Fapt divers
Boncănitul cerbilor – spectacolul naturii din inima Munților Piatra Craiului

Imagini spectaculoase au fost surprinse în pădurile din Parcul Național Piatra Craiului de camerele de monitorizare a faunei, care au fost montate de specialiștii Romsilva.

Boncănitul cerbilor în pădurile Parcului Național Piatra Craiului din cadrul Romsilva
Boncănitul cerbilor, care anunță perioada de împerechere a acestor animale, este momentul spectaculos care poate fi admirat doar o dată pe an. Începe de la mijlocul lunii septembrie, iar sunetele feroce ale cornutelor se pot auzi în păduri până în luna octombrie.
În această perioadă masculii se luptă pentru supremația teritoriului și cucerirea ciutelor, iar pentru asta își folosesc coarnele care s-au dezvoltat din primăvară până în toamnă. Cerbii își anunță prezența în pădure prin mugete puternice prin care încearcă să își intimideze adversarii, iar intensitatea sunetelor sunt un indiciu al poziției masculului în ierarhia speciei, spun specialiștii Parcului Național Piatra Craiului.
Pădurile din Parcul National Piatra Craiului se întind pe o suprafață de 14.800 de hectare, iar spațiul generos asigură faunei toate condițiile de hrană, adăpost și liniște. Pe teritoriul parcului fauna este strict protejată.
sursa video: Mircea Vergheleț, Parcul Național Piatra Craiului
-
Evenimentacum o zi
Corupţie în Poliţia Braşov. Percheziţi la 6 oameni ai legii şi două sedii de Poliţie
-
Fapt diversacum 2 zile
FOTO / Un braşovean a organizat o tabără extremă pentru bărbați într-un cătun izolat: „Un loc unde ne întoarcem la origini, ieșim din zona de confort”
-
Fapt diversacum o zi
Ce taxă plateau pe vremuri negustorii la târgul din Piața Sfatului?
-
Evenimentacum 2 zile
Prima sentinţă definitivă în dosarul „Şpagă în spitalele Covid din Braşov”. Poliţistul care sifona date din dosar a primit şase ani de închisoare
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Ninge abundent în Brașov și Covasna. Drumarii intervin încă de dimineață pentru a curăța șoselele de zăpada proaspăt depusă
-
Evenimentacum o zi
Un individ care a încercat să răpească o fetiță, pe o stradă din Sfântu Gheorghe, este căutat de poliție. Oamenii legii i-au făcut portretul robot
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini de colecţie! Cum prezenta propaganda comunistă, în 1967, deschiderea restaurantului Coliba Haiducilor din Poiana Brașov: „Specialitățile casei: vânatul și puiul fript în sabie”
-
Fapt diversacum o zi
VIDEO / Imagini savuroase, la Sanctuarul Libearty din Zărnești. Doi urși au fost filmați în timp ce se jucau în zăpadă