Connect with us

Cultural

Biserica Neagră din Braşov, cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei. Turnul bisericii adăposteşte cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de circa 6.000 kg

Redactia

Publicat

pe

Pe 21 aprilie se împlinesc 332 de ani de la puternicul incendiu care a distrus parţial Biserica Sfânta Maria din Braşov, într-un moment ce a urmat invaziei otomane din acel an. Fumul şi flăcările au înegrit atunci zidurile bisericii, numele popular al lăcaşului de cult devenind Biserica Neagră, denumire oficializată abia în secolul al XIX-lea.

Publicitate

Biserica Neagră este una dintre cele mai reprezentative construcţii de factură gotică din ţara noastră, ridicarea ei fiind realizată în secolele XIV-XV. Este considerată cea mai mare biserică din România, fiind şi cel mai mare lăcaş de cult în stil gotic din sud-estul Europei, primind, la momentul inaugurării, titlul de „Cea mai mare biserică dintre Viena și Constantinopol”, adică de la de la domul Sf. Ştefan din Viena până la Hagia Sophia din actualul Istanbul.

Edificiul măsoară 89 de metri lungime și 38 de metri lățime, dimensiunile sale considerabile permiţând participarea la slujbe pentru circa 5.000 de persoane.

Publicitate

Biserica Neagră este unul dintre simbolurile oraşului Braşov, este sediul parohiei Bisericii Evanghelice C.A. din România şi deţine câteva recorduri remarcabile: aici se află Orga Buchholz, construită în perioada romantismului timpuriu, cea mai mare orgă mecanică din România, al cărei sunet excepţional atrage în fiecare an organişti de prestigiu din ţară şi străinătate; tot aici se află a doua cea mai mare colecţie de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI, iar turnul bisericii adăposteşte cel mai mare clopot mobil din România, cu o greutate de circa 6.000 kg.

În secolul al XIII-lea, pe locul în care se află astăzi Biserica Neagră, se găsea o biserică romanică, distrusă în marea invazie tătară din anul 1241.

Publicitate

În anul 1383 începea construcția actualei biserici, într-un moment în care Brașovul cunoştea o perioadă de dezvoltare culturală și economică înfloritoare, fiind cea mai importantă dezvoltare urbană de la granița Transilvaniei cu Țara Românească.

În anul 1421 a avut loc invazia otomană, iar lucrările la înălţarea lăcaşului au fost oprite, toate forţele fiind îndreptate către construirea şi întărirea fortificaţiilor oraşului.

Mai târziu, lucrările de construcţie erau reluate dar după un proiect mult simplificat, pentru ca după marele cutremur din anul 1471, şi înălţimea turnului sudic să fie revizuită, fiind ridicat până la un nivel inferior celui gândit iniţial.

Publicitate

În anul 1477, după 94 de ani, au fost finalizate lucrările de construcţie, biserica, inițial romano-catolică, construită în stil gotic, primind hramul Sfânta Maria (Marienkirche), fapt atestat și astăzi de fresca Mariei, aflată în hala porții sudice.

În anul 1499 este atestată documentar existenţa unei orgi, care la acel moment era una dintre cele mai mari din Europa, iar în anul 1514 au fost edificate un ceas şi clopotele din turnul bisericii.

După ce, în prima parte a secolului al XVI-lea, reforma protestantă a pătruns în Transilvania și s-a răspândit în mare parte datorită umanistului și pedagogului Johannes Honterus (1498-1549), în anul 1542 s-a celebrat prima slujbă evanghelică-luterană la Biserica Neagră.

Publicitate

În următorii 150 de ani, construcţia a fost afectată de mai multe cutremure majore, fiind necesare ample lucrări de restaurare, zădărnicite însă de marele incendiu din data de 21 aprilie 1689, care a cuprins și biserica parohială, distrugând acoperișul și mobilierul din interior. Pentru o bună perioadă de timp, biserica a rămas în stadiu de ruină, cu acoperişul şi zidurile înegrite de foc şi fum, fapt care a dat denumirea populară a lăcaşului – „Biserica Neagră”, nume care peste mai mult timp avea să fie oficializat.

După o perioadă, au fost reîncepute ample lucrări de refacere a bisericii, însă planurile de reconstrucţie au tranformat interiorul lăcaşului într-unul cu aspect mai apropiat de baroc, care au inclus şi realizarea unor galerii interioare pentru ca biserica să poată face față numărului tot mai mare de enoriași care luau parte la slujbe. La lucrările de refacere, realizate cu sprijinul unor meșteri veniți din orașul hanseatic Danzig, care știau să închidă bolți de dimensiuni atât de mari, proiectul a prevăzut realizarea unei bazilici cu trei nave, egale ca înălțime, înscriindu-se în tipul de biserici–hală preferate în secolele XV-XVI în spațiul german, de unde proveneau, cum aminteam, unii dintre arhitecți și meșteri. În anul 1722, lucrările de refacere a bisericii erau încheiate.

În perioada 1836 – 1839, firma germană Buchholz înălţa pe galeria vestică o orgă nouă de dimesiuni mari, cu 63 de registre sonore şi circa 4000 de tuburi, 4 manuale cu câte 56 de taste și un pedalier cu 27 de taste, 76 de registre.

Publicitate

Orga avea să fie inaugurată la 17 aprilie 1839, organist fiind chiar Carl August Buchholz care a prezentat improvizații și cantate ale compozitorilor Friedrich Schneider și Johann Lucas Hedwig.

În perioada 1865 – 1866, firma vieneză Schönthaler ridică altarul neogotic după planurile inginerului din localitate, Peter Bartesch, și realizează stranele din cor, iar în anul 1898, statuia lui Honterus este amplasată în fața turnului sudic, în amintirea reformatorului transilvănean.

Biserica Neagră este formată din cor, naos și turn, din lungimea totală a construcției, 31 m sunt reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului. Corul se încheie printr-o secțiune de nouă laturi a unui hexadecagon.

Suprafața totală a bisericii ocupă 2500 m², blocurile din care sunt construite zidurile au un volum de 9000 m³ iar suprafața acoperișului bisericii măsoară aproximativ 4500 m².

Trei perechi de coloane îl împart în trei nave de înălțime egală, iar pe latura sudică se află o intrare mică, destinată inițial preoțior, iar pe latura nordică a corului se găsește sacristia.

Naosul este format din trei nave de înălțime egală și este împărțit de cele cinci perechi de coloane în șase travee, iar în navele laterale, la aproximativ jumătatea înălțimii acestora, se găsesc galeriile, iar pe latura vestică, galeria orgii.

Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe brațul transversal al crucii, iar deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică, se află cadranele ceasului din turn.

Biserica Neagră se remarcă, aşa cum aminteam, şi prin cel mai mare clopot din spațiul românesc, din bronz, care cântărește circa 6 tone, iar cu excepția muzeului Topkapî din Istanbul, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI.

Tot în interior, vizitatorii pot descoperi nenumărate obiecte de artă: Altarul principal, construit la 1866, care prezintă ca temă o imagine a predicii de pe munte, ce ocupă un loc central în credința în harul lui Dumnezeu și în doctrina evanghelică, Cristelnița din bronz, datând din 1472, unul dintre puținele obiecte rămase din perioada de dinainte de incendiu și în același timp un exemplu valoros al artei de turnătorie medievală, Altarul din Feldioara (sec. 15), un fragment din retablul altarului transilvănean care s-a păstrat.

Abia în anul 2002, întreg tezaurul lăcașului a fost descoperit la adevărata lui valoare, în urma unui inventar. Vorbim şi de piese vestimentare din perioada Evului Mediu, veșminte liturgice din materiale textile medievale și baroce de lux – veșminte preoțești de slujbă și pluvialele purtate în Biserica Catolică în ceremoniile de sfințire sau în timpul procesiunilor, sau broderii valoroase din fir de aur sau mătase, moldovenești, italiene, central-europene sau chiar locale.

În anul 1937 s-a înfiinţat mişcarea „Pentru Biserica noastră Neagră” care a facilitat lucrări ample de renovare a corului şi refacerea statuetelor de pe contraforturile acestuia. Din aceeaşi perioadă datează şi instalaţia de încălzire cu aer cald şi băncile cu spătar mobil din nava principală.

Din anul 1953, la Biserica Neagră au loc recitaluri de orgă, o tradiție inaugurată de organistul Victor Bickerich și continuată de Hans Eckart Schlandt, precum şi de organiști din țară și străinătate, care își doresc să concerteze aici.

Între anii 1969 – 1977 s-au efectuat lucrări de renovare extinse cu sprijinul Direcţiei Naţionale pentru Monumente, care au fost direcţionate în special spre restaurarea acoperişului şi faţadei sudice, iar între anii 1981 şi 1987 a fost renovat şi amenajat interiorul pentru ca biserica să poată fi folosită în slujbe.

În perioada 1987 – 1999 au avut loc lucrări de restaurare a părţii nordice, a faţadei sudice şi a turnului, iar în perioada 1997 – 2001, orga a fost restaurată de Carl Hesse și, de atunci, dispune de un manual și pedalier cu 8 registre.

Să mai amintim şi faptul că omul de cultură, umanistul Johannes Honterus, îşi găseşte odihna de veci chiar în incinta Bisericii Negre.

În perioada 2011-2013, în jurul Bisericii Negre au avut loc ample lucrări de cercetare arheologică, în urma cărora a fost realizată o descoperire extrem de valoroasă, anume zidurile unei foste capele a Bisericii Negre, datînd cel mai probabil din secolul al XIV-lea. Până acum, vechea capelă era atestată în documente, însă nu exista nicio dovadă fizică a existenţei ei. Cercetările au mai scos la iveală peste 1.400 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă, şi, de asemenea, podoabe şi bucăţi de vase, gropi pentru provizii și două pietre funerare datînd de la începutul secolului al XVIII-lea, una dintre ele păstrată într-o stare de conservare foarte bună. În urma acestor noi descoperiri data de atestare documentară a Braşovului ar putea fi stabilită cu o jumătate de secol mai devreme faţă de anul 1235. Toate descoperirile vor putea fi văzute în muzeul Bisericii Negre, după ce vor fi cercetate toate piesele descoperite, iar curtea interioară a Bisericii Negre va fi reamenajată.

sursa: Rador

Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Cultural

FOTO / Istoria sumbră a Braşovului: oraşul a purtat numele lui Stalin timp de zece ani. Conducerea comunistă i-a dat numele „marelui conducător” al URSS pentru „ajutorul” dat României

Redactia Brasov

Publicat

pe

Între 1950 şi 1960, Braşovul s-a numit oraşul Stalin. Toată clasa muncitoare de atunci trebuia să se arate fericită de „onoarea“ care i se făcea. În plus, au fost şi apariţii în ziare cum că schimbarea denumirii oraşului a venit direct din popor.

Publicitate

Cum a ajuns Braşovul să fie oraşul din România care să poarte numele lui Stalin? Există o legendă care circulă de peste o jumătate de secol, dar până acum nu a fost şi dovedită. Aceasta spune că în România ar fi fost vizat iniţial Sibiul, dar comuniştii au considerat că nu sună bine Salam de Stalin şi astfel „onoarea“ a revenit Braşovului. Se întâmpla în 1950, când în toată Europa de Est se „sărbătorea“ instalarea comunismului şi se recunoştea puterea rusească. Astfel, 14 oraşe din tot atâtea ţări au ajuns să fie redenumite Stalin. În România a fost Braşovul.

Oraşele Stalin au dispărut mai uşor sau mai greu, după cum au fost cricumstanţele din fiecare ţară. Katowice şi Varna şi-a reluat vechile nume în 1956, Braşovul în 1960, Eisenhüttenstadt şi Dunaujvaros în 1961. În acelaşi an 1961, Volgograd şi Doneţk au primit denumirile actuale, iar în 1999 Kuçova a fost ultimul Oraş Stalin care a renunţat la denumirea sa sovietică.

Publicitate

Decretul de schimbare a numelui din Brașov în Stalin – 22 August 1950

În ziare s-a scris că muncitorii au dorit acest lucru

Ca să nu se creadă cumva că ruşii au impus acest lucru, s-a fabricat un document print care muncitorii din Braşov cereau insistent ca oraşul să poarte denumirea de Stalin. Practic s-a dorit să se creadă că poporul este cel care vrea acest lucru cu ardoare.

Publicitate

Pe 19 august 1950, cererea muncitorilor apărea în ziarul Drum Nou, pe 22 august 1950 era dat decretul de schimbare al numelui, iar pe 25 august, în acelaşi an, Drum nou publică “salutul călduros” al Guvernului şi Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român (viitor Partid Comunist Român) vizavi de schimbarea numelui din Braşov în Oraşul Stalin.

„Dragi Tovarăşi, la iniţiativa C.F.R.-iştilor, noi, oamenii muncii din oraşul Braşov am hotărât să propunem ca numele oraşului nostru să fie schimbat dându-i-se numele marelui geniu al omenirii muncitoare, scumpului şi iubitului prieten al poporului muncitor din ţara noastră, învăţătorului şi eliberatorului nostru – marelui Stalin.

Oraşul nostru este unul dintre principalele centre industriale ale ţării; marile sale întreprinderi, ca uzinele de tractoare „Sovromtractor”, ca întreprinderea metalurgică „Steagul Roşu” şi multe altele, sunt binecunoscute oamenilor muncii din întreaga ţară. În oraşul nostru convieţuiesc frăţesc, muncind şi lucrând cot la cot, muncitorii români cu muncitorii unguri şi cu muncitori de alte naţionalităţi.

Publicitate

Suntem convinşi că conducerea Partidului şi Guvernului Republicii Populare Române vor satisface dorinţa noastră înflăcărată şi vor acorda oraşului nostru înalta cinste de a purta numele de oraşul Stalin“, se scria în articolul apărut în Drum Nou.

Oamenilor le era frică să vorbească

Pe muntele Tâmpa a fost scris din Brazi numele lui Stalin pentru ca toată lumea să salute schimbarea. Toţi muncitorii ştiau că este o făcătură, dar nimeni nu avea curajul să spună nimic. „Nu muncitorii au cerut schimbarea numelui. A fost impusă de comunişti, care îi preaslăveau pe ruşi. Noi trebuia să tăcem. Dacă ne întreba cineva spuneam că aşa este, noi am vrut. Frica era mare atunci. Nimeni nu avea opinii proprii. Dacă aduceai critici comuniştilor familia ta era persecutată. Puteai fi rapid deportat sau băgat la închisoare. Aşa a fost atunci. Aşa erau vremurile“, spune Valentin Oproiu, fost muncitor la Steagu Roşu, acum pensionar.

Publicitate

Braşovul a fost ales pentru că avea mulţi muncitori

Istoricii spun că Braşovul a fost ales de comunişti pentru că era un exemplu de oraş unde industria mergea foarte bine. „ Ideea cu redenumirea numelor oraşelor a fost un mod de a le gâdila orgoliul ruşilor. Există zvonuri să iniţial a fost vizat Sibiul, dar eu cred că Braşovul a fost ales pentru că era unul dintre cele mai puternice centre industriale în ale vremii, erau aici zeci-sute de mii de muncitori. Oricum a fost o perioadă sumbră, când oraşul a fost la un pas să-şi piară identitatea. Exista tentinţa ca tot ceea ce era dinaintea comunismului, orice credinţă, orice obicei să fie îndepărtat“, a spus Iosif Domora, istoric.

Îndoctrinarea Braşovului a durat un deceniu. Chiar dacă comunismul a rezistat până în decembrie 1989, la 24 decembrie 1960 Braşovul şi-a recăpătat denumirea original, iar de pe Tâmpa a fost şters numele lui Stalin.

Publicitate
video
Publicitate
Citește mai mult

Cultural

Carafoli-Virmaux, primul avion românesc, a fost produs în 1930 la IAR Braşov

Avatar

Publicat

pe

Carafoli-Virmaux, primul avion românesc, a fost produs în 1930 la IAR Braşov. Născut în Grecia, într-o familie de aromâni, tânărul Elie Carafoli ajunge în debutul adolescenței în România. După studii liceale, urmează cursurile Școlii Politehnice din București unde va obține în 1924 titlul de inginer electromecanic. În următorii patru ani va profesa la Paris, unde va fi extrem de apreciat pentru invențiile sale.

Publicitate

După obținerea titlului de doctor în științe, la Sorbona, în 1928, cu teza intitulată Contribuţii la teoria sustentaţiei în aerodinamică, Elie Carafoli, revenit în România, înființează Catedra de Aerodinamică şi Mecanica Fluidelor la școala unde studiase și unde, timp de 45 de ani, își va îndruma studenții și își va continua cercetările.

În 1930, împreună cu inginerul francez Lucien Virmaux, finaliza proiectul primului avion românesc fabricat de uzinele IAR-Braşov, de tip CV-11 (Carafoli-Virmaux), un monoplan cu aripa joasă.

Publicitate

Numele savantului rămâne legat de conceperea mai multor aparate de zbor autohtone cu impact internațional și de un tunel aerodinamic, inaugurat în 1931, se pare, în prezenţa regelui Carol al II-lea, prima instalaţie de acest gen din sud-estul Europei cu performanţe impresionante pentru acea perioadă.

Specialist în mecanica fluidelor și autor de lucrări de specialitate, Elie Carafoli rămâne o figură celebră în peisajul aerodinamicii și, în special, în conceperea aparatelor de zbor. El a fost cel care după război a fondat școala românească de aerodinamică și mai târziu a avut un rol important în înfiinţarea Secţiei de Aviaţie din cadrul Politehnicii bucureștene, secție cunoscută din 1971 ca Facultatea de Aeronave, în prezent Facultatea de Inginerie Aerospaţială.

Publicitate

Membru titular al Academiei Române (1948) și al Academiei Internaţionale de Astronautică, vicepreşedinte și președinte al Federaţiei Internaţionale de Astronautică în anii 1965 – 1969, dar și membru de onoare al Societăţii Regale de Aeronautică din Marea Britanie, profesorul Elie Carafoli era răsplătit în 1956 cu Diploma „Paul Tissandier“ decernată de Federaţia Aeronautică Internaţională, după ce primise Premiul „Louis Breguet“ la Paris în 1927. I s-a acordat și Medalia „Karl Friedrich Gauss”, fiind selectat de către Societatea Ştiinţifică Braunschweg-Germania, apoi Medalia „Apollo 11“ decernată de NASA în 1970, și Diploma şi Medalia „Țiolkovschi“ în 1981.

Publicitate
Citește mai mult

Cultural

Poveşti pe care nu le ştiaţi despre Braşov

Redactia

Publicat

pe

Casa Sfatului - Aprox 1920

Vechi de peste 600 de ani, Braşovul îşi are propria poveste cu prinţi şi domniţe, cu cărturari aleşi (Johannes Honterus şi mitropolitul Andrei Şaguna), cu târgoveţi şi negustori pricepuţi, cu clădiri medievale rămase în picioare de peste cinci secole.

Publicitate

De-a lungul vremii, în 1394, Mircea cel Bătrân şi-a adăpostit familia la Cetatea Braşovia, de pe Tâmpa, iar Petru Cercel, în drumul său spre Franţa, unde mergea în audienţă la Caterina de Medicis, a trecut şi el prin Braşov făcând donaţii bisericii Sf. Nicolae.

Mai târziu, Ţepeş Vodă a poruncit să fie prinşi cinci sute de târgoveţi pe care i-a dus în faţa bisericii Bartolomeu şi i-a tras în ţeapă, dimineaţa luându-şi micul dejun printre muribunzii care agonizau. Mihai Viteazu a participatm şi el la Dieta Transilvaniei ţinută în Casa Sfatului şi i-a ameninţat pe saşi că, dacă nu pun o cruce pe Biserica Neagră, o va dărâma.

Publicitate

Petru Rareş, fiul lui Ştefan cel Mare, în timp ce soţia sa îl aştepta în cetatea Ciceului, şi-a găsit vreme să facă un copil cu nevasta curelarului braşovean Weis Iorg. Fără să ştie acest lucru, braşovenii i-au făcut cadou o pereche de ochelari, o raritate la acea vreme, şi i-au trimis o caleaşcă şi stema Moldovei făcută din sare.

Domniţele Brâncoveanu au stat şi ele o vreme în Braşov, Lambrino, soţul Bălaşei Brâncoveanu, devenind la un moment dat epitropul bisericii Sf. Nicolae de aici. În timp ce, de regulă, domnitorii comandau la Braşov postavuri şi arme (Basarab cel Tânăr a cerut meşterilor braşoveni chiar şi două leagăne şi zece mese), Alexandru Lăpuşneanu era mai degrabă interesat de ceva pilule purgative.

Publicitate

Prinţul Mihai Şuţu, când a fugit din Muntenia de frica haiducului Pazvatoglu, refugiindu-se în Braşov, s-a certat cu paznicul cetăţii deoarece chefuia până noaptea târziu şi vroia să fumeze pe stradă.

Radu Mihnea a fost înşelat (post mortem) de către negustorii de aici. Acesta comandase tunuri din fier şi pocale de argint, le plătise în avans, dar murind, braşovenii n-au mai vrut să dea pocalele. A trebuit ca doamna Voica să apeleze la regele Ungariei pentru a le recupera.

Ultimul dintre domnitorii care au mai trecut pe aici a fost Al. I. Cuza. După detronarea sa din 11 februarie 1866, acesta a locuit timpde două săptămâni la hotelul „Vulturul de Aur”, de pe Strada Lungă, nr.1. Pe de altă parte, în Braşov, cel mai vechi vestigiu arheologic este cel ce se află la Pietrele lui Solomon, datând din epoca bronzului şi a doua perioadă a epocii fierului.

Publicitate
Publicitate
Citește mai mult
Publicitate
Publicitate

De Interes

>