Connect with us
Publicitate

Administrație

Brașovul candidează pentru premiul de Capitală Verde a Europei în 2025

Publicat

pe

Primarul Allen Coliban a anunțat astăzi, 5 mai, candidatura Brașovului la titlul de Capitală Verde Europeană din anul 2025, premiu ce oferă recunoaștere orașelor care s-au angajat să atingă obiective ambițioase pentru îmbunătățirea mediului și dezvoltarea durabilă și pot reprezenta un model pentru a inspira alte orașe și pentru a promova cele mai bune practici în celelalte orașe europene.

„În 2020, brașovenii au ales ca Brașovul să devină Capitala Verde a României, iar demersurile noastre din ultimii doi ani și jumătate au adus foarte multe proiecte, foarte multe inițiative în direcția aceasta, a sustenabilității, a unui oraș cu o calitate a vieții crescută și a poziționării drept deschizător de drumuri în implementarea politicilor verzi. Surpriza pe care am avut-o participând la evenimente organizate la nivel european a fost că lucrurile pe care le facem noi la Brașov sunt de fapt modele de bune practici pentru orașe din întreaga Europă. Am participat la conferințe și evenimente în care orașe se lăudau cu transformarea unei clădiri publice sau a unei grădinițe în prosumatori, în producătoare de energie verde; iată că, la Brașov, noi avem 27 de unități de învățământ care sunt prinse într-un proiect finanțare europeană pentru astfel de transformări. Brașovul își dezvoltă propriul parc fotovoltaic și suntem aproape – asta însemnând un nivel de timp mediu, în următorii ani de zile – suntem aproape de a deveni independenți energetic pentru tot ceea ce înseamnă consum pentru sursele publice. Toate aceste lucruri poziționează Brașovul într-o avangardă europeană a orașelor care sunt sustenabile și care implementează politici verzi. Era absolut normal ca aceste ambiții să ne pună pe o hartă a orașelor care concurează pentru acest titlu, de Capitală Verde Europeană”, a declarat primarul Allen Coliban.

Capitala Verde Europeană este o inițiativă lansată de Comisia Europeană în anul 2010, cu scopul de a recunoaște și recompensa eforturile comunităților locale de îmbunătățire a mediului și, prin urmare, a economiei și a calității vieții cetățenilor lor. Premiul este acordat în fiecare an unui oraș care este lider în promovarea unui mediu urban ecologic, mai prietenos cu cetățenii săi.

Procesul de evaluare a aplicațiilor ia în calcul mai mulți indicatori, atât din perspectiva situației prezente, cât și a ultimilor 10 ani și a planurilor pentru viitor:

Publicitate
  1. calitatea aerului;
  2. calitatea apei;
  3. biodiversitate, zone verzi și arii naturale protejate;
  4. managementul deșeurilor și economie circulară;
  5. zgomot;
  6. lupta împotriva schimbărilor climatice;
  7. adaptarea la schimbările climatice.

„Au mai fost anterior demersuri făcute de orașe românești, singular, punctual, în diverși ani, de a candida pentru acest titlu, însă ele nu au fost continuate, nu au reprezentat un demers susținut pe parcursul mai multor ani. Brașovul are acum o strategie, inclusiv pentru această candidatură. Am depus dosarul în 30 aprilie; atunci când românii se pregăteau de grătare și de 1 Mai, în Primărie, duminică, se lucra la depunerea acestui dosar. A fost o muncă pe parcursul mai multor săptămâni, o muncă susținută, pentru că toate criteriile de evaluare, criteriile tehnice, acoperă un spectru foarte larg. Am avut de răspuns la probleme privind calitatea aerului, managementul deșeurilor, calitatea apei, reziliența și adaptarea la schimbările climatice, capitole foarte importante pentru tot ceea ce reprezintă sustenabilitatea. Răspunsul la aceste capitole l-am dat într-o echipă numeroasă, care a combinat experți din administrație publică cu voluntari, și mă bucur că pe fiecare capitol avem lucruri cu care să ne mândrim”, a precizat primarul Allen Coliban.

Atuurile Brașovului sunt proiectele și măsurile implementate în domeniul mediului și sustenabilității pe care municipalitatea le-a luat în ultimii ani, politicile publice adoptate, angajamentele pe care Brașovul și le-a asumat pentru reducerea poluării și faptul că am devenit un model care să inspire și alte orașe.

De exemplul, Brașovul se poate mândri cu cea mai mare flotă de mijloace de transport în comun verzi din România și, în urma accesării fondurilor prin PNRR, va fi prima flotă de transport 100% electric.

Un alt punct forte sunt demersurile municipalității de a consuma și produce energie verde: am fost primul oraș din România care, pentru consumul public, utilizează energie verde 100%; avem finanțare pentru construirea unui parc fotovoltaic, care împreună cu panourile fotovoltaice ce vor fi amplasate pe unitățile școlare, va asigura independență energetică Brașovului în proporție de 90%, utilizând energie verde.

La acestea se adaugă demersurile Brașovului privind trecerea către transport alternativ, fiind primul oraș mare care are un Masterplan Velo și mai multe proiecte în derulare: piste de biciclete conforme, astfel încât fiecare brașovean să aibă până în 2026 o pistă la mai puțin de 250 de metri; construirea de park&ride-uri la intrările în oraș; benzi dedicate pentru transportul în comun.

Un alt element important este și angajamentul pe care municipalitatea și l-a asumat, în 2021, privind reducerea emisiilor de carbon cu 55% până în 2030 și ținta de neutralitate a carbonului până în 2050, fiind primul oraș care a semnat Convenția primarilor cu noile ținte.

„Este foarte important de spus că acest titlu nu se acordă doar luând în considerare prezentul, ci un continuum care pornește din trecut, problemele din trecut, felul în care strategiile și măsurile sunt aliniate pentru a răspunde acestor probleme și totodată coerența unei strategii de dezvoltare pe anii următori. Chiar dacă Brașovul s-a confruntat și încă se mai confruntă cu probleme pe mediu, faptul că avem planuri, strategii și măsuri concrete pentru a le redresa constituie puncte forte ale acestei candidaturi. Ori, în tot acest demers este foarte important ca mândria noastră, a brașovenilor, să fie aliniată cu această ambiție de a candida și de a deveni Capitală Verde Europeană. Dincolo de titlul care ne-ar onora, este foarte important să începem acest demers, să fie un demers condus împreună cu comunitatea și un demers din care să câștigăm la nivel de calitate a vieții an de an, prin implementarea măsurilor”, a explicat primarul Allen Coliban.

Procesul de evaluare se desfășoară în 2 pași:

  1. Evaluarea tehnică a unui grup de experți.
  2. Evaluarea finală a juriului – care ia în calcul opinia tehnică a experților și factorii prezentați de Comisie.

„Din punctul de vedere al procesului, candidatura aceasta trece printr-o fază tehnică, ce se va încheia în luna iunie. În urma primei etape de evaluare, care este efectuată de către experți independenți, se vor califica în finală un număr restrâns de orașe, urmând ca în etapa a doua, care va dura până în luna octombrie, când va fi anunțat câștigătorul pentru Capitală Verde Europeană 2025, să ia în calcul mai multe aspecte, care țin de implicarea comunității, de expunerea internațională, de capacitatea unui oraș de a deveni model la nivel european în privința politicilor verzi”, a completat primarul.

Câștigătorul titlului de Capitală Verde Europeană 2025 va fi anunțat în cadrul ceremoniei de premiere din 5 octombrie 2025 din Talinn (Capitala Verde Europeană 2023).

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes