum o zi
Povestea impresionantă a lui Ozzy, un cățel care s-a pierdut în munții Bucegi. După o mobilizare masivă, patrupedul a fost găsit. La acțiune au luat parte și salvamontiștii din Brașov
-
Evenimentacum 2 zile
„Război” între copii români și ucraineni la un loc de joacă din Brașov. Doi băieți de 11 ani au ajuns la spital
-
Fapt diversacum 2 zile
Aproximativ 200 de persoane vor pedala prin Brașov la evenimentul „Masa Critică”. Bicicliștii vor parcurge un traseu de 13 kilometri, pe mai multe străzi din oraș
-
Evenimentacum 2 zile
Accident între un microbuz și un autoturism pe Drumul Național 13, în localitatea Feldioara. Șapte persoane au fost rănite, iar două dintre victime au rămas încarcerate
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Al doilea videoclip postat pe conturile de socializare ale lui Călin Donca, la o distanță de câteva ore. În noul material sunt aduse precizări în legătură cu situația juridică a milionarului din Brașov