Administrație
Brașov, singurul oraș din România care luptă pentru titlul de Capitală Verde Europeană în 2025. Alte nouă oraşe din Europa în competiţie

Directoratul general pentru Mediu al Comisiei Europene a anunțat care sunt orașele candidate pentru titlul de Capitală Verde Europeană – 2025, Brașovul fiind unul dintre cele zece municipalități care au trecut de prima etapă. Orașul nostru este singurul din România care candidează la această categorie și este în competiție cu nouă orașe din alte șase țări: Portugalia, Spania, Italia, Austria, Polonia și Lituania. Titlul reprezintă o recunoaștere a meritelor municipalităților care s-au angajat să atingă obiective ambițioase pentru îmbunătățirea mediului și dezvoltarea durabilă și care astfel pot reprezenta un model de inspirație și de promovare de bune practici în celelalte localități europene.
„Brașovul este primul oraș din România care și-a propus ca, într-un timp scurt, să devină un model în domeniul protejării mediului și al sustenabilității, astfel încât să devină Capitala Verde a României. Multe dintre demersurile și proiectele noastre din ultimii ani au făcut ca acest obiectiv să devină unul dezirabil, astfel încât orașul nostru să aibă o calitate crescută a vieții și să fie un deschizător de drumuri în implementarea politicilor verzi. De la transportul în comun ecologic, la proiectele care ne fac un oraș independent energetic, toate ne dau șansa de a ne poziționa în avangarda orașelor europene sustenabile. Acesta a fost motivul pentru care ne-am depus candidatura la titlul de Capitală Verde a Europei în 2025. Am trecut de prima etapă iar acest lucru ne onorează, mai ales că suntem singurul oraș din România aflat în faza actuală a competiției. Ce este la fel de important, această candidatura ne și obligă. Ne obligă să continuăm toate proiectele de transformare a Brașovului într-un oraș cu adevărat verde, prietenos cu mediul, atent la valorosul patrimoniu natural”, a declarat primarul Allen Coliban.
Cele 10 orașe care au trecut de prima etapă a acestei competiții sunt: Brașov (România), Brescia (Italia), Cagliari (Italia), Graz (Austria), Guimarães (Portugalia), Logroño (Spania), Novara (Italia), Poznań (Polonia), Rzeszow (Polonia) și Vilnius (Lituania) .
Pașii următori
În următoarele săptămâni, în prima etapă, un grup de șapte experți independenți va evalua fiecare cerere, în funcție de 7 indicatori de mediu. Pe baza evaluării tehnice a experților, Comisia va anunța o listă scurtă a orașelor finaliste în vara anului 2023.
În a doua etapă, finaliștii vor prezenta un rezumat al modului în care își guvernează tranziția ecologică, în fața unui juriu internațional prezidat de Comisia Europeană.
Juriul se va întruni în perioada 4-5 octombrie, iar câștigătorii vor fi anunțați pe 5 octombrie 2023, în cadrul unei ceremonii festive la Tallinn, actuala Capitală Verde Europeană.
Câștigătorul Capitalei Verzi Europene va primi un premiu financiar de 600.000 EUR pentru a implementa acțiuni cheie în șase domenii: deșeuri, apă, calitatea aerului, zgomot, biodiversitate și sol.
Câștigătorii se vor alătura celor 15 orașe deja premiate la categoria Green Capital (începând din 2010).
Capitala Verde Europeană este o inițiativă lansată de Comisia Europeană în anul 2010, cu scopul de a recunoaște și recompensa eforturile comunităților locale de îmbunătățire a mediului și, prin urmare, a economiei și a calității vieții cetățenilor lor. Premiul este acordat în fiecare an unui oraș care este lider în promovarea unui mediu urban ecologic, mai prietenos cu cetățenii săi.
Procesul de evaluare a aplicațiilor ia în calcul mai mulți indicatori, atât din perspectiva situației prezente, cât și a ultimilor 10 ani și a planurilor pentru viitor: calitatea aerului; calitatea apei; biodiversitate, zone verzi și arii naturale protejate; managementul deșeurilor și economie circulară; zgomot; lupta împotriva schimbărilor climatice; adaptarea la schimbările climatice.
-
Administrațieacum 3 zile
3,6 milioane de lei pentru proiectarea unui pasaj subteran de 600 de metri în centrul stațiunii Sinaia. Două companii au depus oferte
-
Evenimentacum 16 ore
VIDEO / Doi traficanți de droguri au fost prinși în flagrant pe o stradă din Brașov. În mașina suspecților au fost găsite substanțe interzise, un pistol airsoft, arme albe și suma de 10.000 de lei
-
Socialacum 3 zile
1 octombrie – Ziua luptei împotriva cancerului de sân. Literele de pe Tâmpa și clădirea Primăriei vor fi iluminate în roz
-
Evenimentacum o zi
Anchetă la o școală din Brașov din cauza unui copil de 7 ani care este acuzat că își lovește colegii de la clasa pregătitoare. Responsabilii au anunțat că vor lua măsuri abia acum, deși micuții ar fi fost agresați de trei săptămâni
-
Culturalacum o zi
Cinematografele Astra și Modern, din Brașov, vor fi redeschise luna aceasta pentru mai multe festivaluri de film. Peste 50 de proiecții vor fi pregătite pentru cinefili
-
Administrațieacum o zi
FOTO / Lucrările la terminalul RAT de lângă gara Brașov sunt aproape de final. Proiectul se află în faza de finisaje
-
Evenimentacum o zi
VIDEO / Percheziții la hoți care au furat scule, aparatură electrică și obiecte metalice de pe platforma Nitramonia, din Făgăraș. 15 suspecți au fost identificați de polițiști
-
Socialacum o zi
Reduceri și gratuități pentru elevii și studenții din Brașov care circulă cu autobuzele și troleibuzele RATBV. Beneficii vor fi și pe liniile de transport metropolitan
Apostolescu Cezar
9 iunie, 2023 at 7:44 pm
Oraș verde ? Îmi vine sa mor de ras…..
Spăl mașină și în 2 ore pot scrie pe praful adunat !