Social
Brașovul rămâne fără medici de familie. Peste o sută de cadre medicale din județ au atins vârsta pensionării

Este deficit acut de medici de familie în județul Brașov, iar autoritățile încearcă să găsească soluții pentru ca în zonele rurale, în special, cabinetele doctorilor de familie să nu fie închise. Un grup de lucru din care fac parte responsabili ai instituțiilor din domeniul sănătății a fost înființat de prefectul județului Brașov.
Reprezentantul Guvernului în teritoriu s-a întâlnit astăzi la sediul Prefecturii cu directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Brașov, Ancuța Daisa, președintele Asociației Profesionale a Medicilor de Familie Brașov 2008, Andrea Neculau, președintele Patronatului Medicilor de Familie Braşov, Ana Șestacova, Cornelia Cor, consilier, reprezentând Biroul Teritorial Brașov al Avocatului Poporului, Gabriel Moraru, președintele Colegiului Medicilor Brașov și Marius Mărginean – DSP Brașov, Compartimentul Evaluarea și Promovarea Sănătății.
„Recent, a fost modificată Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, în sensul creării posibilității ca medicii de familie să deschidă maximum 2 puncte secundare de lucru, cu activitate de cel mult 10 ore pe săptămână. Acest lucru ajută, însă în destule cazuri nu este suficient. Există primării, în mediul rural, care dispun de spații amenajate pentru cabinete de medicină de familie, unele ar putea pune la dispoziție și locuință pentru medic sau ar putea acorda alte facilități, pentru a atrage medicii de familie în unitățile administrativ-teritoriale respective, însă nu le permite Codul administrativ, care condiționează acordarea unor facilități de statutul de instituție sau organism de utilitate publică. În urma unei analize cu membrii Grupului de lucru, am ajuns la concluzia că cea mai bună variantă pentru rezolvarea acestei probleme este modificarea articolului 63 din Legea nr. 95/2006, introducând unui nou alineat, prin care să se declare cabinetul de medicină de familie drept unitate sanitară de utilitate publică. În acest fel, cabinetele de medicină de familie s-ar încadra în prevederile Codului adninistrativ, privind formele de sprijin care pot fi acordate, prin hotărâre de Consiliu Local, unităților de utilitate publică. Problema nu este doar în județul Brașov, ci la nivel național și de aceea, la începutul anului viitor, vom face demersurile pentru promovarea acestui proiect de modificare legislativă prin intermediul grupurilor parlamentare”, a declarat prefectul Marian Văsii.
Constituirea acestui Grup de lucru a fost determinată de lipsa medicilor de familie din unele localități ale județului Brașov, precum și de faptul că media de vârstă a medicilor de familie din județul Brașov este destul de înaintată, iar ieșirea lor din sistem, prin pensionare, va accentua deficitul de personal din asistența medicală primară. Potrivit directorului general al CJAS Brașov, peste 100 de medici de familie din județ au atins vârsta de pensionare, așa încât este necesar să se identifice soluții pentru atragerea de noi specialiști în acest domeniu.
-
Evenimentacum 3 zile
VIDEO / „Miracolul” de la Brașov. Un bărbat, în fotoliu rulant, a fost filmat când s-a ridicat singur din scaunul cu rotile și a început să meargă
-
Fapt diversacum 2 zile
Un şagunist a fost admis la celebra universitate Oxford, la Computer Science. Dominic Satnoianu a creat o platformă pentru elevii care vor să devină mai buni la informatică
-
Economicacum 3 zile
VIDEO / Cum vor arăta șoselele ce vor ocoli Azuga, Bușteni şi Comarnic, în drumul de la Braşov la Bucureşti
-
Evenimentacum o zi
O tânără și-a dat în judecată părinții pentru că se opun relației cu un etnic rom. Ce a decis instanța
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO VIRAL / Clădirea stației meteo de la Vârful Omu arată ca o casă din poveşti după 156 de ore de viscol
-
Administrațieacum o zi
Direcția pentru Agricultură Brașov: Dacă tăiați nuci fără să aveți autorizație, riscați amenzi usturătoare
-
Evenimentacum 3 zile
Medic de la Spitalul de Copii Braşov, acuzat că a tratat un mic pacient cu indiferenţă. Răspuns către părintele care spunea că cel mic are temperatură: „Dar ce, mă? Tu ai termometru?”
-
Administrațieacum 10 ore
Se fac angajări la Aeroportul Internațional Brașov – Ghimbav. Șase posturi au fost scoase la concurs