Administrație
Braşovenii care îşi fac buletin stau mai bine de o lună până acesta este eliberat de primărie

Dacă până la începutul acestui an, termenul mediu de eliberare a cărților de identitate era de 7 zile, acum acesta a ajuns la peste 30 de zile. Întârzierea este cauzată de sincopele apărute în producerea cărților de identitate de către structura de specialitate din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din cadrul M.A.I. a comunicat, în luna ianuarie, serviciilor de evidență a persoanelor din țară că procedura privind achiziţionarea materialelor necesare emiterii cărţilor de identitate este în derulare şi că acestea „vor fi livrate în prima parte a lunii februarie 2021”, fapt pentru care termenul de soluţionare al cererilor este de 30 zile.
După alte două luni de zile, în luna martie, serviciile de evidență a persoanei din teritoriu au primit o nouă informare conform căreia, din motive neimputabile, situaţia nu s-a rezolvat şi că „se apreciază că activitatea de producere a cărţilor de identitate se va desfăşura în condiţii optime începând cu data de 24 martie a.c., cel mai târziu până la data de 29 martie”. Deocamdată, din informațiile noastre, nici în prezent nu există în stocul DEPABD materialele necesare reglementării acestei situații, astfel că, în continuare, termenul de eliberare a cărților de identitate este tot de peste 30 de zile.
Totuși, având în vedere că în acest moment, România este încă în stare de alertă, cetățenii nu sunt obligați să își schimbe actele de identitate la expirarea acestora, ele fiind considerate valabile.
,,Aducem la cunoștința persoanelor interesate că actele de identitate expirate începând cu data de 01.03.2020 îşi păstrează valabilitatea cu încă 90 zile de la încetarea stării de alertă, conform dispoziţiilor Legii nr.55/2020 art.4 alin.5 şi, pe cale de consecinţă, în aplicarea normelor legale în materie, aceste acte de identitate pot fi utilizate în relaţiile cu instituţiile publice sau cu persoanele juridice de drept privat, care au obligaţia de a le accepta”, a declarat Carmen Șchiopu, șefa Serviciului Evidența Persoanei, din cadrul SPCLEP Brașov.
Prin excepţie, cetăţeanul care se află într-o situaţie deosebită ce poate justifica solicitarea eliberării cărţii de identitate într-un termen mai scurt se poate adresa şefului serviciului, sens în care va depune o cerere, însoțită de documente justificative, pentru ca Serviciul de Evidență a Persoanei să poată face demersurile necesare, pe lângă DEPABD, pentru a urgenta tipărirea cărții sale de identitate.
-
Evenimentacum 24 de ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / O femeie a căzut peste 150 de metri, într-o râpă, când cobora de la cabana Mălăieşti spre Diham, în Munţii Bucegi