Connect with us
Publicitate

Cultural

Brașovenii și turiștii sunt așteptați la concert, în centrul istoric al orașului. Filarmonica Brașov pregătește un spectacol special în Piața Sfântul Ioan

Publicat

pe

După succesul răsunător la concertului Cello Floyd de joia trecută, Filarmonica Brașov a pregătit un nou eveniment muzical pentru iubitorii de cultură din oraș și pentru turiștii care ne vizitează orașul.

Astfel, joi, 29 iunie, începând cu ora 20, pe scena amplasată în Piața Sf. Ioan va urca ansamblul de alămuri și percuție al Filarmonicii Brașov, care va interpreta fragmente din opere celebre, aranjate de maestrul József Horváth care va fi și dirijorul concertului. Solistul serii va fi trompetistul premiat Gyarmati Gabriel.

Săptămâna viitoare, de data aceasta vineri (7 iulie) tot de la ora 20 și tot în Piața Sf. Ioan va avea loc un concert simfonic care îl va avea ca solist și conducător muzical pe Florin Ionescu-Galați.

Programul concertului va conține lucrări de mare popularitate – de la Bach la Dinicu.

Publicitate

O săptămână mai târziu, pe 14 iulie, tot de la ora 20, Filarmonica Brașov va cânta într-un eveniment realizat împreună cu festivalul SoNoRo Musikland. Concertul îl va avea ca dirijor pe Cristian Oroșanu, iar în rol solistic vor fi violonistul Philippe Graffin, violistul Răzvan Popovici și violoncelistul Andrei Ioniță.

În cadrul acestui concert se vor interpreta piese de Rossini, Ravel, Paganini și alții.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes