Connect with us
Publicitate

Util

Braşovul sub atenționare de ploi torenţiale, vijelii, descărcări electrice şi grindină

Publicat

pe

În intervalul luni ora 12.00 – miercuri ora 10.00 la munte, în Transilvania, Banat, Crișana, Maramureș, nordul Olteniei și nord vestul Munteniei, va fi Cod galben şi Cod portocaliu. Mai ales după-amiaza și seara, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și pe alocuri vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor depăși 25…35 l/mp și izolat 40…60 l/mp.

Publicitate

În majoritatea regiunilor, până la sfârșitul săptămânii, vor fi perioade cu instabilitatea atmosferică accentuată.

Un Cod portocaliu va fi în vigoare de luni ora 16.00 până miercuri ora 10.00. În zonele montane și submontane vor fi perioade cu averse torențiale, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare se vor înregistra cantități de apă de 40…60 l/mp și pe arii restrânse de peste 70…80 l/mp. Acestea vor fi asociate și cu descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.

Județele vizate, total sau parțial, sunt Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Covasna, Prahova, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin și Hunedoara.

Publicitate

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes