Social
Bărbat din județul Brașov prins în flagrant în timp ce dădea mită de 1.000 de lei unui polițist
Un bărbat a fost prins în flagrant în momentul în care oferea mită 1.000 de lei unui polițist din Hoghiz, județul Brașov, ca să nu îi facă dosar penal. Acesta fusese prins la volan fără permis de conducere, scrie Digi 24.
Potrivit unui comunicat al DGA, citat de Mediafax, un polițist din cadrul Secției Hoghiz a sesizat faptul că o persoană, ce anterior a fost depistată în trafic conducând un autoturism, fără a deține permis de conducere, i-a oferit 1.000 de lei, pentru a nu-i întocmi dosar penal.
Ofițerii DGA l-au prins în flagrant pe șofer când a oferit polițistului banii. Bărbatul a fost reținut pentru dare de mită și conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere, iar duminică Tribunalul Brașov a dispus arestarea acestuia pe o durată de 30 de zile.
Într-un alt caz, tot polițiștii din cadrul Secției Hoghiz au sesizat ofițerii DGA cu privire la faptul că ruda unei persoane ce anterior fusese prinsă băută la volan a oferit suma de 1.000 de lei pentru neîntocmirea dosarului penal.
Și persoana respectivă a fost prinsă în flagrant, iar ulterior a Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov a încheiat cu aceasta un acord de recunoaștere a vinovăției, în sarcina inculpatului fiind aplicată o pedeapsă cu închisoarea de 1 an și 8 luni cu suspendarea executării pedepsei, sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită.
Sursa: Digi24
Foto: Agerpres
-
Utilacum 3 zileRestricții de trafic pe ruta Brașov-Bacău: DRDP a deschis șantierul pe DN11, în județul Covasna
-
Evenimentacum 3 zileTragedie la Spitalul Mârzescu din Brașov: O persoană a decedat în urma unui incendiu
-
Utilacum 3 zileÎncepe furnizarea căldurii în Brașov: SPLT anunță probele de etanșeitate și pornirea sistemului centralizat din 7 octombrie
-
Fapt diversacum 2 zileCălin Georgescu, adus sub escortă la DIICOT pentru percheziții informatice. Familia acestuia dă explicații procurorilor
-
Politicsacum 3 zileCotroceni: Partidele parlamentare, chemate din nou la negocieri după trei desemnări eșuate
-
Utilacum 3 zile„Brașov Reciclează!”: Începe campania de toamnă pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice
-
Fapt diversacum 3 zileȘofer brașovean prins cu o alcoolemie uriașă pe strada Zizinului în miez de noapte
-
Evenimentacum 2 zileFinala Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026 se decide la Brașov


