Connect with us
Publicitate

Sport

Avocaţii handbalistelor de la Corona cer ca suspendarea sportivelor să se termine în ziua în care se pronunţă verdictul

Publicat

pe

„Cazul Corona” se apropie de pronunțare. Avocații jucătoarelor, dar și cel al clubului au avut ultimele intervenții de apărare în fața Comisiei Agenției Naționale Anti-Doping, cea care va trebui să soluționeze cazul. Rând pe rând, avocații au făcut un sumar al celor întâmplate în noiembrie 2019, atunci când s-a aflat că handbalistele de la Corona Brașov au recurs într-o clinică din oraş la o metodă interzisă de WADA, terapia intravenoasă, scrie gsp.ro.

Publicitate

Avocații au iterat ideea că în cazul jucătoarelor se poate constata lipsa de vinovăție sau în cel mai rău caz faptul că handbalistele au dat dovadă de „neglijență nesemnificativă”. „Să ne punem în cazul unei handbaliste de la Corona. Doctorul echipei te trimite să faci acele proceduri medicale, alături de toate colegele, nu ești tu una singură. Medicul de la clinică îţi dă toate asigurările că nu este un procedeu interzis, totul se făcea la vedere, e clar că gradul de vinovăţie al jucătoarelor este egal cu zero”, au susținut avocații.

Ei au specificat faptul că fetele aveau trecută în contract obligativitatea de a se supune programului echipei, inclusiv din punct de vedere medical, altfel clubul ar fi denunţat unilateral contractul sportiv. „Conduita fetelor, de la momentul în care au uzat de procedura respectivă și până la momentul în care s-au prezentat la Agenție pentru declarații, recunoscând efectuarea procedurilor, a fost una exemplară. Ele au participat la efectuarea unui documentar cu televiziunea națională prin care să fie arătat modul în care au ajuns, fără voia lor, într-un moment delicat al carierei, un documentar care să fie model pentru alți sportivi„, au mai spus avocații.

Cei șase avocați ai jucătoarelor au cerut Comisiei de Audiere înlăturarea oricărei sancțiuni. „Considerăm că o suspendare de la momentul în care s-a dispus până la data în care se va pronunța Comisia este o decizie absolut rezonabilă. Dacă se consideră însă că pedeapsa trebuie să fie mai mare, s-ar putea discuta înghețarea restului de perioadă cu trei pătrimi din pedeapsă”. Avocații au vehiculat și ideea „principiului proporționalității” în cazul pedepsei, unul aplicat de Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne. Adică fetele să fie suspendate în raport cu gradul lor de vinovăție. 

Publicitate

Pronunţarea verdictului în Cazul Corona se va da la data de 10 iunie.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Publicitate

De Interes