Connect with us
Publicitate

Fapt divers

Braşoveanul Dumitru Prunariu la 40 de ani după ce a cucerit spaţiul cosmic: „Așteptam cu multă emoție să trec pe deasupra țării mele, să văd de la înălțimi cosmice locurile natale”

Redactia Brasov

Publicat

pe

A trecut jumătate de secol de când membrii misiunii Apollo 14 au pășit pe Lună, fiind cel de-al treilea echipaj care a reușit această performanță fantastică din cele șase existente. La 31 ianuarie 1971, misiunea Apollo 14 a fost lansată cu o rachetă de tip Saturn V cu obiectivul de aselenizare și explorare a regiunii Fra Mauro, misiune în cadrul căreia au fost colectate mostre de pe suprafața Lunii care au fost ulterior aduse pe Terra. 10 ani mai târziu, România intra și ea în cartea mondială a cosmonauticii. La 14 mai 1981, Dumitru Prunariu a devenit primul român care a zburat în spațiu. Timp de aproape 8 zile a îndeplinit misiunea de explorare a spațiului cosmic, alături de echipajul format din cosmonauții sovietici Leonid Popov – comandantul misiunii, Vladimir Kovalionok și Victor Savinîh. Povestea captivantă a misiunii de pe stația orbitală Saliut-6 este spusă chiar de Dumitru Prunariu, într-un interviu eveniment pentru Impact.ro.

Reporter: În 1971, atunci când echipajul de pe Apollo 14 a aselenizat, dumneavoastră ați terminat liceul – Colegiu National “Grigore Moisil” din Brașov. Ținând cont de această coincidență, ne puteți spune dacă a fost acela momentul în care ați hotărât că vreți să deveniți cosmonaut?

Dumitru Prunariu: Să nu mergem cu coincidențele atât de departe. În momentul în care au aselenizat primii oameni, în momentul în care Neil Armstrong a pus piciorul pe Lună (1969) eu aveam 17 ani. Țin minte că am rămas treaz toată noaptea pentru a urmări la televizor, spre dimineață, acel eveniment istoric. România a fost singura țară socialistă care a transmis în direct aselenizarea. Aveam o relație bună cu SUA, pe care am continuat-o și o continuăm la un cu totul alt nivel strategic acum. Acea aselenizare a inspirat foarte multă lume. Pe atunci, încă nu mă gândeam la mine și la spațiul cosmic, ci la mine și la zbor. Iar zborul pentru România, atunci, nu putea fi reprezentat decât de aviație. Cosmosul a venit mult mai târziu.

Publicitate

R: La 14 mai 1981 ați devenit primul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic, participând la misiunea Soiuz 40 din cadrul programului spațial „Intercosmos”. Atunci ați petrecut în spațiu 7 zile, 20 de ore și 42 de minute. Ne puteți descrie cum a fost pentru dumneavoastră întreaga experiență?

D.P.: În primul rând, întreaga experiență de pregătire pentru spațiul cosmic a fost inedită. Am acumulat foarte multe cunoștințe legate de calculul, construcția și exploatarea navelor cosmice Soiuz și a rachetelor purtătoare care ne-au dus în spațiul cosmic. De asemenea, foarte multe ore petrecute la simulator ne-au definitivat pregătirea practică pentru a face față unui zbor cosmic. Zborul propriu-zis a fost o fascinație. Este extraordinar sentimentul pe care îl încerci atunci când te vezi mult deasupra atmosferei terestre, înconjurând Pământul într-o oră și jumătate cu o viteză de 28.000 de km/h și admirând de acolo de sus tot ce se petrece pe Pământ, dar admirând în același timp și constelațiile, care se succed cu totul altfel decât văzute de pe Pământ.

Publicitate

R: Un astronaut își dorește să exploreze cât mai mult spațiul cosmic. Neil Armstrong a spus atunci când a pășit pe Lună: ”Este un pas mic pentru om, dar un pas uriaș pentru omenire.” Iar comandantul Alan Shepard de pe Apollo 14, pe data de 5 februarie 1971 a lovit două mingi de golf pe suprafața lunară cu o crosă improvizată adusă de pe Pământ. Dumneavoastră, dacă ați fi ajuns pe Lună, ce ați fi făcut?

D.P.: Probabil că și eu aș fi făcut ceva inedit, care să mă surprindă atât pe mine cât și pe oamenii care mă urmăresc. Atunci când te afli într-un mediu complet nou și mai ales fiind antrenat să fii un explorator, cauți să determini lucruri noi, să le găsești, să le investighezi. Iar lovitul unei mingi de golf cu o crosă pe suprafața Lunii reprezintă o experiență deosebită pentru că, să nu uităm, gravitația Lunii este de 6 ori mai mică decât gravitația Pământului. Și mersul pe Lună este cu totul diferit decât cel de pe Pământ. Chiar dacă ești de 6 ori mai ușor, mușchii tăi acționează ca și când ar împinge aceleași kilograme pe care le ai pe Pământ.

R: Cunoaștem că în cadrul misiunii dumneavoastră ați realizat o serie de experimente științifice, precum Capilar, Biodoza, Astro sau Nanobalanța. Care a fost cel mai spectaculos rezultat în urma acestor studii?

Publicitate

D.P.: Fiecare experiment a căutat să aducă date științifice noi dintr-un anumit domeniu. De exemplu, experimentul Astro a căutat să înregistreze particule puternic încărcate energetic, care sunt captate de un senzor la diferite latitudini deasupra Pământului.

Într-un alt experiment de determinare a nivelului de radiații cosmice la o anumită altitudine, prin parcurgerea pe orbită a zonei Atlanticului de Sud, am înregistrat faptul că în acea zonă nivelul de radiații la aceeași altitudine la care zburam (350 km) creștea cam de 20 de ori (nivelul de radiații – n.r.), din cauza unei anomalii a câmpului magnetic al Pământului. În profilul stabilit atât de mine, cât și de alți cosmonauți altă dată s-a putut determina cu exactitate profilul liniilor de câmp magnetic ale Pământului în acea zonă de anomalii.

R: Ați înconjurat Pământul de 125 de ori. Cum se vede România din spațiu, domnule Prunariu?

Publicitate

D.P.: Ca român, așteptam cu multă emoție să trec pe deasupra țării mele, să văd de la înălțimi cosmice locurile natale, relieful pe care îl cunoșteam de la sol sau din zboruri cu avionul. Căutam de fiecare dată să identific linia Dunării, care se vederea foarte clar, Delta Dunării, vărsarea ei în Marea Neagră, linia Carpaților, practic granițele naturale ale României. Întotdeauna zburam deasupra României în jurul orei 19:00. Soarele era spre apus și întindea umbre lungi pe deasupra Europei și a României, implicit. Căutam să văd și orașe, însă mai puțin se puteau vedea orașele noastre din spațiul cosmic.

De fiecare dată am trecut cu emoție pe deasupra României și căutam să identific cât mai multe elemente distinctive ale ei.

R: Încă de la începutul misiunii, alături de dvs a fost comandantul Leonid Popov.  Ați mai ținut legătura cu el?

Publicitate

D.P.: Am ținut legătura în calitate de prieten, pentru că un zbor cosmic cimentează o prietenie pe viață. În afară de acest lucru, ambii suntem membri ai Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic, o asociație profesională a celor mai mulți dintre astronauții și cosmonauții lumii. Acum sunt peste 400 de membri din 38 de țări. În cadrul acestei asociații, ne-am întâlnit mulți ani la rând la congrese internaționale. Pe lângă aceasta, la fiecare 5 ani, l-am invitat pe Popov și echipajul cu care am zburat la bordul stației orbitale Saliut-6, în România pentru a marca împreună acest eveniment. Acum 5 ani nu a putut veni, să sperăm că va veni anul acesta la a 40-a aniversare de la zbor. Demersurile sunt deja făcute, dar totul depinde de condițiile reale pe care le va oferi această perioadă de pandemie.

R: După acest zbor, ați rămas cu probleme de sănătate? Tensiune arterială, probleme articulare sau vasculare? Știm că atunci când erați în cosmos vă trezeați de fiecare dată cu dureri puternice de spate.

D.P.: Acestea sunt probleme pe care le au toți cosmonauții, pentru că lipsa de gravitație duce la o destindere a sistemului muscular, iar  coloana vertebrală este una dintre primele afectate. Spațiul dintre vertebre se mărește puțin, iar acest lucru produce durere. Însă cu multă mișcare, cu adaptare în timp la condițiile cosmice, aceste lucruri sunt depășite.

Zborul cosmic nu mi-a lăsat nicio sechelă. Este adevărat că după mai mulți ani am avut o operație de cataractă. Se întâmplă ca unii cosmonauți dintre cei care au zburat în spațiul cosmic să sufere în timp o opacizare a cristalinului, făcând cataractă și fiind nevoiți să se opereze. Radiațiile cosmice, corpusculare, pătrund în organismul uman, iar în cristalin lasă niște dâre foarte fine, care în ani condensează și opacizează cristalinul.

R: Anul acesta, pe 14 mai, se împlinesc 40 de ani de la zborul dvs în spațiu. Dacă pandemia va permite, veți organiza un eveniment de sărbătorire?

D.P.: Intenționăm să organizăm mai multe evenimente, având în vedere faptul că este o aniversare rotundă. Dacă pandemia ne va permite, le vom face și public în limitele împuse de reglementările în vigoare. Dacă nu, le vom face prin transmisiune online în care voi invita și alți colegi străini să povestim despre zboruri cosmice, promovarea științei, tehnologiei, prin intermediul știițelor spațiale, prin atragerea tinerilor spre aceste domenii care sunt de mare viitor. Practic, de fiecare dată când am aniversat zborul meu cosmic, l-am făcut tocmai pentru a promova în continuare domeniul, pentru a arăta că fără cooperare internațională nu se poate face cosmonautică.

Deci, zborul meu cosmic are o aniversare și o folosim pentru a promova domeniul în continuare.

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea
Publicitate
Publicitate

De Interes

>