Util
Autoritățile au decis suspendarea vaccinării cu unul dintre loturile de AstraZeneca. La Braşov nu au ajuns doze din acest lot. Procesul de vaccinare continuă conform planificării

Autoritățile din România au decis suspendarea vaccinării cu lotul AstraZeneca ABV 2856, oprit de la utilizare în Italia. Precizează că au fost deja utilizate 77.049 de doze din acest lot. Vaccinarea cu AstraZeneca va continua însă cu doze din alte loturi.
Cu privire la lotul ABV 5300 de 1,6 milioane de doze de vaccin distribuite în 17 țări din Uniunea Europeană (Lituania, Estonia, Luxemburg, Letonia, Irlanda, Danemarca, Bulgaria, Austria, Grecia, Suedia,Olanda, Polonia, Spania, Franța, Islanda), pentru care anumite state au luat decizia de a suspenda temporar vaccinarea cu vaccinuri din lotul respectiv și pentru care Agenția Europeană a Medicamentului a demarat o investigație, menționăm că România nu a primit doze din acest lot.
În cursul acestei seri, a avut loc o ședință la care au participat reprezentanții CNCAV, INSP, MS, ANMDMR. Situația celor două loturi de vaccinuri a fost analizată și s-au decis, în unanimitate, următoarele aspecte:
1. Ca măsură de extremă precauție s-a hotărât carantinarea temporară a dozelor rămase până la finalizarea evaluării Agenției Europene a Medicamentului;
2. Se continuă vaccinarea cu toate celelalte vaccinuri de la compania farmaceutică AstraZeneca din celelalte loturi existente în momentul de față în România;
3. Se înlocuiesc cele 4.257 doze neutilizate existente în centrele de vaccinare, astfel încât procesul de imunizare să nu fie afectat.
Menționăm faptul că această decizie a fost luată ca o măsură de precauție extremă, fără să existe în acest moment în România niciun argument științific care să fi impus această hotărâre. Reiterăm faptul că decizia de carantinare a lotului respectv a fost luată exclusiv pe baza evenimentului raportat în Italia.
Astăzi, 11.03.2021, ca urmarea a analizei preliminare a cazurilor de evenimente tromboembolice raportate în Austria cu privire la lotul ABV 5300, EMA a transmis un comunicat oficial prin care anunță faptul că la acest moment nu există indicii care să ateste o legătură de cauzalitate între vaccin și evenimentele adverse raportate.
Răzvan Cherecheș, consilier în Ministerul Sănătății, anunță că nu sunt motive de îngrijorare:
-
Evenimentacum 10 ore
„Lupul de la rutieră” din Râşnov, poliţistul anului 2022, reţinut pentru luare de mită
-
Evenimentacum 2 zile
FOTO – VIDEO / Accident cu 6 victime, pe bulevardul Saturn, din Brașov. O mașină și un taxi au fost implicate în evenimentul rutier. Traficul în zonă este blocat și sunt afectate inclusiv autobuzele RATBV
-
Evenimentacum o zi
EXCLUSIV / Un jandarm din Brașov a fost ucis, noaptea trecută, în urma unui scandal în care au fost implicați alți 3 bărbați. Agresorul ar fi încercat să își pună capăt zilelor
-
Evenimentacum o zi
Corupţie în Poliţia Braşov! Percheziţii la Serviciul de Permise şi la două sedii de Poliţie din Braşov. Oamenii legii luau bani pentru a nu-şi face treaba şi pentru a ajuta oamenii să ia permisul auto mai uşor
-
Evenimentacum 2 zile
Un bărbat a murit în cumplitul accident de pe bulevardul Saturn, din Braşov
-
Entertainmentacum 2 zile
Ioan Neculaie şi George Copos, lăsaţi fără carnet de conducere de poliţiştii braşoveni. Ambii într-o singură zi
-
Evenimentacum o zi
Detalii din ancheta crimei de la Braşov! Jandarmul ucis sărise în apărarea celui care a fost atacat cu cuţitul
-
Evenimentacum 3 zile
Un limitator de înălţime a fost dărâmat de un transport agabaritic, la Timişu de Sus