Util
Autorităţile înăspresc controalele pentru a limita infectările cu noul coronavirus
Pentru prevenirea și limitarea infectării cu noul coronavirus SARS-CoV-2, începând din această seară, efective din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brașov, Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, Poliției Locale, Poliției Transporturi, precum și reprezentanți ai Inspectoratului Teritorial de Muncă, Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor, Direcției de Sănătate Publică Brașov, precum și de la alte autorități cu competențe în urmărirea respectării regulilor de protecție sanitară, vor verifica gradul de conformare la măsurile impuse în contextul stării de alertă.
Astfel, se vor desfășura activități de verificare cu efective mărite în zonele aglomerate: centre comerciale, piețe, târguri, precum și la terase și cluburi în aer liber. Totodată, printre prioritățile echipelor de verificare va fi și transportul intern și internațional de persoane, atât rutier, cât și feroviar.
Pentru îndeplinirea misiunilor, în următoarele două săptămâni se vor suplimenta efectivele și mijloacele tehnice din teren.De asemenea, pentru a putea interveni rapid, se va înființa o linie TelVerde -0800800165 la care cetățenii vor putea sesiza cazurile de încălcare a normelor de protecție sanitară. Numărul de telefon va deveni operațional începând cu data de 04 iulie, ora 00,00.
-
Utilacum 3 zileRestricții de trafic pe ruta Brașov-Bacău: DRDP a deschis șantierul pe DN11, în județul Covasna
-
Evenimentacum 3 zileTragedie la Spitalul Mârzescu din Brașov: O persoană a decedat în urma unui incendiu
-
Utilacum 2 zileÎncepe furnizarea căldurii în Brașov: SPLT anunță probele de etanșeitate și pornirea sistemului centralizat din 7 octombrie
-
Fapt diversacum 2 zileCălin Georgescu, adus sub escortă la DIICOT pentru percheziții informatice. Familia acestuia dă explicații procurorilor
-
Politicsacum 3 zileCotroceni: Partidele parlamentare, chemate din nou la negocieri după trei desemnări eșuate
-
Utilacum 2 zile„Brașov Reciclează!”: Începe campania de toamnă pentru colectarea deșeurilor electrice și electronice
-
Fapt diversacum 2 zileȘofer brașovean prins cu o alcoolemie uriașă pe strada Zizinului în miez de noapte
-
Evenimentacum 2 zileFinala Campionatului Național de Viteză în Coastă 2026 se decide la Brașov


