Connect with us
Publicitate

Eveniment

Brașovenii s-au transformat în eroi pentru comunitatea lor în a 7-a ediție a Braşov Heroes și au strâns donații de 120.000 lei

Publicitate

Publicat

pe

Fundaţia Comunitară Braşov a organizat şi în acest an Braşov Heroes, cursa cu obstacole a comunităţii, un program de atragere de fonduri pentru cauze din comunitatea locală, constând într-o campanie de fundraising de 3 luni şi culminând cu un eveniment sportiv-filantropic realizat în cadrul unei curse cu obstacole. Anul acesta, în mod atipic, dar la fel de atrăgător, Braşov Heroes a fost un mix de două concepte: Săptămâna Comunităţii, desfăşurată în perioada 6-13 septembrie, şi Braşov Heroes Day, în data de 13 septembrie.

Publicitate

În Săptămâna Comunităţii s-au organizat peste 30 de minicurse cu obstacole pentru familii, prieteni şi colegi, strânşi laolaltă pentru a se distra sărind peste obstacole, dar şi pentru a-şi activa cercul de cunoştinţe să doneze pentru cauzele în care cred. Startul minicurselor a fost dat de Minicursa Braşov Heroes Coresi, găzduită de Coresi Business Campus, în care participanţii au sărit peste cauciucuri, au activat o moriscă de vânt prin sărituri şi au aruncat la coşul de baschet. Speciale au fost şi minicursele organizate de echipele Spitalului Tractorul, eroi din prima linie în lupta cu pandemia de Coronavirus, recunoscători comunităţii şi dornici de a sprijini şi alte cauze braşovene. Un exemplu de urmat este minicursa Cartierului Trepte unde vecinii s-au strâns cu mic cu mare să alerge, să sară şi să doneze împreună, realizând o adevărată sărbătoare comunitară din care n-au lipsit muzica bună, merele şi bomboanele, râsetele, poveştile spuse la distanţă şi măştile Braşov Heroes. 413 donatori au mobilizat suma de 84.568 de lei.

Braşov Heroes Day a venit cu posibilitatea dată alergătorilor de a-şi alege singuri traseul, a-şi da singuri startul şi de a-şi înregistra parcursul şi numărul de kilometri pe site-ul Braşov Heroes. Pentru că nu am mai putut alerga împreună, spiritul de solidaritate şi bucurie s-a manifestat în online, unde alergătorii au postat imagini din curse şi selfie-uri zâmbitoare de eroi de Braşov. O cursă de distanţă aparte a fost cea organizată de comunitatea Tipografia, care şi-a mobilizat remarcabil alergătorii pe energie şi pe entuziasm. Dintre cursele făcute pe 13 septembrie, apreciem în egală măsură cursele de lungime de 50-60 de kilometri, dar şi pe cele de 15 kilometri făcute în familie sau cele de 10 kilometri făcute de alergătoare însărcinate. Mecanismul Braşov Heroes Day a permis corporaţiilor braşovene să se implice şi să transforme cei 3.523 de kilometri făcuţi de 270 de alergători în 35.230 de lei donaţi.

„Ediţia de anul acesta a fost o probă cu obstacole pe care comunitatea a trecut-o cu brio. 683 de eroi de Braşov au alergat, s-au conectat, s-au distrat şi au donat pentru mai binele semenilor şi câinilor din comunitate. 10 companii au susţinut bugetul care a transformat kilometrii în donaţii. A fost un sentiment extraordinar să vedem cât de grozav s-a activat oraşul. Comunitatea braşoveană a vibrat la unison”, a declarat Laura Popeea, director executiv, Fundaţia Comunitară Braşov.

Publicitate

Cele 7 cauze înscrise în ediţia a 7-a a Braşov Heroes sunt propuse de un grup de iniţiativă şi organizaţii braşovene concentrate pe terapie pentru copii cu autism, copii din centrele de plasament, sprijin pentru orientare nevăzătorilor, protecţia animalelor, educaţie alternativă şi educaţie pentru sănătate.

Fundaţia Rază de Speranţă îşi propune ca din donaţiile obţinute la Braşov Heroes să ofere servicii gratuite de terapie pentru copii şi tineri cu autism prin socializarea cu familiile lor şi alături de copii tipici. Fundaţia Rafael Codlea lucrează cu copii cu dizabilităţi pentru care vrea să achiziţioneze un sistem de comunicare PODD care să înlesnească comunicare acestora cu cei din jur. Organizaţia non-guvernamentală ADDIP îşi propune să ofere copiilor din centrele de plasament, pe lângă socializare şi consiliere, adevărate zile de naştere în care copiii să se simtă sărbătoriţi şi unici. Organizaţia Naţională „Cercetaşii României” Centrul Local „Orizont” Braşov îţi propune să ofere celor 160 de mici cercetaşi un program de educaţie de sănătate pentru dezvoltarea aptitudinilor pentru oferirea de prim ajutor. Proiectul „From One to Six – Feel the unseen” va realiza hărţi printate 3D pentru Braşov, accesibilizând oraşul pentru persoanele nevăzătoare sau slab-văzătoare. Asociaţia Grow and Know va echipa 5 grupe de grădiniţă din mediul rural cu centre de ştiinţă pentru a le asigura şi acestor copii accesul la o educaţie modernă şi şanse de a-şi atinge potenţialul. Asociaţia Care for Dogs participă la Braşov Heroes cu proiectul construirii unei zone de carantină în adăpostul pe care-l administrează, creând circuite noi în spaţiul adăpostului pentru a proteja puii de căţei până îşi termină schema de vaccinare, ferindu-i de virusi mortali , oferind astfel şansa la viaţă pentru 500 de pui de caini anual. Toate cele 7 cauze şi-au depăşit obiectivele propuse de finanţare şi îşi extind raza de impact a proiectelor, fiind recunoscători unei comunităţi braşovene care s-a dovedit responsabilă şi implicată civic. Donaţiile către cele 7 proiecte continuă până pe 15 octombrie şi pot fi realizate pe site-ul https://brasovheroes.fundatiacomunitarabrasov.ro/proiecte-actuale.php.

Fundaţia Comunitară Braşov este o organizaţie care dezvoltă filantropia şi iniţiativa comunitară din judetul Braşov prin acordarea de finanţări către proiecte locale din diverse domenii: educaţie, social, protecţia mediului, cultură, protecţia animalelor, revitalizare urbană etc. Fondurile sunt strânse de la donatori individuali sau companii locale şi, în funcţie de interesele acestora, sunt oferite sub formă de finanţări către organizaţii non-guvernamentale locale sau grupuri de iniţiativă.

Parteneri Platinum: Cartier Coresi, Duvenbeck, Game World

Parteneri Gold: NBHX Rolem, METRO SYSTEMS, Siemens

Publicitate

Parteneri Silver: Regina Maria. Reţeaua Privată de Sănătate, LINGEMANN

Parteneri Bronz: Miele

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes