Connect with us

Administrație

Blue Air a propus realizarea unui terminal de cargo în cadrul Aeroportului Braşov – Ghimbav. În ţară, doar Aeroportul Otopeni mai are terminal Cargo

Avatar

Publicat

pe

Aeroportul Internaţional Braşov stârneşte interesul operatorilor din domeniul transportului de cargo. O delegaţie de la Blue Air a avut astăzi, o întâlnire cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian-Ioan Veştea, pe tema posibilităţii de dezvoltare a activităţii de transport mărfuri în cadrul viitorului aeroport de la Ghimbav. La discuţii a participat şi prefectul Cătălin Văsii, alături de Alexandru Anghel, directorul executiv al Direcţiei Implementare Aeroport din cadrul CJ Braşov.

Publicitate

Oficialii Blue Air au propus realizarea unui terminal de cargo în cadrul aeroportului, considerând că Braşovul este foarte ofertant în ceea ce priveşte dezvoltarea acestei activităţi, cu atât mai mult cu cât în momentul de faţă ea nu se desfăşoară pe niciun aeroport din Transilvania. „În afară de Bucureşti, nu avem alte terminale de cargo. Braşovul, prin amplasarea lui în centrul ţării şi prin infrastructura de care dispune, este cea mai bună variantă pentru o asemenea investiţie logistică, pe care noi avem capacitatea s-o facem”, a spus Bogdan Năstase, consilier Blue Air.

Intenţia operatorului aerian este ca odată cu deschiderea activităţii de cargo, să-şi facă o bază de lucru la Aeroportul Braşov şi ulterior să construiască un hangar de reparaţii avioane.

Publicitate

Directorul executiv Alexandru Anghel a opinat că activitatea de cargo va fi avantajată de accesibilitatea pe care Aeroportul Internaţional Braşov o va avea atât din punctul de vedere al transportului feroviar, cât şi al transportului rutier, prin construirea de către Compania Naţională CFR SA a unei linii care-l va lega de reţeaua feroviară naţională, respectiv prin crearea unei bretele rutiere ocolitoare pentru viitoarea autostradă Braşov – Bacău.

În primă fază, oficialii Blue Air vor pregăti un plan de afaceri şi vor prezenta Consiliului Judeţean Braşov necesităţile din punct de vedere tehnic (suprafaţă de teren, drumuri de acces, parcare şi reţele utilităţi) pentru realizarea terminalului de cargo, precum şi modalitatea juridică în care ar putea fi realizat proiectul.

Publicitate

Construirea unui HUB de cargo pe amplasamentul Aeroportului de la Ghimbav este un proiect dorit de conducerea administraţiei judeţene. „Transportul de mărfuri reprezintă o componentă importantă a activităţii economice şi ne bucurăm că există oportunitatea de a se realiza în cadrul Aeroportului Internaţional Braşov. Pe lângă faptul că aeroportul nostru este al treilea ca mărime din România – după Aeroportul «Henri Coandă» şi cel din Cluj-Napoca, atât din punctul de vedere al dimensiunii terminalului, cât şi ca lungime a pistei, ne propunem ca el să concentreze toată activitatea de cargo din Transilvania şi să devină, în timp, principalul operator din România în domeniul transportului de mărfuri”, a spus Adrian-Ioan Veştea, preşedintele CJ Braşov, în finalul întâlnirii.

Publicitate
Spune-ți părerea

Administrație

Părinţii copiilor de la Gădiniţa 33, din Tractorul, cer primarului un nou spaţiu pentru încă 45 de pitici. Vor fostul Centru Cultural Musashino

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Comitetul reprezentativ al părinţilor de la Grădinia cu program prelungit nr. 33, solicită public primarului Allen Coliban să urgenteze demersurile de preluare a spaţiului în care a funcţionat Centrul Cultural Musashino, pentru a-l pune la dispoziţie unităţii de învăţământ.

Apelul societăţii civile vine în contextul în care Grădiniţa nr. 33 este una dintre cele mai aglomerate din Braşov, având în vedere că zona rezidenţială din cartierul Tractorul s-a extins mult în ultimii ani fără ca braşovenii din zonă să aibă alternative. În acelaşi timp, acest spaţiu, care aparţine primăriei, a fost oferit cu titlu gratuit pentru activitatea Centrului Cultural Musashino, şi este închis de mai multă vreme.

Publicitate

Prin punerea la dispoziţie a spaţiului respectiv, la Gradiniţa 33 se creează cel putin 45 de locuri în plus.

Petiţia adresată în mod direct primarului Allen Coliban este următoarea:

Publicitate

“Domnule primar Allen Coliban,

Consiliul reprezentativ al părinților Grădiniței cu PP nr 33 Brașov, reprezentat prin președinte Abucurei Andrei, vicepreședinte Cucu Alina, vicepreședinte Drăgoi Constantin prin prezenta, dorim alocarea spațiului aflat la parterul clădirii din strada Olteț nr 11, Grădiniței cu PP nr 33 Brașov.

În acest spațiu și-a desfășurat activitatea Centrul Cultural Mushasino, spațiul fiind nefolosit în prezent, acesta a aparținut în trecut Grădiniței cu PP nr 33 Brașov și a deservit ca săli de grupă.

Publicitate

În sprijinul acestei petiții vă prezentăm următoarele argumente:

1. Numărul solicitărilor pentru înscrierea în învățământul preșcolar a crescut semnificativ deoarece zona se află în plină expansiune, cererile neputând fi soluționate favorabil pe motiv de lipsă spațiului.

2. Tripla utilitate (funcționare) a unor săli de clase (6 din 8)respectiv servirea meselor, desfășurarea activităților instructiv-educative, programul de somn. La aceasta se adaugă lipsa spațiului corespunzător desfășurării activităților în două săli de clasă, acestea fiind foarte mici : 26 mp și 31 mp la 25 respectiv 27 copii la grupă, necorespunzând normativelor aflate în vigoare (cubaj/elev).”

Citește mai mult

Administrație

Allen Coliban, acuze grave la adresa P&P SRL, firma care administrează parcările publice din Brașov: „Firma care își permite să lase astfel de notificări în geamurile mașinilor, nu are acest drept”

Avatar

Publicat

pe

Publicitate

După ce anul trecut în noiembrie, Consiliul Local Brașov a decis să nu taxeze parcările în intervalul 20:00 – 08:00 precum și în zilele de duminică, mai mulți brașoveni s-au trezit cu note de înștiințare pentru parcarea pe timpul nopții.

În urma valului de nemulțumiri, primarul Allen Coliban a reacționat. Acesta acuză firma care administrează de fals și de nerespectarea regulamentului impus de HCL 692 / Noiembrie 2020.

Publicitate

„O problemă care mi-a fost sesizată, e vorba de contractul cu firma P&P SRL, firma care administrează parcările publice. Firma care își permite să lase astfel de notificări în geamurile mașinilor(n.r: notificare de insțiintare – foto). Astfel de notificări care sunt făcute cu antetul și cu numele Primăriei Brașov. Ei bine nu au acest drept, sunt firma care au concesionat servicii de parcări dar nu ar nu au drept să facă aceste mențiuni în forma aceasta și lucru și mai grav este că sesizările sunt pentru parcare pe locuri publice în timpul nopții. Această sesizare este la ora unu douăzeci și ceva de minute și lucru care este prezent pe această înștiințare este posibilitatea de sancțiune cu amendă contravențională între 500 și 1.000 de lei. Acest lucru nu este adevărat dar vă mai atrag atenția cu privire la un lucru, primăria și Serviciul Parcări sunt în antetul acestui acestei înștiințări însă adresa de e-mail și telefon nu ne aparțin, nu sunt ale Primăriei.

Ce este important este că noi avem un HCL 692 din noiembrie 2020, HCL care a fost modificat potrivit solicitărilor din societatea brașoveană, am modificat regulamentul de parcări în sensul eliminării tarifului pe 24 / 24 ore, 7 zile din 7. Prin urmare dacă primiți astfel de înștiințări, astfel de bilete în geam care arată o oră aflată în intervalul 8 seara 8 dimineața sau în weekend duminica, trebuie să știți că aceste sesizări nu respectă regulamentul de parcări aprobat de Consiliul Local în noiembrie 2020. Aceste sesizări nu respectă o normă o decizie luată de legislativul local, de consiliul local care ar fi trebuit să fie aplicată de către concesionarul serviciilor de parcare.” a declarat Allen Coliban.

Publicitate

Edilul spune că abaterile semnalate de brașoveni sunt o încălcare flagrantă a contractului și în acest sens, cere ajutorul brașovenilor. Mai mult, acesta declară că va ataca contractul în instanță.

„Acest lucru este o încălcare flagrantă a contractului, o vom aduce la cunoștința operatorului firmei P&P dar vă rog totodată dacă aveți cunoștință de astfel de situații dacă aveți astfel de exemple să le trimiteți pe adresa de contact@brasovcity.ro. Suntem deciși și sunt decis să ducem această luptă până la capăt, astăzi am avut o întâlnire cu avocați care au studiat în detaliu condițiile contractuale și practicile pe care această firmă iată de le întrebuințează și urmează să purtăm lupta aceasta și în instanță, în cazul în care nu vor aplica ceea ce Consiliul Local a decis.

Momentan atât vă pot spune despre acest subiect faptul că este o temă care îi prezenta în spațiul public nu de ieri de azi ci de când a intrat în vigoare contractul din luna noiembrie 2020. Faptul că avem aceste dovezi și vă rog și pe voi să ne trimiteți dacă aveți astfel de dovezi disponibile respectiv astăzi ești în țări care nu respectă programul actual de parcări precum și orice alte probleme legate de relația cu operatorul de servicii de parcare. Aveți totodată la dispoziție și call-center-ul lor. Ați văzut adresa mai arat o dată este cea prezentă în antet brasov@parcari.xyz este adresa celor de la P&P și am specificat că aceste note de înștiințare nu respectă hotărârea de Consiliu Local 692 din noiembrie 2020” a concluzionat primarul Brașovului.

Publicitate

Firma P&P SRL este controlată de omul de afaceri Iorgu Ganea, coproprietarul Regio Trans.

Citește mai mult

Administrație

Tudor Benga spune că legea bugetului a fost aprobată ca în vremea lui Dragnea: „An de an Parlamentul joacă această operetă şi o pune în scenă”

Redactia Brasov

Publicat

pe

Publicitate

Deputatul Alianţei USR PLUS Tudor Benga a criticat, marţi, în plenul Camerelor reunite, adoptarea bugetului pe anul 2021 fără amendamente, într-un „an pandemic”, apreciind că „Parlamentul joacă an de an aceeaşi operetă”, ceea ce trebuie schimbat.

Tudor Benga a cerut, de la microfon, o intervenţie pe procedură în baza articolului 102 din Regulamentul comun coroborat cu articolul 152 din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Publicitate

„Legea bugetului de stat este probabil cea mai importantă lege pe care o votăm ca parlamentari, în decursul unui an de zile, şi eu n-am cine ştie ce vechime în Parlamentul ăsta, dar am fost aici în legislatura trecută, în care majoritatea PSD şi Dragnea şi Nicolicea şi Iordache au călcat în picioare Parlamentul şi parlamentarismul românesc. Şi la momentul ăla mi-am promis că unul dintre lucrurile pe care va trebui să le facem este să schimbăm fundamental tot ceea ce înseamnă…”, a afirmat Benga, care a fost întrerupt de preşedintele de şedinţă, Ludovic Orban.

Benga a criticat în continuare faptul că legea bugetului de stat trece fără amendamente, apreciind că Parlamentul îşi abandonează astfel „datoria de a controla Executivul”.

Publicitate

„Problema este următoarea: un buget care trece fără absolut niciun amendament adoptat este în esenţă un Parlament care îşi abandonează datoria de a controla Executivul şi suntem într-o situaţie specială. Chiar suntem într-o situaţie specială de an pandemic şi de deficit excesiv, însă problema este în felul următor: an de an Parlamentul acesta joacă această operetă şi o pune în scenă şi trebuie să schimbăm lucrul ăsta, pentru că e un motiv pentru care instituţia asta este la sub 10% încredere a populaţiei şi va trebui să schimbăm lucrul acesta”, a afirmat, citat de Agerpres, deputatul USR PLUS.

Citește mai mult
Publicitate

De Interes

>