Administrație
Braşovenii şi turiştii vor putea vizita Cetățuia Brașovului timp de două zile, cu ocazia Forumului Orașelor Verzi

Cetățuia Brașovului va fi deschisă publicului în zilele de 8 și 9 septembrie.
Pentru a marca redobândirea de către comunitatea brașoveană a acestui spațiu de patrimoniu, Centrul Cultural Apollonia organizează evenimente artistice cuprinse în programul Forumului Orașelor Verzi.
Astfel, brașovenii și turiștii vor putea participa activ la un program artistic și educațional, pe de o parte de inspirație medieval-renascentistă, pe de altă parte, conectat la prezent, transmite Radio România Braşov FM.
Teatrul, concertele, paradele, duelurile, atelierele medievale, iarmarocul, activitățile sportive, meșteșugurile și programarea dronelor vor face parte din “asaltul” Cetățuii, iar participanții vor avea ocazia de a se răcori și de a-și reface energia cu băuturi și mâncăruri alese, promit organizatorii.
Edificiul secular va putea fi vizitat și în interior, dar pe un traseu prestabilit.
Cetatea va fi pusă în valoare de un spectacol de lasere și de lumini.
Reamintim că pentru a putea fi redeschisă publicului, Cetatea are nevoie de lucrări de reabilitare.
Potrivit autorităților locale, Cetățuia Brașovului își va deschide porțile pentru vizitatori până la sfârșitul anului
-
Entertainmentacum o zi
Metodă inedită de eliberare a nervilor și stresului, la Brașov. Un antreprenor din oraș a deschis o „sală de spart”. Aici clienții distrug tot ce le iese în cale, iar efectul ar fi terapeutic
-
Economicacum o zi
FOTOREPORTAJ / Fermă de măgărițe, la poalele munților Făgăraș. Doi soți din Brașov au lăsat în urmă viața din Oxford și s-au mutat la țară unde și-au deschis propria afacere
-
Evenimentacum 3 zile
Femeia care a furat 4.000 de lei pe care o bătrână i-a uitat într-un bancomat din Brașov s-a predat la poliție. Victima și-a recuperat banii și a retras plângerea
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat din Brașov a vrut să dea foc unei case. Proprietarul l-a surprins și a alertat poliția
-
Evenimentacum 2 zile
Deși era băut și nu avea permis, un tânăr din Victoria a furat mașina tatălui său, a făcut accident, dar s-a întors și a parcat autoturismul la locul lui. Aventura teribilistului s-a încheiat cu un dosar penal
-
Evenimentacum o zi
Călin Donca ar fi dat țepe încă din anul 2016. O familie a reclamat la DIICOT faptul că omul de afaceri nu a plătit banii pentru un contract încheiat în urmă cu aproape 7 ani. Astăzi, Donca va cere judecătorilor de la Curtea de Apel Brașov să îl elibereze
-
Utilacum 2 zile
Astăzi, circulaţia autobuzelor 710, Braşov – Săcele, va fi afectată de un eveniment care are loc pe străzile din Săcele
-
Evenimentacum 21 de ore
Călin Donca va petrece încă o noapte în spatele gratiilor. Magistrații de la Curtea de Apel Brașov se vor pronunța abia mâine în legătură cu contestația la măsura arestului preventiv. În fața instanței, milionarul a cerut să fie lăsat liber pentru a avea grijă de familie