Connect with us
Publicitate

Eveniment

Bărbat căzut 70 de metri într-o râpă, în Munţii Făgăraş. A intervenit elicopterul SMURD de la Braşov

Publicat

pe

Publicitate

Salvatorii montani au recuperat două victime blocate și rănite din zona Vârful Lespezu din Munții Făgăraș: o femeie care a suferit o fractură a unui membru inferior și un bărbat care a căzut în gol aproximativ 70 de metri.

Salvamontiştii argeşeni au intervenit sâmbătă seara pentru salvarea unei persoane care a căzut aproximativ 70 de metri în zona lanţurilor spre Vârful Lăiţel din Munţii Făgăraş, și a alteia, o turistă care și-a fracturat piciorul. Instanțele în care aceste două evenimente s-au petrecut au fost separate.

Pentru recuperarea bărbatului care căzut în gol o distranță de aproximativ 70 de metri au acționat patrulele de serviciu Salvamont Argeş şi Salvamont Sibiu, sprijinite de elicopterul POA Braşov al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

În jurul orei 19.00, echipele de Salvamont Sibiu au anunțat că bărbatul a fost recuperat. Operațiunea de salvare a bărbatului a fost înregunată de plafonul de nori prezent în zona Bâlea, iar elicopterul POA Brașov al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI, solicitat în sprijin nu a putut ateriza. În acest sens, s-a luat în calcul transportarea victimei direct către Sibiu.

Publicitate

A doua victimă din zona Munților Făgăraș a fost recuperată în jurul orei 21, potrivit reprezentanților Salvamont.

„Cea de-a doua victimă a fost şi ea recuperată cu ajutorul elicopterului şi al salvamontiştilor. Victima este în drum spre Sibiu. Echipele pedestre se retrag spre baze”, au transmis aceștia.

Cazurile din Munții Făgăraș nu au fost singurele pentru care Salvamont a trebuit să intervină

Tot sâmbătă, un turist însoțit de un copil de 4 ani a avut nevoie de intervenția salvamontiștilor, după ce aceștia au rămas blocați în abruptul Pietrei Secului.

Potrivit reprezentanţilor Serviciului Public Salvamont Salvaspeo Alba, salvamontiştii au fost alertaţi, prin 112, despre faptul că un turist este blocat în abruptul Pietrei Secuiului, cu un copil de 4 ani.

„La sosirea echipajului Salvamont, turistul se afla într-o zonă sigură în afara grohotişului unde se blocase iniţial şi a fost evacuat de echipajul Salvamont spre poteca turistică, de unde şi-a continuat drumul împreună cu grupul din care făcea parte, au precizat aceştia.

Reprezentanţii Salvamont au lansat un apel către cei aflaţi în drumeţii de a nu părăsi potecile turistice în zonele de abrupt, pentru a nu pune în pericol viaţa lor şi a altor turişti aflaţi în zonă. „De asemenea, să se informeze temeinic înaintea plecării la drum despre traseul urmat, surse de apă şi timpul de parcurs. Totodată, rugăm turiştii să fie echipaţi cu bocanci, pelerine de ploaie, lanterne şi apă, pentru a face faţă schimbărilor bruşte de vreme în zona montană”, au adăugat aceştia.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes