Administrație
Braşovul are 29 de senzori care monitorizează calitatea aerului. Oricine poate vedea cât de poluat este oraşul cu un simplu click
Primăria Municipiului Brașov a extins proiectul de măsurare a calității aerului prin instalarea a 17 noi sisteme de măsurare și monitorizare a parametrilor privind calitatea aerului pentru spațiile publice din municipiu. Acestea s-au adăugat celor 12 senzori existenți, astfel încât zonele cu risc să fie cât mai bine acoperite. Obiectivul acestei investiții este crearea unei imagini cât mai exacte a zonelor cele mai poluate și a tipurilor de poluatori, astfel încât Municipalitatea să implementeze soluții adaptate fiecărei zone.
Într-o primă etapă, reprezentanții compartimentului de mediu din primărie, împreună cu parteneri din societatea civilă, au făcut o evaluare a zonelor în care au existat sesizări și a zonelor în care există riscul depășirii valorilor admise privind poluarea aerului. Ulterior s-a făcut și o evaluare a posibilităților tehnice pentru instalarea acestor senzori, astfel încât ea să se facă în cel mai scurt timp și să includă o consultare a populației.
,,Toți ne dorim un Brașov cu un aer mai curat, mai ales că poluarea ne afectează pe fiecare dintre noi. Tocmai de aceea, o mare parte dintre măsurile pe care le-am luat sau le vom lua în perioada următoare vizează acest domeniu, pentru că atunci când vorbim de calitatea aerului, vorbim despre cât de sănătoși vom fi peste câțiva ani, noi și copiii noștri. Pentru a putea lua cele mai bune decizii, trebuie să vedem cu ce probleme ne confruntăm în fiecare zonă, care sunt cauzele acestei poluări, astfel încât să putem implementa măsurile adecvate. În acest moment monitorizăm 29 de zone din oraș. Multe dintre acestea sunt zone unde de-a lungul timpului au existat sesizări sau unde există risc ridicat de poluare industrială, intersecțiile cu trafic, dar și zone în care, doar în anumite perioade, există o încărcare foarte mare de trafic. Vă invit, pe toți brașovenii, să verificați calitatea aerului din oraș, fie accesând portalul primăriei, www.brasovcity.ro, secțiunea poluare/calitatea aerului, fie direct pe site-ul uradmonitor.com. De exemplu, la această oră (12.30, n.n.), aerul din Brașov este destul de curat, majoritatea parametrilor fiind în zona verde, fie că vorbim de PM-uri, de dioxidul de carbon sau formaldehidă”, a precizat primarul Allen Coliban.
-
Utilacum 3 zileRestricții de trafic pe ruta Brașov-Bacău: DRDP a deschis șantierul pe DN11, în județul Covasna
-
Evenimentacum 3 zileTragedie la Spitalul Mârzescu din Brașov: O persoană a decedat în urma unui incendiu
-
Utilacum 3 zileÎncepe furnizarea căldurii în Brașov: SPLT anunță probele de etanșeitate și pornirea sistemului centralizat din 7 octombrie
-
Fapt diversacum 2 zileCălin Georgescu, adus sub escortă la DIICOT pentru percheziții informatice. Familia acestuia dă explicații procurorilor
-
Politicsacum 3 zileCotroceni: Partidele parlamentare, chemate din nou la negocieri după trei desemnări eșuate
-
Utilacum 3 zile„Brașov Reciclează!”: Începe campania de toamnă pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice
-
Fapt diversacum 3 zileȘofer brașovean prins cu o alcoolemie uriașă pe strada Zizinului în miez de noapte
-
Evenimentacum 2 zileFinala Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026 se decide la Brașov


