Connect with us
Publicitate

Eveniment

Brașovean înecat în mare! Identitatea lui a fost aflată după aproape două săptămâni de la incident

Publicat

pe

Publicitate

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii Poliției Municipiului Constanța – Secția de Poliție Mamaia au identificat o persoană care, la data de 28 aprilie, a fost găsită decedată în Marea Neagră. Din investigațiile efectuate a rezultat că este vorba de un bărbat, de 52 de ani, din municipiul Brașov. Cercetările în acest caz continuă, în vederea stabilirii împrejurărilor producerii evenimentului, transmite focuspress.ro.

A fost înregistrat primul înec în stațiunea Mamaia, chiar la început de sezon. Un bărbat de aproximativ 50 de ani nu a mai putut fi salvat. Alarma s-a dat în dimineața zilei de 28 aărilie, în jurul orei 6:00, când echipajele de prim-ajutor au fost alertate cu privire la un posibil înec în Marea Neagră, în zona hotelului Sulina. La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje de salvatori, inclusiv ambarcațiunea RIB. Persoana a fost recuperată, însă a fost declarată decedată. A fost predată echipajului SAJ.

La fața locului au ajuns și polițiștii.

”La data de 28 aprilie, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Constanța-Secția de Poliție Mamaia au fost sesizați cu privire la faptul că în apă Mării Negre se află cadavrul unui bărbat. Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, persoană decedată nefiind identificată până în acest moment. În cauză cercetările continuă în vederea stabilirii cauzelor decesului și a identificării persoanei, fiind întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă”, se arăta în comunicatul IPJ Constanța de la aceca vreme.

Publicitate

Acum, la aproape două săptămâni de la incident, anchetatorii au aflat şi identitatea celui decedat. Este vorba de un brașovean în vârstă de 52 de ani.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes