Social
Autoritățile s-au răzgândit. Românii pot să vândă porcii crescuți în propria gospodărie, dar numai cu aviz de la medicul veterinar

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023 (Legea porcului), prin introducerea unei prevederi vizând comercializarea porcilor din gospodărie numai în condiţiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA judeţene va completa o fişă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv, informează ANSVSA, anunță hotnews.ro.
„Susţinerea creşterii tradiţionale a porcului în gospodării şi a proprietarilor de porci din mediul rural este o prioritate a Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA). Creşterea, sacrificarea porcilor în gospodăria ţărănească şi comercializarea acestora nu vor fi interzise. ANSVSA transmite românilor că îşi vor putea sacrifica fără probleme porcii înainte de Crăciun, în propriile gospodării. În acest sens, ANSVSA modifică Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, prin introducerea unei prevederi prin care se pot comercializa porcinele din gospodărie numai în condiţiile în care un medic veterinar de liberă practică împuternicit de DSVSA judeţene va completa o fişă de examinare clinică, care certifică statusul de sănătate al animalului respectiv (care trebuie să fie identificat şi înregistrat în Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare a Animalelor – SNIIA). Prevederea are în vedere stabilirea stării de sănătate a animalului care urmează a fi comercializat, astfel încât să împiedice mişcarea animalelor care ar putea contribui la răspândirea virusului PPA (pesta porcină africană n.r)”, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, în vederea asigurării concordanţei cu Regulamentul (UE) nr. 594/2023 şi Legea nr. 122/2023, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a elaborat şi emis două acte normative esenţiale: Ordinul nr. 130/2023, care aprobă Normele specifice de aplicare a Legii nr. 122/2023, şi Ordinul comun nr. 132/418/2023, emis împreună cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), care stabileşte condiţiile şi cerinţele de biosecuritate pentru exploataţiile noncomerciale de porcine.
Ministrul Agriculturii Florin Barbu, i-a convocat pe reprezentaţii ANSVSA şi pe cei responsabili din domeniul zootehniei pentru a clarifica normele de aplicare la Legea porcului, care se află în dezbatere publică pe site-ul Autorităţii.
Conform normelor de aplicare la Legea 122/2023 privind exploataţiile de creştere a porcinelor şi combaterea pestei porcine în România, aşa numita Lege a Porcului, publicate pe site, oamenii puteau să îşi crească porcii în gospodăria proprie pentru îngrăşare şi sacrificare pentru consum familial, însă nu mai puteau să-i şi comercializeze.
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunţat că a luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice, potrivit News.ro.
„În această dimineaţă am convocat conducerea ANSVSA, pe domnul preşedinte, structura din cadrul Ministerului Agriculturii şi am luat decizia ca în perioada sărbătorilor de iarnă atât porcii crescuţi în gospodăria ţărănească, cât şi în gospodăriile populaţiei să poată fi valorizaţi de către persoanele fizice”, a spus Barbu.
El a precizat că prin legea adoptată ca preşedinte al comisiei de agricultură, au fost anumite norme de biosecuritate introduse şi pentru persoanele fizice.
„Sigur, orice mişcare de porc, orice valorificare de porc de la persoanele fizice se va face sub îndrumarea medicului veterinar, sub eliberarea unei adeverinţe. Mai mult decât atât, partea de sănătate publică a animalelor este realizată de medicii concesionari, este gratuit acest serviciu”, a mai spus ministrul, precizând că inclusiv medicamentaţia şi prestările de servicii sunt gratuite pentru persoanele fizice.
Ministrul Florin Barbu a menţionat că a fost dat un Ordin 130, în 2023, de către ANSVSA care va fi modificat.
-
Evenimentacum 3 zile
FOTO – VIDEO / Incident extrem de grav pe calea ferată, la Azuga. Trei tinere au ajuns la spital cu zgârieturi și probleme oculare după ce geamurile trenului în care se aflau s-au spart
-
Entertainmentacum 3 zile
Patinoarul Olimpia, din Brașov, se deschide marți seară. Cât îi va costa pe brașoveni și turiști distracția pe gheață
-
Fapt diversacum 3 zile
Bradul din Braşov, din nou în topul celor mai frumoşi pomi de Crăciun din Europa. Peste cei din Paris, München sau Monte Carlo
-
Evenimentacum 20 de ore
VIDEO / Jaf la Braşov! 76.000 de Euro au fost furaţi de la un bărbat, pe Bulevarul Gării
-
Turismacum 2 zile
O noapte la un hotel de 3 stele în Poiana Braşov a ajuns cât un sejur în Austria, Italia sau Bulgaria: „De banii ăștia mă duc la Innsbruck, îmi mai rămân să merg o săptămână la bulgari / Am luat o vacanță de opt zile în Italia la banii ăștia”
-
Economicacum 2 zile
Primul hotel Kempinski din România se deschide la Poiana Brașov. Kempinski este grupul hotelier de lux cu cea mai îndelungată existență din Europa
-
Businessacum 2 zile
FOTOREPORTAJ / Povești crestate pe pâine, într-o brutărie din Bod. O fostă jurnalistă din Brașov a renunțat la reportaje și a deschis o mică afacere cu produse de panificație
-
Evenimentacum 2 zile
Dubă plină cu lemn fără documente de provenienţă depistată de poliţiştii braşoveni