Connect with us
Publicitate

Social

Braşovul primeşte astăzi a 2-a tranşă de vaccinuri anti-Covid. Câte doze ajung în judeţul nostru

Publicat

pe

Cea de-a doua tranşă de vaccin împotriva COVID-19 ajunge astăzi în România, pe aeroporturile de la Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca, de unde cele peste 140.000 de doze vor fi transportate la centrele de stocare. Cele mai multe – aproape 41.000 de doze – vor ajunge la Bucureşti, urmat de Cluj şi Iaşi.

Publicitate

Potrivit Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV), 140.400 de doze de vaccin de la Pfizer BioNTech sunt aşteptate să ajungă în ţară, pe cale aeriană, pe aeroporturile din Otopeni, Timişoara şi Cluj-Napoca.

Astfel, în jurul orei 7.50, pe Aeroportul „Henri Coandă” din Otopeni au ajuns dozele de vaccin care, ulterior, vor fi transportate pe cale rutieră de firma producătoare la centrul de stocare de la Institutul Cantacuzino şi la centrele regionale din Braşov, Craiova, Constanţa şi Iaşi.

În jurul orei 11.00, alte două aeronave vor ateriza pe aeroporturile din Timişoara şi Cluj-Napoca, iar dozele de vaccin vor fi transportate, tot pe cale rutieră, spre centrele de stocare de la spitalele militare din Timişoara şi Cluj.

Publicitate

Vaccinurile vor fi trasportate în condiţii de siguranţă, în containere speciale cu gheaţă carbonică şi folie etanşă.

Vaccinurile vor fi distribuite astfel:

Bucureşti – 40.950 de doze 

Iaşi – 25.350 doze 

Cluj-Napoca – 29.250 doze 

Publicitate

Constanţa – 8.775 doze,

Craiova – 12.675 doze 

Braşov – 12.675 doze 

Timişoara – 10.725 doze.

Primele 10.000 de doze de vaccin împotriva coronavirusului au intrat în ţară vineri, pe la Vama Nădlac 2, judeţul Arad, iar sâmbătă au ajuns la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, desemnat Centru naţional de stocare a vaccinurilor împotriva COVID-19. Vaccinarea a început, duminică, în toate cele 10 spitale de boli infecţioase aflate în prima linie în lupta împotriva SARS-CoV-2.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes