Connect with us
Publicitate

Administrație

Brașovenii şi-au ales proiectele de bugetare participativă pe care să le implementeze Primăria

Publicat

pe

Publicitate

Primarul Allen Coliban a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, proiectele care au obținut cele mai multe voturi din partea brașovenilor, în cadrul Programului de bugetare participativă, proiecte pe care Primăria le va implementa începând din acest an.

Cele 4 proiecte care au obținut maximum de punct în fiecare categorie sunt: „Reducerea vitezei de circulație a mașinilor” la categoria Orașul mobil; ,,Intersecția verde” la categoria Orașul verde; ,,Un instrument muzical în fiecare școală” la categoria Orașul relaxat; ,,Centru interactiv de artă și știință pentru copii” la categoria Orașul comunităților.

Având în vedere că valoarea celor 4 proiecte este mai mică decât suma totală alocată pentru acest an programului de bugetare participativă, respectiv 2 milioane de lei, pe lista de rezervă au mai fost incluse două proiecte: ,,Amenajare perdea verde pe str. 13 Decembrie” și ,,Strada liberă în cartierul Bartolomeu”.

„În total, avem șase proiecte propuse, în limita celor două milioane de lei alocate în acest an pentru bugetarea participativă. Dar, așa cum anii anteriori au arătat, toate ideile care prezintă oportunitate și care pot fi încadrate în alte linii bugetare ale municipiului Brașov, pot fi și ele duse la îndeplinire. Ce e important de subliniat este că sunt proiecte ale comunității, proiecte în care inițiatorii vor fi parte din echipele de implementare, vor lucra alături de angajații executivi ai Primăriei, în ducerea la îndeplinire a acestor proiecte, a acestor idei. Este foarte important pentru orice comunitate. Pentru un municipiu precum Brașovul este cu atât mai important, pentru că implică în mod direct cetățenii și este o formă prin care bugetul colectat, taxele locale pe care cetățenii le plătesc sunt la dispoziția lor pentru proiecte care au un impact în comunitate și rezolvă niște probleme reale ale comunității”, a declarat primarul Allen Coliban.

Publicitate

Lansat la începutul lunii februarie, programul de bugetare participativă a trecut prin mai multe etape. Astfel, prima etapă a fost cea în care brașovenii au transmis propuneri și idei de proiecte, apoi proiectele au fost evaluate din punct de vedere al eligibilității. Din 24 martie, a început etapa de vot, iar brașovenii au putut alege câte un proiect pentru fiecare domeniu în parte.

„Au existat două etape în etapa de vot, două faze: o fază de preselecție, în care comisia a evaluat din punctul de vedere al eligibilității aceste proiecte, inclusiv din punct de vedere administrativ, ce anume putem și ce nu putem implementa, și o fază care a implicat dialog cu inițiatorii, astfel încât acolo unde a fost necesar să fie ajustate aceste propuneri sau detaliate, în sensul bugetului și acțiunilor propuse. În urma acestei etape, au fost supuse la vot proiectele, iar câștigătoarele sunt cele patru proiecte care au întrunit cel mai mare număr pe fiecare categorie avută în vedere, plus proiectele care au întrunit per global cele mai multe voturi dintre cele rămase”, a completat primarul Allen Coliban.

Descriere proiecte câștigătoare

Orașul mobil, cu o valoare alocată de 500.000 de lei, care vizează mobilitatea, accesibilitatea și siguranța circulației pietonale:

Reducerea vitezei de circulație a mașinilor

Pentru a reduce riscurile de accidente în tot orașul, este necesară reducerea vitezei de circulație, mai ales pe arterele principale (de exemplu Calea București), unde foarte mulți șoferi circulă cu viteză foarte mare și pun în primejdie siguranța pietonilor, dar și a celorlalți participanți la trafic. Este propus un buget pentru achiziția de radare, inclusiv cu afișaj viteză, și camere video de detecție numere înmatriculare pe 10 străzi. (232 de voturi)

Valoare: 450.000 de lei

Orașul verde, cu o valoare alocată de 500.000 de lei, pentru amenajare de spații verzi, transformarea celor existente sau identificarea altora ce pot fi amenajate, dar și pentru noi locuri de joacă sau spații cu componentă multifuncțională și pentru toate vârstele: spațiu verde, de recreere și de joacă:

Intersecția verde

Proiectul constă în amenajarea de spații verzi în jurul intersecțiilor foarte aglomerate, cu trafic intens, prin plantarea acelor soiuri de arbuști și arbori care reușesc să absoarbă cât mai bine emisiile cauzate de circulația rutieră. (200 de voturi)

Valoare: 250.000 de lei

Orașul relaxat – valoarea alocată este, de asemenea, de 500.000 de lei, pentru amenajarea de spații publice/spații comune. De exemplu: zone pietonale, piațete, mobilier stradal, iluminat public etc:

Un instrument muzical în fiecare școală

Pentru a putea dezvolta o viitoare generație a comunității noastre mai bună, mai socială și mai legată, avem nevoie pe lângă dascăli și de instrumente specifice pentru dezvoltarea lor echilibrată. Propunerea este de achiziții de instrumente muzicale, în acord cu cerințele și pregătirea profesorilor de muzică din fiecare școală, pentru toate unitățile de învățământ, astfel încât educația muzicală să se facă într-un mod activ și plăcut. (218 voturi)

Valoare: 200.000 de lei

Orașul comunităților, cu aceeași sumă alocată, de 500.000 de lei, pentru:

– infrastructură culturală și activități artistice. Exemple: scene de cartier, artă murală

– infrastructură educațională. Exemple: îmbunătățirea spațiilor colective ale școlilor și activarea lor multifuncțională (creativă, socială, educativă), propunerea de centre comunitare de cartier pentru toate generațiile.

– infrastructură sportivă. Exemple: propunerea de noi spații dedicate sportului, încurajarea sporturilor alternative: skatepark, workout, și a spațiilor multifuncționale și intergeneraționale.

Centru interactiv de artă și știință pentru copii

Proiectul propune înființarea unui centru interactiv de artă și știință într-unul dintre spațiile existente la Banca de cultură Apollonia. Proiectul pornește de la ideea că un copil care înțelege principiile de bază ale științei sau artei, precum și noile tehnologii, le va folosi în mod creativ indiferent de domeniul în care va ajunge să profeseze: medicină, arhitectură, artă, inginerie etc. Sub îndrumarea unor adulți competenți, copiii pot învăța jucându-se, pot învăța să lucreze într-un grup, să colaboreze, să se documenteze singuri etc., deprinderi pe care le vor avea pe tot parcursul vieții. (385 de voturi)

Valoare: 480.000 de lei

Proiecte care sunt pe lista de rezervă și ar putea fi finanțate din sumele rămase disponibile:

Amenajare perdea verde pe str. 13 Decembrie

Amenajarea pe această stradă a unei perdele din brazi tuia, pe partea dreaptă, în dreptul blocurilor de la stradă, începând din dreptul Isaran până la Qualis Residence. În acest fel s-ar reduce poluarea aerului cauzată de traficul rutier și se va crea o amortizare a poluării fonice. (Orașul verde, 159 de voturi)

Valoare: 420.000 de lei

„Strada liberă“ din cartierul Bartolomeu:

Proiectul constă în implementarea unui eveniment lunar numit „Strada liberă“ în cartierul Bartolomeu (propunere str. Bobului), care va consta în blocarea unei străzi pentru traficul rutier, pentru a deveni pietonală pentru o zi, și organizarea de diverse jocuri pentru copii și activități pentru adulți și pensionari. (Orașul mobil, 145 de voturi)

Valoare: 25.000 de lei

Stadiul implementării proiectelor de bugetare participativă din anul 2022

  • „Amenajare de grădini muzicale în spații comune“, proiectul care a primit cel mai mare număr de voturi la categoria „Orașul relaxat“: echipamentele au fost montate în trei parcuri din municipiu: parcul Titulescu, Aleea de sub Tâmpa și parcul Tractorul.
  • „Pistă pentru alergat în parcul Tractorul”, cel mai votat proiect la categoria „Orașul comunității“:  este semnat contractul, amenajarea va începe după data de 1 mai, după ce va fi reabilitat trotuarul pe care se va amenaja pista;
  • „Parcări sigure pentru biciclete“, câștigătorul categoriei „Orașul mobil“: este semnat contractul, cele trei parcări pentru biciclete vor fi amplasate în zona Făget, în cartierul Astra (pe str. Soarelui) și în cartierul Noua (str. Prunului). Până la sfârșitul lunii mai vor fi amplasate toate trei. Vor fi deschise după aprobarea regulamentului, aflat în faza de dezbatere publică, și după organizarea procedurilor de închiriere;
  • „Toaletă publică în parcul Tractorul“ este în faza de implementare. Toaleta a fost livrată, au fost realizate branșamentele la rețeaua de apă și canalizare și urmează branșarea la rețeaua electrică. Obiectivul este să fie pusă în funcțiune până la sfârșitul acestei luni.
  • „Grădini urbane“, proiectul câștigător la categoria „Orașul verde“: este în discuții modificarea proiectului de regulament, pentru a se stabili procedura prin care se va pune la dispoziția beneficiarilor materialul săditor și uneltele necesare. În paralel, împreună cu Fundația Pro Park, vor fi implementate, cu cetățenii de la două asociații de proprietari, două grădini urbane, dar fără componenta de cultivare legume.
Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes