Connect with us
Publicitate

Social

Brașovul are primul Hub de securitate cibernetică, sprijinit de SRI. Primele acțiuni încep în școli

Publicitate

Publicat

pe

Brașovul are primul hub de securitate cibernetică din Regiunea Centru. Brașov Cyber HUB a fost lansat astăzi și este o structură ce reunește actori cheie din domeniul securității cibernetice, atât din mediul privat, cât și din cel de stat și cel academic.

Publicitate

Primele acțiuni ale specialiștilor de aici vor fi chiar în școli. Nu întâmplător. Pentru că vor să-i învețe pe copii cum să se ferească de realele pericole ale internetului:

„Încheiem un protocol cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov, urmând ca în perioada următoare să mergem în toate județele din Regiunea Centru, de la ciclul primar până la cel liceal, tocmai pentru a da elemente introductive și noțiuni de bază copiilor, în acest domeniu de securitate cibernetică, el să știe să se apere. Avem o lume virtuală în care, practic, ne trăim viața, în paralel cu lumea fizică, și avem nevoie de aceeași securitate și în lumea virtuală, indiferent ce facem”, a spus directorul Agenției Metropolitane pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Dragoș David.

Cei care vor dori, vor avea baza pentru a urma o carieră în acest domeniu, inclusiv la nivel universitar. De altfel, la Brașov, la Universitatea Transilvania există un masterat de securitate cibernetică, iar din toamnă vor fi și primii doctoranzi.

Publicitate

„Practic, noi am demarat un program de masterat Cyber Security în limba engleză, în urma cu 3 ani, după o discuție între Cyberint și 14 universități românești. De altfel, am fost prima universitate care, în acel an, avea acreditat acest program de studii de masterat, și având absolvenții foarte buni, care cu certitudine au capacitatea de a continua activitatea de cercetare la doctorat, în aceasta toamnă vom avea atât din România cât și din străinătate, doctoranzi ale căror teme vor fi axate pe domeniul securității cibernetice”, a spus rectorul Universității Transilvania, prof.univ.dr.ing. Ioan Vasile Abrudan.

Hubul de securitate cibernetică este sprijinit și de Centrul Național Cyberint, din SRI, iar reprezentanții acestuia spun că în următorii ani, numărul de start-upuri în Cyber security să crească foarte mult.

„Mă aștept ca în doi ani de acum încolo, numărul de start-up-uri în Cyber Security să crească, să fie unul relevant, deoarece este o zonă bogată, este o zonă cu multă industrie, este o zonă care concentrează talente, deci nu văd niciun motiv pentru care start-up-urile în Cyber security – care sunt companii cu valoare adaugată foarte mare, deci cu un profit deosebit – să nu apară”, a spus șeful Centrului Național Cyberint, din SRI, Anton Rog.

Membrii constituenți ai acestui Hub sunt Agenția Metropolitană pentru Dezvoltare Durabilă Brașov, Centrul Național Cyberint, Atos Convergence Creators SRL și Universitatea „Transilvania” Brașov.

În premieră, după Brexit, România va găzdui o agenție europeană, respectiv „Centrul European pentru Securitate Cibernetică” (Cyber-UE), care va avea sediul în București și care se va ocupa de siguranța cibernetică pentru toate statele membre. Șapte orașe europene au fost în cursa pentru a găzdui sediul Centrului European de Securitate Cibernetică. Pe lângă București, s-au mai înscris Bruxelles, Munchen, Vilnius, Varșovia, Leon și Luxemburg. Acesta este un succes diplomatic excepțional al României, obținut la sfârșitul anului trecut și reprezintă o oportunitate de a contribui la securitatea cibernetică a tuturor statelor membre UE, stimulând cercetarea și inovarea în domeniu.

Publicitate

Din punct de vedere al puterii de procesare și al costurilor aferente, România are cel mai ieftin internet broadband din UE. La nivel mondial, cele mai ieftine pachete de internet broadband se găsesc în acest moment în Ucraina, iar România se situează pe locul 10, cu un preț mediu de 10,59 de dolari pe lună. Țara noastră este totuși campioană mondială conform altui criteriu: costul pe megabit pe secundă (Mbps) este de numai 0,02 dolari (10 bani), în acest clasament România fiind urmată de Macao, Saint Martin, Polonia, Reunion și Singapore. Pe de altă parte, conform Indicelui economiei și societății digitale (DESI) 2020, dat publicității de Comisia Europeană în iunie 2020, România ocupă locul 26, penultimul din UE. Acest indice monitorizează performanțele digitale globale din Europa și urmărește progresele înregistrate de țările UE în ceea ce privește competitivitatea digitală. Indicele DESI pentru anul acesta arată că s-au înregistrat progrese în toate statele membre și în toate domeniile-cheie evaluate în cadrul indicelui. În esență, asta înseamnă că doar unul din 10 români folosește internetul pentru interacțiunea cu autoritățile publice, spre deosebire de nivelul UE, unde ponderea acestui indicator este de patru ori mai mare.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat faptul că o trăsătură importantă a transformării digitale, este cooperarea, sub forma interoperabilității și interconectării bazelor de date și a sistemelor. Prin urmare, încrederea în posibilitățile mereu în creștere ale sistemelor informatice și cooperarea sunt însăși fundamentele societății digitale, pe care sperăm că le va promova și noul Cyber Hub de la Brașov.
Din punct de vedere funcțional Bv-CyH colaborează deja cu următoarele companii de profil pentru susținerea ofertei educaționale și de evenimente dedicate: Orange România, Bit Sentinel, Palo Alto Networks Romania și CISCO România, fiind în discuții și cu alte companii.
Odată cu inaugurarea Cyber HUB Brașov, va fi lansată o platformă web care să cuprindă toate informațiile relevante și care să faciliteze promovarea funcționalităților acestuia. Totodată, vor fi făcute publice primele programe educaționale de profil și anunțate primele evenimente organizate sub egida Bv-CyH în parteneriat cu companiile de profil.

Sursa: Radio România Brașov FM, ADR Centru

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes