Connect with us
Publicitate

Social

Biletele la Massif, Untold sau Neversea s-ar putea scumpi. Guvernul vrea să crească TVA pentru evenimentele culturale de la 5% la 19%. Ce spun organizatorii marilor festivaluri din România

Publicat

pe

Românii care vor să se distreze la cele mai mari festivaluri muzicale organizate în țara noastră ar putea fi nevoiți să scoată din buzunar mai mulți bani pentru biletele de intrare. Asta pentru că Guvernul plănuiește să majoreze taxa pe valoarea adăugată pentru vânzarea de bilete de la 5% la 19%. Decizia îi revoltă atât pe participanții la aceste evenimente, cât și pe organizatori.

Publicitate

Edy Chereji, unul dintre creatorii universului Untold spune, într-o postare făcută pe contul său de Facebook, că participarea la aceste evenimente va deveni un lux pentru foarte mulți români, dar și pentru străini. Asta pentru că această creștere a TVA va fi suportată de fiecare participant în parte care va merge la marile festivaluri de muzică, anul viitor.

„Guvernanții noștri, fără să se consulte cu sectorul cultural, fără să înțeleagă domeniul evenimentelor, se pregătesc să aprobe o măsură care să suprataxeze biletele. Și nu e vorba de faptul că ne taxează pe noi ca și societăți comerciale, ci e vorba ca vor taxa și mai mult participanții la evenimente prin creșterea cotei de TVA de la 5% la 19% la achiziția oricărui bilet. Ce înseamnă asta? Înseamnă că prețul biletului va creste cu 14%, iar oamenii vor fi nevoiți să suporte din buzunarul lor această scumpire, deoarece TVA-ul este o taxă care se adaugă și se colectează de către organizator, plătind-o mai departe la stat. Asta după ce oricum în prezent oamenii plătesc până la 27% taxe peste prețul biletului (TVA, taxă monumente, Crucea Roșie, colectare drepturi de autor etc). Dacă TVA-ul la bilete ajunge la 19%, asta înseamnă pentru cumpărător un procent total de 42% adăugat la valoarea reală a biletului, 42% bani pe care Statul își propune sa îi ia din buzunarul participanților, pentru a putea participa la evenimente! Cu alte cuvinte, participarea la evenimente devine un obicei de lux pe care guvernanții consideră că trebuie să-l suprataxeze”, a scris Edy Chereji, organizatorul festivalurilor Massif, Untold și Neversea.

Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale a transmis o scrisoare deschisă către Raluca Turcan, Ministrul Culturii. Această scrisoare a fost semnată și de către organizatorii festivalurilor Massif, Untold și Neversea. Semnatarii spun că aleșii ar încerca să taxeze mai mult festivaluri față de celelalte evenimente culturale organizat în țară.

Publicitate

Reprezentanții asociației au șapte motive pentru care modificarea TVA-ului va avea consecințe grave asupra sectorului privat de evenimente:

  • nu va aduce mai mulți bani la bugetul de stat;
  • va genera scumpiri nesustenabile ale biletelor la evenimente;
  • va influența desființarea multor locuri de muncă, iar organizațiile mai mici vor dispărea;
  • va transforma industria de evenimente muzicale în cea mai taxată industrie din România;
  • autoritățile publice locale vor deveni concurenți principali ai organizatorilor privați;
  • va reduce impactul indirect pe care sectorul de evenimente îl are asupra economiei;
  • dovedește încă o dată neînțelegerea și dezinteresul pe care autoritățile publice le au față de sectorul cultural.

„Sectorul cultural a fost sprijinit minim spre deloc în anii de pandemie și a supraviețuit mai mult din ambiția organizatorilor de a nu-și abandona domeniul. Acum, în loc să fie sprijinit sau măcar lăsat în pace, mai primește o lovitură dură tocmai din partea celor care ar trebui să îl apere și să îl ajute (…) Să nu uităm faptul că evenimentele culturale, de la concerte până la festivaluri, servesc în continuare la imaginea pozitivă a României peste hotare. Turismul cultural generat de acest sector are un impact direct în imaginea țării și unul indirect și asupra altor sectoare (HoReCa, afaceri locale etc.)”, au transmis reprezentanții Asociației Române a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale.

Semnatarii scrisorii mai spun că majorarea TVA va avea consecințe grave pe viitor. Ei spun că multe organizații se vor închide, va scădea calitatea artistică a tuturor evenimentelor, va scădea numărul de artiști consacrați internațional care vor concerta la noi, vor spori fraudele, iar multe persoane își vor pierde locul de muncă.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

De Interes