Connect with us
Publicitate

Administrație

Braşovenii din cartierul Bartolomeu – Avantgarden ar putea avea o piaţă volantă

Publicat

pe

În urma succesului pe care l-a înregistrat programul municipalității brașovene de vânzare a produselor agro-alimentare prin intermediul piețelor volante în cartierele Valea Cetății și Șchei, cetățenii din alte cartiere au solicitat extinderea programului și în zonele în care locuiesc.

Primii au fost brașovenii din cartierul Bartolomeu – Avantgarden. Ca urmare, astăzi, viceprimarul Flavia Boghiu și directorul Serviciului Public de Administrare Piețe, Adrian Ladariu, au fost în acest cartier, pentru a identifica soluția optimă de amenajare a unei piețe volante și aici, pe lângă cele incluse deja în program în cartierele: Valea Cetății, Șchei, Noua, Triaj și Stupini.

Vă reamintim că prima piață de acest tip a fost deschisă în 6 mai, în cartierul Valea Cetății, în capătul pietonalului dinspre Parcul Ursu, iar săptămâna trecută, în 13 mai, brașovenii din Șchei au putut să își cumpere produse agro-alimentare de la piața volantă din Piața Unirii.

Mâine, 20 mai, se va deschide cea de a treia piață volantă, în cartierul Noua, pe str. Levănțicăi, iar în 27 mai, în cartierul Triaj, la capătul de linie RATBV.

Publicitate

În cadrul acestor piețe, participă producătorii din domeniul agricol și agro-alimentar, astfel încât brașovenii să poată cumpăra direct de la producători, fără a mai fi nevoiți să vină la piețele tradiționale din oraș.

„Primele două ediții ale proiectului piețelor volante au fost un succes. În urma solicitărilor venite din partea locuitorilor cartierului Bartolomeu-Avantgarden, ne-am deplasat la fața locului pentru a verifica amplasamentele care sunt în proprietatea municipiului Brașov și pentru a vedea opțiunile de amenajare și de organizare a unor piețe volante în cartierul Avantgarden. Astfel, cea mai bună opțiune, care să fie la îndemâna locuitorilor, este de a organiza aceste piețe volante pe terenul aflat în proprietatea municipiului Brașov, în centrul cartierului. De aceea, propunerea pe care o aducem locuitorilor din cartierul Avantgarden este de a organiza aceste piețe volante cu caracter recurent în inima cartierului. Acesta va fi primul proiect în care vom putea avea două piețe volante simultan în municipiul Brașov”, a precizat viceprimarul Flavia Boghiu, coordonatorul Serviciului Public de Administrare Piețe.

Piețele volante au o structură itinerantă, în fiecare sâmbătă în alt cartier, și pun la dispoziția producătorilor 15 spații de vânzare, formate din tarabe și corturi. Ele sunt organizate în cartierele în care nu există piețe publice, respectiv Răcădău, Șchei, Triaj, Stupini și Noua.

„Din ce în ce mai mulți brașoveni își doresc să aibă acces la produse de calitate de la producătorii locali. De aceea, solicitările de a organiza fie piețe volante cu frecvență mai mare, fie noi piețe volante, fie chiar și noi piețe permanente devin din ce în ce mai frecvente. În această perioadă, organizăm o consultare cu locuitorii din cartierul Stupini, pentru a vedea dacă și aceștia consideră necesară înființarea unei piețe cu caracter permanent în cartierul lor”, a completat viceprimarul Flavia Boghiu.

Programul de funcționare al piețelor volante este în fiecare sâmbătă, între orele 9:00-16:00, pe perioada sezonului agricol, adică mai-octombrie.

Calendarul fiecărei luni este comunicat de către Serviciul Public de Administrare Piețe, în luna precedentă. Cu o săptămână înainte de amplasare, pe site-ul www.pietepublice.ro este disponibilă lista producătorilor participanți, precum și produsele cu care vin aceștia.

Caracteristicile acestor piețe volante, organizate sub forma unor „Târguri de producători” sunt următoarele:

  1. sunt piețe de o zi, comerțul temporar fiind esența acestor structuri;
  2. sunt destinate producătorilor din domeniul agricol și agroalimentar;
  3. favorizează în principal lanțurile scurte de aprovizionare;
  4. sunt poziționate astfel încât să aducă produse autentice cât mai aproape de cetățean.

 

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes