Economic
Braşovul, în topul oraşelor în care s-au realizat cele mai multe tranzacţii online în 2022

Valoarea medie a unei tranzacţii online efectuate cu cardul, în România, a crescut cu 15%, în 2022, până la 265 de lei, comparativ cu anul anterior, conform datelor publicate, joi, de către un procesator de plăţi electronice.
La nivel general, Netopia Payments a înregistrat o creştere de 35% a tranzacţiilor procesate, în cursul anului trecut faţă de 2021, iar media tranzacţiilor lunare a depăşit 3 milioane, prin toate metodele de plată.
Potrivit sursei citate, în topul categoriilor de produse şi servicii pentru care românii au făcut cel mai des plăţi electronice în 2022 s-au aflat: utilităţile, serviciile financiare, produsele de mobilier, fashion sau IT&C.
De asemenea, cea mai aglomerată lună din punct de vedere al volumului de tranzacţii procesate de Netopia Payments, în 2022, a fost noiembrie, perioadă în care o mare parte a comercianţilor parteneri au organizat evenimentul „Black Friday”. Astfel, tranzacţiile online cu cardul, în perioada respectivă, au crescut cu aproximativ 27%, faţă de ediţia anterioară.
În ceea ce priveşte dispozitivele preferate de către români pentru a face achiziţiile online, ca în fiecare an, smartphone-ul râmâne în top, cu 72,2% din total, în comparaţie cu desktop-ul, preferat de 27,1% sau tableta de 0,7%.
Din punct de vedere demografic, în intervalul de referinţă, femeile au fost mai înclinate să cumpere online, într-o pondere de 52,4%, faţă de bărbaţi (47,6%).
În plus, segmentul de vârstă cu cel mai ridicat nivel de achiziţii online a fost reprezentat de cel între 35 şi 44 ani (25,52%), urmat 25-34 ani (22,46%), 45-54 ani (20,91%), 18-24 ani (14,33%), 55-64 ani (9,27%) şi peste 65 de ani (7,51%).
Datele centralizate de Netopia arată că oraşele în care s-au realizat cele mai multe tranzacţii online în 2022 au fost: Bucureşti, Cluj-Napoca, Braşov, Timişoara şi Ploieşti.
Anul trecut, procesatorul de plăţi a raportat o creştere de 20% a portofoliului de clienţi, „în linie cu direcţia e-commerce-ului local, care se extinde de la an la an”.
Grupul Netopia este un conglomerat de companii româneşti înfiinţat în anul 2003, format din Netopia Payments, mobilPay Wallet, web2sms şi Kartela. În prezent, 24.000 de afaceri din industria de e-commerce folosesc serviciile şi soluţiile Netopia: plăţi mobile, tranzacţii online cu carduri bancare sau prin SMS, marketing prin SMS sau reîncărcări cartele de telefonie mobilă.
-
Evenimentacum 2 zile
„Spitalul groazei”, de la Brașov. Cum arată una dintre unitățile medicale din oraș unde pacienților le este teamă să ajungă
-
Sportacum 3 zile
Trei braşoveni de la ACS Reggio Liriada Braşov, convocaţi în premieră la echipa naţională de minifotbal
-
Utilacum 3 zile
Un nou semafor a fost montat în Braşov
-
Socialacum 2 zile
FOTO / Meniu complet, în valoare de 17 lei, la cantina școlară. Ce mănâncă elevii unor unități de învățământ din Brașov la masa de prânz
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Fenomen impresionant! Munţii Făgăraş vizibili de la sute de kilometri, din judeţul Cluj
-
Evenimentacum 22 de ore
Accident rutier la ieșirea din Făgăraș: două victime după ce o autoutilitară s-a răsturnat
-
Fapt diversacum 2 zile
Braşovenii vor putea „adopta” un animal de la grădina zoologică. Cu 10 euro, se scrie numele pe un panou de la intrarea în Zoo, pentru 2.500 de euro poți vedea live, de acasă, ce face animalul
-
Turismacum 22 de ore
Destinația turistică numărul 1 a României în 2023 se află în judeţul Braşov. A fost votată de jurnaliştii din Clubului Presei de Turism