Administrație
Aventura unui făgărășean pentru montarea de panouri fotovoltaice prin Casa Verde: „Am redepus unele acte de cinci ori”

Și doi ani le-a luat unor români să își instaleze panouri fotovoltaice cu ajutorul programului Casa Verde. Alți peste 40.000 de solicitanți și sute de firme de instalații așteaptă de câteva luni soluționarea dosarelor și semnarea contractelor pentru noua ediție a programului, lansată în 2021, notează Europa Liberă.
Atât solicitanții, cât și firmele de instalații reclamă deficiențele repetate din aplicația informatică și timpul lung de verificare a dosarelor. Solicitanții le-au depus la finalul anului trecut, la instalatorii de panouri, iar aceștia le-au încărcat în ianuarie 2022 pe platforma Administrației Fondului de Mediu (AFM).
Evaluarea dosarelor celor aproape 45.000 de solicitanți – care pot beneficia de o finanțare de 20.000 de lei pe proiect – nici măcar nu a început. Bugetul aprobat până acum este de 680 de milioane de lei, suplimentat de la suma inițială de 280 de milioane. Chiar și după suplimentare, bugetul ar fi suficient doar pentru circa 35.000 de cereri.
Reprezentanții AFM au declarat pentru Europa Liberă că toți solicitanții eligibili ar urma să fie finanțați, iar până la sfârșitul anului, cel puțin o parte din proiecte vor fi „în implementare” sau chiar finalizate.
Acest lucru ar însemna o nouă suplimentare a bugetului
Ministerul Mediului reia subvenționarea sistemelor fotovoltaice. 12.000 de români încă își așteaptă banii
După prima sesiune de finanțare, lansată în 2019, din cele peste 15.000 de cereri aprobate (aproape încă pe atâtea au fost declarate ne-eligibile), pentru mai puțin de 10% au fost și decontate sumele.
Situația a afectat firmele de instalații – peste 320 au fost acceptate și validate în program – care au semnat contractele de finanțare pentru sesiunea respectivă, iar între timp au cheltuit din bugetul propriu.
„Am redepus acte și de cinci ori!”
La rândul lor, persoanele fizice, solicitanții de facto ai fondurilor, au avut de așteptat și doi ani până ca sistemele fotovoltaice să le fie instalate. Cele mai multe din proiectele implementate s-au realizat abia anul trecut.
În acest interval au depus actele de mai multe ori, pentru că, între timp, expirau. Este și cazul lui Ovidiu Badea, dintr-o localitate de lângă Făgăraș, județul Brașov.
„Am depus proiectul pentru finanțare în 2019, dar a fost o întreagă aventură. Unele acte, de la ANAF, Cartea Funciară sau Primărie, le-am redepus și de 5 ori. În august 2021 a fost montată instalația, iar în septembrie am pus și contorul cu dublu sens”, a declarat Ovidiu Badea pentru Europa Liberă.
După doi ani de la primele demersuri, bărbatul a reușit să își monteze în august-septembrie un sistem fotovoltaic cu putere de 3.5KW pe casa de peste 150 de metri pătrați, în care locuiește cu familia.
„Mă așteptam să dureze mai puțin, dar multe lucruri nu se știau, nu au fost trecute în ghidul de finanțare: nici că îmi trebuie priză de împământare separat și proiect separat, suportate din fondurile mele, oricum”, a povestit el.
Ovidiu spune că din septembrie până la finalul anului trecut sistemul fotovoltaic ar fi produs 1.000 de kilowați de curent electric, dar nu a reușit să afle cât ar fi consumat el și cât a livrat în rețea, astfel încât să obțină o compensare la facturi.
„De când am introdus sistemul fotovoltaic nu am mai primit facturi de la Electrica, am semnat contractul de prosumator (consumă, dar și livrează energie în rețeaua publică, n.red.) din decembrie, dar încă nu știu cum se va calcula compensarea”, a adăugat bărbatul.
El a mărturisit că are un dosar depus și pentru actuala ediție a programului, refăcut după ce a fost respins în 2019. Are însă emoții legate de cât va dura și această nouă rundă de finanțări.
Panourile fotovoltaice, doar primul pas pentru autonomie energetică
La fel de îngrijorați sunt și cei care au depus în premieră, pentru sesiunea lansată în 2021, solicitări de finanțare.
Cristian Goia locuiește în comuna clujeană Feleacu, aproape unită de Cluj-Napoca. A fost impulsionat să aplice în program și de acoperirea unei părți din costuri, dar și de perspectiva autonomiei energetice de care poate beneficia în viitor.
„Cam tot ce am făcut la casă, am făcut în sensul acesta. Cu panourile fotovoltaice sper să îmi pot asigura undeva la 50-70% din consum. Calculele acestea sunt ipotetice, pe baza a ceea ce am discutat cu unul altul, nu vom ști până nu vedem exact cum funcționează”, a spus el pentru sursa citată.
Bărbatul dorește să își instaleze un sistem de 6 kW, cu un cost estimat de aproximativ de 40.000 de lei. Practic, jumătate din suma totală o va acoperi din fonduri proprii.
Românii și încălzirea „alternativă”. Cum să iei bani de la stat pentru facturi mai mici
Pentru instalarea unui sistem cu o putere asemănătoare a optat și Mircea David, inginer, care locuiește în municipiul Bistrița. Are o casă construită de aproximativ 20 de ani, cu o suprafață de peste 200 de metri pătrați.
Și-ar dori ca în viitor să renunțe și la consumul de gaz, mai ales că iarna trecută facturile i-au crescut și de 3 ori, plafonarea nefiindu-i aplicabilă din cauza consumului ridicat.
„Dacă voi reuși să îmi montez sistemul de panouri fotovoltaice, vreau să investesc într-o pompă de căldură, care să fie alimentată cu ajutorul energiei pe care o produc și, astfel, nu mai depinde deloc de gaz. Viitorul nu e cel al gazului ars, asta e clar”, spune el.
Dacă statul ar lansa un program și pentru achiziția de pompe de căldură, consumul de gaz în acest scop ar scădea dramatic, cel puțin la nivelul gospodăriilor casnice din țară, crede Mircea David.
„Birocrație specific românească”
Deocamdată, modul în care se derulează programul dedicat panourilor fotovoltaice nu îl încurajează.
„E birocrație specific românească. Ți se cere o declarație pe propria răspundere, prin care practic tu îți asumi corectitudinea celor incluse la dosar. Pornind de la asta ar putea da drumul la program și să verifice pe parcurs, nu să îl țină pe loc până trece vara și nici nu mai poți produce curent”.
Reprezentanții AFM au declarat însă că declarația pe proprie răspundere nu are cum să țină cont de verificare. Aceasta este necesară, pentru a evita neconformitățile și chiar situația neplăcută de returnare a fondurilor alocate, au transmis aceștia.
Totuși, ar fi esențial ca statul să încurajeze cetățenii prin facilități și aprobări mult mai ușoare, încât să poată constata mult mai rapid beneficiile energiei alternative, a subliniat inginerul David.
„În Germania, dacă vrei să îți pui panouri fotovoltaice, te duci la bancă, îți iei credit, îți instalezi, apoi te duci la autoritatea de mediu, iar statul îți compensează energia pe care o produci și o întorci în sistemul public încât îți acoperă costurile creditului respectiv. Practic nici nu sunt necesare fonduri speciale”.
Articolul complet îl puteți citi AICI
-
Evenimentacum 21 de ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum 2 zile
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum 2 zile
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 3 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Entertainmentacum 3 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum 2 zile
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Evenimentacum 2 zile
Aproape 4 milioane de ţigări de contrabandă descoperite într-un TIR pe ocolitoarea Braşovului