Connect with us
Publicitate

Sport

Braşoveanul Dan Gîrtofan a câştigat prima etapă a Campionatului Național de Raliuri. Fiul lui „Giri” a urcat şi el pe podium

Redactia Brasov

Publicat

pe

Dan Gîrtofan a debutat în forță în sezonul 2021 al Campionatului Național de Raliuri. Giri, secondat pentru al 7-lea an consecutiv de Tudor Mârza, a câștigat Winter Rally Covasna, prima etapă din noul an. Cei doi echipieri ai ProRally Team Brașov au dominat întrecerea pe zăpadă, câștigând într-o manieră categorică toate cele 6 probe speciale. De altfel, așa cum a declarat la final campionul brașovean, prima rundă din 2021 a fost una „perfectă”.

„A fost super. Totul a funcționat perfect, mașina, colaborarea cu Tudor, echipa tehnică a fost din nou la înălțime, totul a fost așa cum ne-am dorit. Ne-am simțit foarte bine pe acest raliul de zăpadă, drept dovadă că am avut un ritm intens de la început până la final. Ne-am bucurat de fiecare viraj și de fiecare metru de probă specială. Vremea a fost super, traseul la fel, chiar dacă pe o probă se mai înmuiase un pic la a doua trecere. Un debut în forță, într-un campionat lung, pe care sperăm să-l ducem la bun sfîrșit”, a declarat Dan Gîrtofan.

Cursa covăsneană, care punctează pentru prima oară în CNRB, a adus și un alt motiv de bucurie pentru Dan Gîrtofan. Andrei, fiul său, a terminat pe locul 3 la general, la revenirea în întrecerea internă după un an de pauză. „Sunt foarte fericit pentru Andrei, pentru că a terminat pe podium un raliu nu ușor. A avut o evoluție bună, cu o mică răsucire care l-a făcut însă să piardă câteva secunde importante. Și el și Doru (Doru Vraja, copilotul lui Andrei Gîrtofan), au făcut un raliu solid și au adus puncte importante pentru echipa, ProRally Team Brașov, la fel ca și ceilalți componenți. Am început cu bine un sezon ce se anunță foarte dificil și asta ne dă încredere pentru runda a doua, etapa de casă, Raliul Brașovului”, a mai adăugat Dan Gîrtofan.

Publicitate

Andrei Gîrtofan a obținut la Winter Rally Covasna, alături de Doru Vraja, primul podium în clasamentul general într-o etapă din întrecerea internă.

„A fost un raliu bun, o revenire în forță după un an de pauză, cu un prim podium pentru mine și Doru la general. Ne-am simțit foarte bine pe probele de la Comandău, unele foarte frumoase, pe care merită să le savurezi, viraj cu viraj. A fost și o etapă de reacomodare cu mașina. Pot spune că am redescoperit un material de concurs care poate să ne ajute să ne îndeplinim obiectivul, acela de a ieși campioni la clasa RC2N. Am început perfect, cu o victorie la această clasă, iar asta ne dă încredere pentru următoarele runde ale unui campionat lung și foarte dificil. Colaborarea cu Doru a funcționat perfect, la fel și mașina, băieții din echipa tehnică au fost din nou la înălțime, astfel că pot spune că totul a ieșit foarte bine la Covasna. Așteptăm cu încredere etapa a doua din campionat, Raliul Brașovului, unde sperăm să facem o figură frumoasă. Le mulțumesc partenerilor care au ales să ne sprijine în acest sezon și vom încerca să-i facem mândri de noi”, a declarat Andrei Gîrtofan.

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Sport

Dinamo îşi deschide academie de fotbal la Braşov

Redactia Brasov

Publicat

pe

Ionel Dănciulescu a anunțat că se vor deschide mai multe academii în țară, după cea de la București. Legenda lui Dinamo va inaugura azi academia lui Dinamo de la Brașov, iar în următoarea perioadă „câinii” vor face același lucru în mai multe orașe mari din țară. Este un proiect unic pentru România”, a dat asigurări Ionel Dănciulescu, pentru ProSport.

După ce au deschis academia de la București, „câinii” au planuri și mai mari.

Dinamo, plan fabulos! Azi se deschide Academia de la Brașov, urmează și altele: „Este un proiect unic!”

Publicitate

„În următoarea perioadă, Dinamo va avea mai multe Academii în țară. Este un proiect unic pentru România! Azi deschidem Academia de la Brașov, vor urma și altele. Este o bază frumoasă, unde se poate face performanță. Deja se pot face înscrieri. Așteptăm puștii dinamoviști la fotbal! Ne ocupăm și de echipele pentru Liga Elitelor, aici vor fi jucători de 15, 16, 17 și 18 ani”, a spus Ionel Dănciulescu, pentru ProSport.

Foarte iubit de fanii lui Dinamo, „Săgeată” lucrează cu mai mulți jucători de 13 și 14 ani și este dornic să pună umărul la renașterea „câinilor”.

Publicitate

Marius Niculae a fost adus la Dinamo la insistențele lui Ionel Dănciulescu.

„Contează integrarea copilului în societate, în colectivitate, ca el să se dezvolte frumos, să vină cu drag la antrenament. Antrenorii nu au voie să aibă un limbaj care nu este adecvat. Vrem să fie, într-o oarecare măsură, cum se întâmplă afară”, spunea fostul mare atacant al lui Dinamo pentru ProSport, anul trecut, atunci când a fost numit manager general al Academiei.

Publicitate
Citește mai mult

Sport

Braşoveanul Dan Gîrtofan, liderul Campionatului Național de Raliuri, a câştigat Shakedown-ul Raliului Harghitei

Redactia Brasov

Publicat

pe

În această dimineață, la Forțeni, pe un traseu în lungime de 2,8 km, s-a desfășurat Shakedown-ul ediției cu numărul 29 al Raliului Perla Harghitei. Cel mai bun timp a fost obținut de Dan Gîrtofan, liderul Campionatului Național de Raliuri. Acesta a reușit un timp de 1:27,8 la cea de-a treia trecere și a avut două performanțe pe care celelalte echipaje nu au reușit să le depășească.

Bogdan Marișca, pilotul numărul unu al Napoca Rally Academy la această întrecere, în absența campionului în exercițiu, Simone Tempestini, a fost creditat cu al doilea timp, 1:29,8, rezultat obținut la ultima sa trecere. Poziția a treia i-a revenit lui Bogdan Năstase, care, cu 1:31,1, a fost mai rapid cu nouă zecimi decât pilotul maghiar David Botka (1:32,0).

În această după-amiază debutează competiția propriu-zisă. Startul primei mașini este programat la ora 15, în timp ce al primei speciale, Liban, la 15.53.

Publicitate

Program Raliul Perla Harghitei 2021- Vineri, 7 mai 2021:

15:53 – PS1 „Liban” – 12,10 km

Publicitate

16:41 – PS2 „Bucin I” – 10,80 km

17:09 – PS3 „Bucin II” – 11,40 km – Transmis pe canalele FRAS și LookSport

Competiția contează ca etapă în Campionatul Național de Raliuri Betano, Campionatul Național de Raliuri pe Asfalt Betano, Campionatul Național Rally 2 Betano și Campionatul Național de Raliuri pentru Vehicule Istorice Betano, întreceri derulate sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

Publicitate
Publicitate
Citește mai mult

Sport

Braşoveanul Nicolae Negumereanu, singurul român din UFC, se pregăteşte de o luptă la Las Vegas

Redactia Brasov

Publicat

pe

Viceprimarul Sebastian Rusu s-a întâlnit astăzi cu Nicolae Negumereanu, singurul* sportiv român din UFC la masculin, cea mai importantă promoție MMA din lume, pentru a-i ura succes în următoarea sa confruntare. Brașoveanul va lupta pe 19 iunie cu americanul Aleksa Camur, în UFC Apex, în gala din Las Vegas. Camur este cu un an mai tânăr decât românul și are doar 6 victorii în șapte meciuri.

video

„Azi am venit la sala unde se antrenează sportivul brașovean Nicolae, Negumereanu, un sportiv brașovean care va urma să dispute un meci în gala UFC, în Las Vegas, în America, în data de 19 iunie. Sunt mândru că avem un brașovean care să ne reprezinte la nivel mondial și să ne facem cunoscuți pe harta acestui sport de contact. Este singurul sportiv român care a ajuns la acest nivel în acest sport. În numele municipalității doresc să-i urez noroc, multă baftă! Îl așteptăm să se întoarcă victorios și să ne mândrim cu el ca sportiv brașovean, în acest eveniment frumos din Las Vegas“, a declarat viceprimarul Sebastian Rusu.

Negumereanu este brașovean, are 26 de ani, este legitimat la Dinamo Brașov și are un palmares remarcabil în cariera sa de profesionist MMA, pe care a început-o în 2016: 9 victorii înainte de expirarea timpului (6 prin KO) și o singură înfrângere. Brașoveanul a pierdut în ultimul său meci, din martie 2019, în faţa rusului Saparbeg Safarov, cu care a concurat în debutul său în UFC, la categoria semigrea. Pentru meciul din iunie, Negumereanu este antrenat de Ninel Ianculescu, Tudor Moga și Eugen Stanciu, iar managerul echipei este Sebastian Vieru.

Publicitate

„La acest meci mă duc cu speranța să câștig – și-o să câștig, sută la sută, o să vedeți asta – și să continui, să câștig cât mai multe meciuri în promoția asta, să pot să lupt pentru centura mondială. Vreau să aduc centura mondială în România și în Brașov“, ne mărturisește Nicolae Negumereanu.

S-a apucat de MMA inspirat de boxerul Lucian Bute, care era atunci „pe val“, și de Sandu Lungu, care i-a devenit ulterior antrenor și prieten. Un sportiv, ca să ajungă la un asemenea nivel, face foarte multe sacrificii. „Am vârsta de 26 de ani și pot să zic că toată viața mea am dedicat-o sportului. Eram odată în cameră, mă pregăteam pentru următorul antrenament și mă uitam pe Facebook. Toți prietenii mei erau erau pe terasă și eu mă pregăteam de antrenament – ăsta, în ziua respectivă, era al treilea antrenament. Și-am zis «Bă, sacrificiul ăsta, într-o zi o să dea roade!». Și așa a fost. Eu am ajuns acum la un nivel foarte înalt. Prietenii mei – nu vreau să se înțeleagă ceva urât – ei sunt tot pe terasă. Eu sunt în UFC, lupt în cea mai mare promoție de MMA din lume“, spune Negumereanu, care se antrenează minimum două ore pe zi, iar dacă se pregătește în mod special pentru meciuri, are trei antrenamente pe zi, minimum 6 ore în total.

Publicitate

„UFC este cea mai importantă promoție de pe glob în MMA și de aceea și nivelul concurenților este foarte ridicat. Eu și prietenii și colegii mei, ceilalți doi antrenori, considerăm că este destul de pregătit, dacă nu chiar 101% pregătit pentru următoarea confruntare. Pregătirea înseamnă ore întregi, zilnic, acordate antrenamentului, înseamnă multe sacrificii financiare, morale, sufletești. Ținând cont că este un mix de arte marțiale, este nevoie de un antrenor pentru fiecare sport care are legătură cu această competiție. Marii luptători din UFC au un staff de șase-opt persoane“, spune Ninel Ianculescu, care este antrenorul de box și kick-box al sportivului brașovean. Antrenorul Tudor Moga îl pregătește în jiu-jitsu, iar la lupte libere, îl antrenează Eugen Stanciu, pentru că este nevoie de cel puțin antrenori pentru a atinge performanța în UFC.

Ultimate Fighting Championship este cea mai mare promoție de arte marțiale mixte din lume, care găzduiește cei mai mulți dintre luptătorii de top din clasament în sport și produce evenimente peste tot în lume. A fost fondată în noiembrie 1993 și are sediul în Las Vegas, Nevada, Statele Unite ale Americii. În prezent are înregistrați 1003 sportivi, dintre care 157 femei.

Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>