Economic
Brașovenii de la Ropharma ajung la 147 farmacii și o crestere a afacerilor cu 20%
Compania brașoveană Ropharma, controlată de antreprenorul Mihai Miron, fondatorul Europharm, a reușit să-și consolidezele afacerile în 2019, înregistrând o cifră de afaceri cu 20% mai mare decât cea din anul anterior. Conform datelor de la Ministerul Finanțelor, Ropharma a ajuns la afaceri de 501 milioane lei (106 mil. EUR*) în 2019, cu 100 milioane peste cifra înregistrată la finele lui 2018 de 403 milioane lei (86 mil. EUR**).
Deși veniturile au crescut substanțial, rata profitabilității a fost de doar 1,1%, Ropharma înregistrând un profit net de 5 milioane lei(1 mil. EUR*), în scadere cu 38% față de anul precedent. Merită menționat faptul că, pe anumite contracte cu volum mare de vânzări profitabilitatea este de sub 1%, datorită politicii de responsabilitate socială a companiei, care susține în acest fel pacienții din zona sensibilă a bolilor cronice, lucru de lăudat pentru compania condusă de Mihai Miron.

La sfârșitul anului 2019, structura de personal a Ropharma SA era de 917 de persoane (personal operațional, personal pentru activitățile suport, management și membrii CA), în creștere cu 3% față de aceeași perioadă a anului trecut. În decursul anului au fost angajate un număr de 169 de persoane și au încetat raporturile de muncă cu Societatea un număr de 138 de angajați.
Deși a urmat o extindere mai lentă în ultimii ani faţă de alte lanţuri farmaceutice, Ropharma SA ocupă poziția 4 cu 147 unități, majoritatea fiind concentrate în zona Moldovei și Ardeal. În decursul anului trecut societatea a achiziționat 5 licențe în vederea deschiderii unor farmacii în județele Neamt, Gorj si Vaslui.
Prin rețeaua de farmacii, compania a onorat solicitările a 6.000.000 pacienți în 2019.
Investiții de 23 milioane euro în Spitalul Sf. Constantin din Brașov
Compania Ropharma este principalul investitor al Spitalului Sf. Constantin, spital multidisciplinar, care a fost inaugurat în 10 martie 2011, s-a extins în luna iulie 2019 într-o nouă locaţie din Braşov: Calea Bucureşti nr. 318, pe fosta platformă Pantex după investiții de 23 milioane euro.
Subiect tratat de Brasov.net pe larg aici
*euro calculat la 4.74 lei, preț mediu în 2019 conform BNR
**euro calculat la 4.65 lei, preț mediu în 2018 conform BNR
-
Politicsacum 3 zileLuca Niculescu pune pe masă condițiile pentru un Guvern funcțional. Ce vrea să obțină în șase luni
-
Evenimentacum 2 zileAccident grav pe Șoseaua Cristianului: Un șofer, rănit după ce a lovit un cal
-
Administrațieacum 3 zileLucrări la Cetățuia de pe Dealul Straja: Monumentul istoric va fi redeschis parțial publicului
-
Fapt diversacum 3 zileCum avansează lucrările la Varianta de Ocolire Sighișoara, drumul care va fluidiza traficul pe DN13
-
Evenimentacum 3 zileRadar pe Drumul Poienii: Trei șoferi au rămas fără permis după ce au depășit limita legală
-
Utilacum 3 zileTrei cartiere vor avea presiune redusă sau apă oprită în noaptea de miercuri spre joi
-
Evenimentacum 2 zileVIDEO/ Cursă ilegală, accident grav pe un bulevard din Brașov! Un tânăr de 27 de ani a fost reținut după ce mașina a lovit un stâlp
-
Evenimentacum 3 zilePompierii din Brașov, în lupta cu flăcările! Incendiu de vegetație pe opt hectare


