Social
Brașovul, pe locul 9 în România la nivelul calității aerului. Orașul de sub Tâmpa ocupă poziția 289 într-un clasament realizat de Agenția Europeană de Mediu

Calitatea aerului în Brașov a crescut semnificativ, în ultimii ani, și a ajuns unul dintre orașele din România unde se respiră cel mai curat aer. La nivel național, municipiul ocupă locul 9 în topul orașelor cu cel mai curat aer din țară. La nivel european, în schimb, Brașovul se clasează pe poziția 289 dintr-un total de 375 de orașe incluse în acest studiu făcut de Agenția Europeană de Mediu.
„În Europa, beneficiem de cea mai cuprinzătoare rețea de monitorizare a calității aerului din lume. Aici prezentăm nivelurile de particule fine în peste 340 de orașe din țările membre ale SEE. Datele provin de la măsurători la sol ale particulelor fine, luate de peste 400 de stații de monitorizare”, susține Agenția Europeană a Mediului.
Potrivit adevarul.ro, orașul cu cel mai curat aer din România este Galați. Potrivit Agenţiei Europene de Mediu, orașul de pe malul Dunării este primul loc din România și pe locul 21 din Europa (7.2 micrograme de praf pe metru cubi). Urmează în clasament orașele Oradea – locul 146 (9.9), Sibiu – 157 (10) Constanța – 232 (11.7), Bacău – 261 (13,1).
De asemenea, în clasament, Brașov ocupă poziția 289 (14.5), Cluj Napoca-291 (14,6), în timp ce București este pe locul 302 (15.7). Cele mai poluate orașe din țară sunt Piatra Neamț – locul 329 (17.3), Târgu Mureș – locul 330 (17,5) și Iașiul este cel mai poluat, fiind situat pe locul 340 (18.5). Potrivit studiului, pe locul 375, ultimul în clasament, este orașul Slavonski Brod din Croația. Cel mai curat aer din Europa se găsește în orașele Faro din Portugalia, Umea și Uppsala, ambele din Suedia.
În cadrul studiului, orașele din Europa sunt clasate de la cel mai curat la cel mai poluat oraș, pe baza nivelurilor medii de particule fine, sau PM2,5, în ultimii doi ani calendaristici.
„Particulele fine sunt poluantul aerului cu cel mai mare impact asupra sănătății în ceea ce privește moartea prematură și îmbolnăvirea. Acest instrument se concentrează pe calitatea aerului pe termen lung, deoarece expunerea pe termen lung la poluarea aerului provoacă cele mai grave efecte asupra sănătății”, susțin reprezentanții AEM.
Potrivit sursei citate, în 2021, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și-a actualizat orientările bazate pe sănătate pentru calitatea aerului și a recomandat un nivel maxim de 5 μg/m3 pentru particulele fine pentru expunere pe termen lung, pentru a proteja sănătatea.
În 2008, Uniunea Europeană (UE) a stabilit o valoare limită anuală pentru particulele fine de 25 μg/m3 în cadrul politicilor de furnizare a aerului curat în Europa. Directiva 2008/50/CE privind calitatea aerului înconjurător este în prezent în curs de revizuire, printre altele, pentru a alinia mai strâns standardele UE la recomandările OMS.
Vizionatorul clasifică calitatea aerului ca:
- bun pentru niveluri de particule fine care nu depășesc valoarea orientativă anuală a Organizației Mondiale a Sănătății de 5 μg/m3,
- corect pentru niveluri de peste 5 și care nu depășesc 10 μg/m3
- moderat pentru niveluri de peste 10 și care nu depășesc 15 μg/m3;
- slab pentru niveluri de peste 15 și care nu depășesc 25 μg/m3; și
- foarte slab pentru niveluri la și peste valoarea limită a Uniunii Europene de 25 μg/m3.
-
Evenimentacum 3 zile
Pui de urs, omorât de o maşină în juţeul Covasna. Al doilea animal ucis în trei zile
-
Socialacum 3 zile
VIDEO / Un grup de copii din judeţul Brașov i-a cântat lui Iohannis „O lume minunată”. Preşedintele întâmpinat ca în „Epoca de Aur” în ziua când 15.000 de cadre didactice au protestat
-
Fapt diversacum 3 zile
Pensiunile din Viscri au fost rezervate în proporție de 100% pentru perioada vizitei Regelui Charles. Monarhul britanic va ajunge în România pe 2 iunie
-
Evenimentacum 2 zile
Brașovul, sub atenționare cod galben de vreme severă. Meteorologii anunță ploi, grindină, descărcări electrice și vânt intens
-
Socialacum 3 zile
Reacţia unui profesor de la Colegiul Național „Andrei Șaguna” după oferta guvernului: „Am luat-o ca pe o jignire personală. Poate că oamenii ăștia nu își dau seama în ce pericol ne aflăm”
-
Utilacum 3 zile
Cod galben de viituri pe bazine hidrografice din 15 judeţe, şi în Braşov
-
Economicacum 3 zile
ANPC a sancționat alte 8 bănci din România pentru practici comerciale înșelătoare
-
Socialacum 3 zile
Și angajații CFR amenință că vor intra în grevă din cauza salariilor mici și a condițiilor grele de muncă. Ei anunță un protest amplu în fața Ministerului Transporturilor