Connect with us
Publicitate

Eveniment

Braşoveancă prinsă că voia să dea mită pentru a promova proba teoretică a examenului auto. Femeia a pus 400 de lei în dosarul de înscriere

Publicat

pe

Publicitate

O femeie în vârstă de 32 de ani,  din Brașov, a oferit marți, 19 septembrie, 400 de lei mită pentru a promova proba teoretică necesară pentru obținerea permisului de conducere, anunță Direcția Generală Anticorupție.

”Femeia s-a prezentat la ghișeul Serviciul permise având asupra sa dosarul de candidat și solicitând să fie programată, în aceeași zi, pentru susținerea probei teoretice în vederea obținerii permisului de conducere – categoria B.

Între filele dosarului, angajatul SPCRPCIV Brașov a identificat suma de 400 de lei cu privire la care candidata a precizat că a introdus-o pentru a determina în acest mod personalul instituției să o ajute să promoveze proba respectivă.

Lucrătorii DGA – SJA Brașov au procedat la constatarea infracțiunii flagrante de dare de mită, persoana în cauză fiind condusă la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov pentru continuarea cercetărilor”, anunță polițiștii.

Publicitate

Numai în ultima lună, angajați din cadrul Ministerului Afacerilor Interne au sesizat la Direcția Generală Anticorupție 12 situații în care li s-au oferit diverse sume de bani cu titlu de mită.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes