Fapt divers
Brașovul și Covasna ar putea deveni un singur județ. Camera de Comerț a României propune reducerea numărului de județe la maximum 15 pentru a scădea cheltuielile bugetare

Cu o propunere mai puțin obișnuită vin reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a României. Aceștia spun că în țara noastră cheltuielile bugetare sunt uriașe, iar unul dintre motivele pentru care sunt folosiți foarte mulți bani este numărul prea mare de județe.
Astfel, pentru a reduce aceste cheltuieli ale statului, specialiștii propun reorganizarea teritorială a României și reducerea la maximum 15 județe la nivel național. Modelul pe care ar putea să îl urmeze autoritățile este cel al organizării Curților de Apel din țara noastră. 15 instanțe de acest fel există în România în următoarele orașe: București, Craiova, Timișoara, Oradea, Cluj, Suceava, Iași, Galați, Constanța, Ploiești, Pitești, Alba-Iulia, Târgu Mureș, Bacău și Brașov.
Dacă propunerea se va materializa, atunci județul Covasna va deveni parte din județul Brașov, iar același lucru se va întâmpla și în alte zone din România. Organizațiile care au semnat această propunere spun că ar trebui redefinită și noțiunea de comună ca localitate cu cel puțin 5.000 e locuitori.
„Camera de Comerț și Industrie a României a organizat o întâlnire de lucru cu importante organizații patronale și profesionale sectoriale din România. Discuțiile s-au axat pe situația economică actuală, posibilitățile de dezvoltare și de promovare a produselor și serviciilor românești și modalitățile de reducere a cheltuielilor publice. Astfel, organizațiile semnatare consideră drept prioritară reorganizarea teritorială totală a României prin reducerea numărului de județe la 15. Reorganizarea ar trebui să se realizeze pe modelul organizării Curților de Apel, mai ales că în Constituția României nu se vorbește de un anumit număr de județe. Evident, acest lucru trebuie să fie asumat de către decidenți, fiind, totodată, și un act de curaj politic, în urma unei dezbateri consistente și transparente privind economiile ce se pot face astfel la bugetul public, bani ce pot fi reinvestiți în economia românească”, au anunțat reprezentanții CCIR într-un comunicat de presă.
Organizațiile care au semnat această propunere sunt:
- Camera de Comerț și Industrie a României
- Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase ROMPAN
- Federația Patronală din Industria Materialelor de Construcții din România PATROMAT
- Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România LAPAR
- Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România ANAT
- Federația Operatorilor Români de Transport FORT
- Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă ONIV
- Asociația Brokerilor din România
-
Socialacum 3 zile
Premieră naţională la Spitalul „Sfântul Constantin” din Brașov. Trei copii vor fi operaţi pe inimă, iar intervenţiile vor fi plătite cu criptomonede
-
Evenimentacum 2 zile
Accident cu trei victime pe bulevardul Griviţei, în giratoriul de la Dedeman
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO / Incident şocant. Un cioban a ajuns la spitalul din Braşov după ce a fost atacat de urs
-
Economicacum 3 zile
20 de trenuri electrice vor fi cumpărate cu finanțare din PNRR. Noile trenuri vor lega Braşovul de Oradea, Iaşi şi Suceva
-
Evenimentacum 22 de ore
FOTO / Tragedie pe Calea Feldioarei, în Braşov. Un bărbat mort după ce a intrat cu maşina într-un TIR parcat
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Săcele a tăiat roţile a 8 maşini parcate în Braşov
-
Fapt diversacum 3 zile
Unele dintre cele mai frumoase pisici din Europa pot fi admirate, în weekend, la Castelul Bran. Intrarea este gratuită
-
Fapt diversacum 3 zile
Un bărbat cere despăgubiri de un milion de euro de la Primăria Făgăraş. Omul a fost expropriat şi este nemulţumit de suma primită
Barbu Gh.
4 iunie, 2022 at 9:46 pm
Dar de ce nu se spune că sunt prea mulți bugetari în structurile de stat??? Bugetari exagerat de bine plătiți. ABIA DUPĂ ACEIA AM PUTEA ZICE CĂ-S PREA MULTE JUDEȚE.