Connect with us
Publicitate

Eveniment

Autoritatea Electorală Permanentă plătește șoferi cu 4.000 de lei, deși instituția nu are mașini. Nereguli au fost descoperite în mai multe județe din țară, inclusiv la Brașov

Publicat

pe

Publicitate

O situație bizară a fost descoperită de noua conducere a Autorității Electorale Permanente în mai multe filiale județene din țară. Instituția a plătit șoferi, vreme de doi ani, deși în teritoriu nu există mașini de serviciu. Salariul lunar al unui șofer angajat la AEP este între 3.000 și 4.000 de lei net, în funcție de vechime, scriu jurnaliștii de la Libertatea.ro.

Problema a fost descoperită în această vară, după ce s-a constatat că șoferii angajați în mai multe județe nu aveau pe ce să își desfășoare activitatea. Respectivele direcții ale Autorității nu aveau mașini de o perioadă bună de timp: doi ani. Situația a fost descoperită în județele Vâlcea, Bacău, Brașov, Caraș-Severin, Cluj, Dâmbovița și Galați.

„După venirea mea la conducerea AEP am constatat că unele lucruri nu erau în regulă. Am constatat că șapte direcții județene aveau încadrați șoferi, dar nu au avut, de la reorganizare, acum aproape doi ani, niciodată mașini”, a declarat Toni Greblă, președintele Autorității Electorale Permanente.

Greblă a preluat conducerea AEP la finalul lunii martie, când a fost votat de Parlament. El l-a înlocuit în funcție pe Constantin Mitulețu-Buică, ce și-a dat demisia din poziția de președinte la începutul anului, după ce acest lucru i-a fost cerut de Marcel Ciolacu, președintele PSD. Noul președinte al instituției susține că fosta conducere intenționa să cumpere 23 de autoturisme pentru direcțiile județene.

Publicitate

„În opinia mea, acum e imposibil și nu se justifică. Sunt direcții județene în care sunt angajați patru oameni. Pentru patru oameni nu pot aloca un șofer cu autoturism. Postul se desființează, iar șoferii pot opta pentru un post în cadrul Autorității, dacă există posturi vacante. Dacă nu, se desființează, iar șoferii primesc protecție socială oferită de stat”, a susținut Toni Greblă.

Întrebat dacă șoferii din direcțiile județene care nu au avut mașini au îndeplinit alte sarcini de serviciu în ultimele luni, președintele AEP a răspuns că „șoferii au fost pontați ca șoferi zilnic, iar evaluarea anuală a fost tot ca șoferi”.

Surse citate sub protecția anonimatului au povestit jurnaliștilor de la Libertatea că cele șapte direcții județene au avut mașini până acum un an sau doi. Fosta conducere a decis să reîmpartă mașinile și le-a luat din anumite direcții județene și le-a dat unor persoane din instituție. Deși au fost promise autoturisme noi, ele nu au mai fost cumpărate. De cele mai multe ori, șoferii angajați la AEP foloseau mașina personală în interes de serviciu, iar carburantul le era decontat ulterior.

Întregul articol poate fi citit AICI.

Urmăriți Brasov.net și pe Google News
Publicitate
Publicitate
Spune-ți părerea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De Interes