Eveniment
Autospeciala ISU care a ajuns ieri la bărbatul care a murit pe stradă nu ar fi avut instrumentarul necesar resuscitării victimei

Bărbatul care a căzut ieri pe stradă în urma unui stop cardio respirator apoi a fost declarat decedat avea 63 de ani. Acesta a căzut în plină stradă peste drum de Spitalul Județean Brașov.
Imediat după ce acesta s-a prăbuşit două trecătoare s-au oprit să-i acorde primul ajutor. Cele două femei le-au spus oamenilor strânși la fața locului că sunt medici, una dintre ele cardiolog la Spitalul Astra.
Una dintre ele a sunat la 112 și a solicitat ajutor, în vreme ce a doua a început masajul cardiac.
La fața locului a sosit un echipaj SMURD.
Potrivit marorilor oculari, una dintre femeile care i-au sărit în ajutor muribundului a intrat în autospeciala SMURD, deși protocoalele interzic acest lucru, și a început să caute prin instrumentar, materialele necesare resuscitării victimei. Se pare că din autospeciala SMURD lipsea instrumentar, astfel că au fost chemate prin stație alte două autospeciale de la Stația de Ambulanță Brașov, notează brasovstiri.ro.
În urma acestor acuzaţii ISU Braşov a transmis următorul comunicat.
„În data de 10 noiembrie a.c., la ora 10:19 prin Sistemul Național Unic de Apeluri de Urgență 112 s-a primit solicitarea de a interveni pentru acordarea primului ajutor medical unui bărbat căzut în stradă. La fața locului a fost trimis un echipaj SMURD de tip B, încadrat cu 3 paramedici. De asemenea la aceeași intervenție a fost direcționat și un echipaj de tip B, încadrat cu asistent medical, aparținând Serviciului Județean de Ambulanță Brașov, nefiind disponibil în acel moment niciun echipaj medical de tip C încadrat cu medic. În momentul eliberării primului echipaj medical de tip C, aparținând de asemenea Serviciului Județean de Ambulanță Brașov, a fost direcționat la locul intervenției, avându-se în vedere starea critică în care victima se afla. Vă facem mențiunea că echipajul SMURD aparținând instituției noastre a acționat pe toată durata intervenției în conformitate cu procedurile și protocoalele aflate în vigoare și în limita nivelului de competențe dobândite în urma formării profesionale din Centrele de Formare ale M.A.I., pe care paramedicii ce încadrau această ambulanță le au.”
Eveniment
Cod Galben de ninsori şi viscol, în judeţul Braşov

În interval 05 martie, ora 16:00 – 06 martie, ora 16:00, sudul judeţului Braşov este vizat de o atenţionare Cod Galben de ninsori moderate cantitativ şi viscol. Zonele afectate sunt Carpații Orientali și Carpații Meridionali.
În intervalul menționat, la munte va ninge moderat cantitativ (15 – 20 l/mp) și se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent, la început în nordul Carpaților Orientali, apoi mai ales în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali.
Vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h, iar la peste 1.700 m, rafalele vor depăși 100 km/h și va fi viscol, iar vizibilitatea va fi redusă.
Eveniment
Jandarmii care au petrecut în pandemie fără măşti şi distanţare, în faţa unităţii, au fost amendaţi

Aproximativ 35 de jandarmi din Brașov, militari ai Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista”, au organizat o petrecere-surpriză în cinstea șefului lor, care tocmai ieșise la pensie. La eveniment nu s-a respectat nicio normă de distanțare fizică și nu s-au purtat măști de protecție. Acum sunt cercetați disciplinar de o comisie de anchetă.
Pe rețelele sociale au apărut imagini cu confeti și șampanie de la petrecerea-surpriză, în care se vede că jandarmii nu purtau niciun fel de mască de protecție. Mai mult, ei stăteau aproape unii de alții, iar la poza de grup erau practic lipiți unul în altul.
În urma petrecerii organizate chiar în faţa unităţii din Braşov, toţi jandarmii prezenţi la veniment au primit amenzi de câte 500 de lei.
„Toți cei implicați au fost sancționați la Legea 55 cu amendă contravențională în valoare de 500 lei. Aceștia au fost sancționat disciplinar conform procedurilor interne”, a transmis Mihai Preda, purtătorul de cuvânt al Grupării Mobile de Jandarmi „Burebista”
Imagini cu petrecerea din pandemie puteţi vedea AICI.
Eveniment
FOTO / Doi bărbaţi din Făgăraş, tată şi fiu, prinşi în flagrant cu peste 120 kg de peşte pescuit ilegal

Un bărbat din Făgăraş şi fiul lui au fost prinşi joi noapte că au pescuit fără a avea aprobare. Bărbaţii se întorceau de la pescuit de pe râul Olt, pe raza localităţii Porumbacu de Jos, din Sibiu. Poliţiştii au găsit peste 100 de kilograme de peşte în portbagajul maşinii în care se aflau cei doi.
În noaptea de 3 spre 4 martie, polițiștii Biroului Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului de Ordine Publică Sibiu, împreună cu reprezentanții A.J.V.P.S. Sibiu au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii braconajului piscicol pe râul Olt.
„Cu această ocazie, în zona localității Porumbacu de Jos, polițiștii au depistat un autoturism în interiorul căruia se aflau doi bărbați, tată și fiu, în vârstă de 22, respectiv 46 de ani, domiciliați în municipiul Făgăraș, județul Brașov.
În urma controlului efectuat asupra autovehiculului, polițiștii au găsit în interiorul acestuia plase de pescuit de tip monofilament din nailon și din material textil și mai mulți saci cu pește proaspăt capturat. În cauză s-a deschis un dosar de cercetare privind săvârșirea infracțiunilor de pescuit comercial fără licență sau autorizație, deținerea și utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament, respectiv deținerea și transportul fără documente legale a peștelui obținut din pescuit”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.
De asemenea, au fost confiscate autoturismul, două plase de tip monofilament din nailon, în lungime totală de 130 de metri, 4 plase din material textil în lungime totală de 220 de metri, iar cantitatea de 123,3 kg de pește proaspăt a fost confiscată și predată în vederea valorificării.
Cercetările continuă la nivelul Serviciului de Ordine Publică sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Avrig.
-
Evenimentacum 2 zile
VIDEO / Răfuială între interlopii din Brașov. Laurențiu Pletosu, arestat pentru 30 de zile după ce l-a atacat pe Adi Stoleru într-o sală de fitness
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / În plină pandemie jandarmii braşoveni petrec cu muzică pusă din autospeciale chiar în faţa unităţii. Măştile de protecţie au lipsit iar distanţarea nu a existat
-
Fapt diversacum 2 zile
Cel mai lung tunel din România se află în județul Brașov
-
Administrațieacum 3 zile
Allen Coliban: „Este inadmisibl să dezvolţi blocuri fără străzi, fără şcoli, fără grădiniţe, fără parcuri”. Pe modelul cartierului Sopor din Cluj, primarul braşovean pune accent pe nevoia dezvoltărilor integrate
-
Socialacum o zi
O familie din Zărnești, agresată și jefuită în propria casă. Doi bărbați au fost reținuți pentru tâlhărie calificată
-
Economicacum 3 zile
Coliban vrea o fabrică de autobuze electrice la Brașov
-
Culturalacum o zi
Masacrul din Gara Bartolomeu: 250 de români și-au pierdut viața în 1916. Peste osemintele lor comuniștii au turnat o șosea
-
Fapt diversacum 2 zile
VIDEO / Proprietarul singurei Dacii D6 Estafette funcţionale din România este un braşovean. Modelul exclusivist a fost produs în doar 642 examplare în timpul „Epocii de Aur”