Connect with us
Publicitate

Administrație

Brașovenii pot depune cereri pentru a închiria locuri de parcare pentru biciclete

Publicat

pe

Odată cu intrarea în vigoare a Regulamentului pentru închirierea locurilor de parcare pentru biciclete în spații special amenajate în municipiul Brașov, Primăria a început, de astăzi, procedura de închiriere a locurilor de depozitare a bicicletelor.

Astfel, brașovenii care locuiesc în zonele unde au fost amplasate primele trei astfel de parcări, adică Noua – str. Prunului 1 A, Astra – str. Soarelui 15 și Făget – 13 Decembrie 86 A, pot depune, online sau direct la Primărie, solicitările pentru închirierea locurilor de parcare. Termenul limită pentru depunerea acestor solicitări este 30 iunie 2023.

Conform regulamentului, dacă se depun mai multe solicitări decât numărul locurilor de parcare existente, se va organiza o procedură de licitație. Tariful aprobat de Consiliul Local pentru închirierea unui loc de parcare este de 60 de lei/an, respectiv 5 lei/lună.

„Dragi brașoveni, dragi bicicliști, de astăzi puteți depune solicitările pentru închirierea unui loc în care să vă puteți depozita, în condiții de siguranță, bicicleta. Cererile se pot depune fie online, pentru cei care au sau vor să își creeze cont pe portalul primăriei, fie la Centrul de Informații pentru Cetățeni. În această etapă, își vor putea depozita bicicletele cei din Noua, Astra și de la Făget, dar sper ca, până la sfârșitul lunii, să finalizăm evaluările de pe teren și să demarăm procedurile pentru amplasarea a încă 3-4 astfel de garaje pentru biciclete. Avem solicitări în acest sens din Tractorul, Răcădău, Bartolomeu, dar și din centru, Gemenii sau Astra. Este foarte important pentru noi, toți cei care utilizăm bicicleta, să avem infrastructură dedicată, dar și spații sigure pentru stocarea bicicletelor, astfel încât aceste mijloacele alternative de transport să devină o soluție realistă, iar transportul verde să fie principala soluție de mobilitate în orașul nostru”, a precizat Allen Coliban, primarul municipiului Brașov.

Publicitate

Conform regulamentului adoptat de Consiliul Local, închirierea locurilor se va face pe o perioadă de un an. O persoană poate închiria maximum două locuri, iar numărul maxim de locuri pentru fiecare familie este de patru.

Cei care doresc un loc de parcare trebuie să aibă domiciliul în proximitatea parcării pentru biciclete și să declare, pe propria răspundere, că dețin o bicicletă.

Brașovenii se pot înscrie pentru închirierea de locuri de depozitare a bicicletelor:
– on-line, prin intermediul portalului de servicii electronice (pentru cei care au sau vor să își facă cont, la https://www.brasovcity.ro/ro/interactioneaza_cu_primaria secțiunea Domeniul Public, „Obținere loc parcare biciclete”),
– la sediul primăriei, la Centrul de Informații pentru Cetățeni (CIC).

Cererile vor fi însoţite de copii după actul de identitate din care să rezulte că solicitantul are domiciliul în proximitatea locului de parcare şi o declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte că solicitantul deţine în proprietate bicicleta pentru care solicită loc de parcare.

Locurile vor fi atribuite în ordinea depunerii cererii persoanelor fizice care au domiciliul stabil/reședința în apropiere (în cartier) și care au în proprietate o bicicletă. Dacă numărul cererilor este mai mare decât disponibilitatea locurilor de parcare, se va organiza o procedură de atribuire a lor prin licitație.

Taxa este de 60 lei pe an, respectiv 5 lei pe lună pentru un loc, în cazul în care nu se organizează o procedură de licitație (în situația în care numărul de cereri nu depășește numărul de locuri disponibile).

Parcările pentru biciclete sunt amenajate sub forma unor containere standard, securizate, cu o înălțime de 2,5 m și au o capacitate de 50 de biciclete, în cazul celor de pe str. Soarelui și de la Făget, și de 25 de biciclete, în cazul celei din Noua. Accesul în parcare se va face printr-un sistem securizat, cu yală electromagnetică și cititor de card. Parcările vor funcționa independent energetic, fiind dotate cu panouri fotovoltaice. De asemenea, fiecare este dotată cu camere de supraveghere video.

Valoarea unei parcări pentru 50 de biciclete este de 208.122,5 lei + TVA și de 171.395 lei + TVA pentru cea de 25 de locuri.

În bugetul din acest an sunt prevăzute fondurile necesare pentru achiziția și amplasare a încă 3-4 astfel de parcări. După ce inspectorii Serviciului de Amenajare Zone de Agrement vor verifica pe teren propunerile primite de la brașoveni pentru amplasarea de noi astfel de parcări, se va demara procedura de achiziție.

Vă reamintim că acest proiect a plecat de la o propunere primită și votată de brașoveni în cadrul programului de bugetare participativă.

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes